ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 181/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea de ședință din 4 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 02039/99/2009, în baza art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului minor C.I. În baza art. 160 b alin. (3) raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului minor C.I. (fiul lui I. și G., în prezent deținut în Penitenciarul Iași) urmând a fi verificată până la expirarea termenului de 40 zile. S-a reținut că prin sentința penală nr. 633 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpatului C.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 99 și următoarele C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor enumerate la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În apel, măsura arestării preventive a inculpatului C.I. a fost menținută succesiv, în baza art. 160 b alin. (3) cu referire la art. 160 h alin. (3) C. proc. pen. Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul C.I. Verificând arestarea preventivă a inculpatului C.I. conform art. 300 2 C. proc.

pen., curtea a constatat legalitatea și temeinicia acesteia. În speța de față, examinând toate actele și lucrările dosarului prin prisma existenței sau nu a temeiurilor inițiale avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv, respectiv cele prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. a), b) și f) C. proc. pen., curtea a constatat că nu s-au schimbat și impun în continuare judecarea în stare de arest preventiv a inculpatului, orice altă măsură fiind absolut insuficientă față de natura și gravitatea faptelor comise de inculpat.

De asemenea, a constatat că nu există elemente noi care să conducă la concluzia încetării motivelor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, că subzistă temeiurile inițiale atât în ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății pentru care există și o hotărâre de condamnare – chiar nedefinitivă – cât și sub aspectul existenței unei probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Față de aceste considerente, curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost luată și menținută până în prezent cu respectarea tuturor dispozițiilor ce reglementează această instituție de drept procesual penal, motiv pentru care a constatat legalitatea și temeinicia măsurii de arest preventiv luată față de inculpatul minor C.I., devenit major la data de 2 ianuarie 2010. II.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul C.I. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei și dispunerea punerii sale în libertate, având în vedere inclusiv faptul că la data faptei imputate era minor. Examinând actele și lucrările dosarului, încheierea de ședință în raport de motivul de critică invocat, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul C.I. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât în mod legal, instanța de apel a Curții de Apel Iași investită cu soluționarea apelului inculpatului C.I.

împotriva sentinței penale nr. 633 din 27 octombrie 2009 a Tribunalului Iași prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea tentativei de viol asupra unei minore prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a făcut o judicioasă aplicație a dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) C. proc. pen. constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului nominalizat. Astfel, în mod justificat, față de situația de fapt imputată constând în esență în aceea că în seara zilei de 21 iulie 2008 inculpatul C.I. a acostat-o pe minora B.I.P.

(în vârstă de 10 ani) și cu ajutorul minorului B.V., a trântit-o la pământ, apoi a dezbrăcat-o de haine, inclusiv de lenjeria intimă după care, împotriva voinței ei, a încercat să întrețină cu ea un raport sexual firesc pe care, datorită atât a lipsei de experiență sexuală a inculpatului minor cât și a intervenției tatălui minorei (numitul B.P.), nu a reușit să-l consume. În drept, această fată este prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și pedepsit cu închisoarea de la 5 la 12 ani și 6 luni. În mod legal, constatând totalitatea mijloacelor de probă administrate până în prezent ce justifică bănuiala legitimă și rezonabilă a comiterii faptei imputate și în consecință menținerea inclusiv a temeiurilor de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive respectiv, cele prevăzute de art. 148 lit. a), b), f) C. proc.

pen., aceeași instanță de apel a statuat justificat că se impune în continuare în temeiul art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen. menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent dată fiind natura și gravitatea extremă reținută în sarcina sa.

Aceasta, deoarece în cauză există date din care rezultă că acesta s-a sustras de la urmărirea penală și se sustrage și la momentul de față de la judecată, există date că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea membrilor familiei părții vătămate și a martorului B.V., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea presupus a fi săvârșită de inculpat este mai mare de 4 ani, iar în raport de natura relațiilor sociale pretins lezate, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că a acționat inculpatul asupra minorei în vârstă de 10 ani, minoră pe care o cunoștea întrucât îi este vecină, și după ce, în prealabil, atât pe minoră cât și pe părinții acesteia i-a „avertizat” că dorește să întrețină relații sexuale cu ea, aspect ce dovedește o premeditare a faptei – de gravitatea sporită a faptei penale bănuit că a fost comisă, de urmarea produsă, de atitudinea inculpatului ulterioară comiterii faptei, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Se conchide așadar că nu există elemente noi care să conducă la concluzia încetării motivelor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, că subzistă temeiurile inițiale atât în ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății pentru care există și o hotărâre de condamnare – chiar nedefinitivă – cât și sub aspectul existenței unei probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva încheierii de ședință din 04 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 02039/99/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.