ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3497/2009

Deliberând asupra recursului, se constată:

Prin

Decizia penală nr. 3/A din 2 februarie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis recursurile Parchetului

de pe lângă Tribunalul Alba și al inculpatului, a desființat Sentința penală

nr. 140 din 26 mai 2008 numai sub aspectul laturii penale și rejudecând, a schimbat

încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul

Z.I., din infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

raportat la art. 74 lit. b), cu aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen. în

infracțiunea de tentativă la infracțiunea de viol prev. de art. 20 rap. la art.

197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și b) C. pen., art.

76 lit. b) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și b), art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat

pe inculpatul Z.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a

pedepsei principale și complementare aplicate inculpatului pe durata unui

termen de încercare de 5 ani, compus din cuantumul pedepsei închisorii

aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.

pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate în eventualitatea

săvârșirii unei infracțiuni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor

accesorii.

A dedus din pedeapsa aplicată, perioada executată de la 23

ianuarie 2007 la 16 noiembrie 2007.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale

atacate.

Reanalizând probele cauzei, instanța de apel a ajuns la

concluzia că inculpatul ar fi încercat să întrețină, prin constrângere,

raporturi sexuale anale cu partea vătămată minoră de 14 ani, H.P.D., însă nu

s-ar fi consumat complet, ejaculând la încercarea de intromisiune. Deși s-a

reclamat și raport sexual oral, nu s-a putut proba. Totodată s-a reținut în

favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen., pedeapsa complementară și accesorie prevăzută de

art. 64 lit. c) C. pen. nefiind justificată.

În termen legal atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, cât și inculpatul au exercitat calea ordinară de atac a recursului,

criticând soluțiile pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:

- parchetul consideră că este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât

probele conduc la concluzia unui viol în formă consumată și nu de tentativă,

având în vedere depozițiile părții vătămate, cât și ale martorilor T.P. și

T.A., inclusiv cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., aceea că minora ar fi fost de

acord, raportul sexual anal și oral fiind deci consumat;

- sub aspectul cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. se apreciază ca derizorie pedeapsa aplicată

inculpatului, pentru o faptă atât de gravă, în care s-a folosit de calitatea sa

de polițist, mai ales că acesta s-a sustras ulterior urmăririi penale și

judecății în prim ciclu procesual, părăsind țara în data de 4 decembrie 2003 și

fiind readus prin mandat european de arestare, în anul 2007;

- inculpatul, deși nu și-a folosit calea de atac în termenul

imperativ prescris de dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen., a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17 și 18 C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu când au

influențat hotărârea în defavoarea inculpatului.

Se susține că nu ar fi avut loc niciun act sexual, dovadă

actele medico-legale, datorită desistării inculpatului, fiind incidente

dispozițiile art. 22 C. pen. Cel mult s-ar putea reține infracțiunea prev. de

art. 202 alin. (1) C. pen., în urma reevaluării probelor.

Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei,

hotărârile atacate, cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în

considerare din oficiu - conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt fondate numai cele ale

parchetului și nefondate ale inculpatului pentru motivele ce vor fi dezvoltate

în cele ce urmează.

Prin Sentința penală nr. 140 din 26 mai 2008 Tribunalul

Alba, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice

formulată de către inculpat, din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen. Pentru

infracțiunea de viol, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74

lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. proc.

pen., atât ca pedeapsă accesorie cât și pedeapsă complementară. S-a luat act că

daunele morale de 30.000 RON au fost achitate părții civile H.P.D..

Soluția a fost adoptată în condițiile în care deja se

parcursese un prim ciclu procesual, în sensul că inculpatul fusese trimis în

judecată în lipsă - întrucât s-a sustras urmăririi penale și judecății în primă

instanță - prin Sentința penală nr. 282/2004 fiind condamnat inițial la 11 ani

închisoare.

În urma extrădării și a apelului peste termen, prin Decizia

penală nr. 14/A/2007 a Curții de Apel Alba Iulia s-a decis rejudecarea cauzei

de către instanța de fond pentru unele vicii procedurale de formă ale primei

sentințe.

Corect s-a constatat în rejudecare că inculpatul Z.I. în calitate

de agent șef adjunct de poliție în municipiul Sebeș, în data de 31 august 2003,

în jurul orelor 18,00, îmbrăcat civil fiind în fața locuinței sale din oraș,

s-a apropiat de un grup de copii format din 5 persoane, în care se afla și

partea vătămată H.P.D. în vârstă de 14 ani. Le-a adus la cunoștință că este

polițist și le-a cerut să se legitimeze, deși aceștia nu făcuseră nimic. I-a

îndepărtat pe cei 4 băieți de la locul respectiv, aplicându-i martorului T.C. o

palmă peste cap și un șut în fund. Pentru că minora nu avea bineînțeles

buletinul asupra ei, a invitat-o în apartamentul său pentru

"declarație". Întrucât minora a refuzat, acesta a luat-o de braț și a

condus-o, contra voinței sale în locuință, unde inculpatul a luat o foaie de

hârtie, scriind datele de identitate ale copilului, aflând astfel că are vârsta

de 14 ani. Apoi inculpatul a târât-o în dormitor pe minoră și, față de refuzul

ei de a se dezbrăca de bună voie, a vrut să o lovească cu palmele peste față,

însă aceasta s-a ferit, înfrângându-i totuși rezistența fizică și psihică și

dezbrăcând-o. Apoi a obligat-o la contact sexual oral și după ce a utilizat o

cremă pentru a o penetra fără leziuni, a întreținut și raport sexual anal cu

aceasta, în condițiile în care partea vătămată îi adusese la cunoștință că este

virgină.

După consumarea raportului sexual anal, inculpatul a

ejaculat pe corpul și pantalonii victimei, trimițând-o la baie să se spele

pentru ca sperma să nu-i ajungă în vagin. Minora a profitat de neatenția

inculpatului și și-a însușit hârtia pe care acesta îi consemnase datele de

identitate. Inculpatul a lăsat-o să plece, avertizând-o să nu povestească

nimănui cele petrecute. Afară, minora s-a întâlnit cu martorul T.P. care

plecase în căutarea sa, povestindu-i, plângând, cu lux de amănunte cele

întâmplate.

Sesizată fiind poliția, în timp ce se deplasa cu partea

vătămată pentru identificarea apartamentului, l-a întâlnit pe inculpat îmbrăcat

în uniformă de polițist, minora recunoscându-l. În declarația dată la urmărirea

penală la data de 5 februarie 2004 minora - parte vătămată - descrie cu lux de

amănunte întreaga modalitate de săvârșire a infracțiunii. Modul în care aceasta

relatează amănuntele pe care le furnizează sunt atât de fidele celor petrecute

în realitate încât nu există nicio urmă de îndoială în ceea ce privește

exactitatea lor. Este mai mult decât evident că o asemenea expunere a faptelor

nu putea fi inventată sau învățată pe de rost. Cert este că inculpatul și-a

obținut satisfacție sexuală, trimițând-o pe minoră la baie, indicându-i să se

șteargă cu hârtie igienică în așa fel încât sperma să nu-i ajungă în vagin.

Tot timpul inculpatul liniștea pe partea vătămată,

spunându-i să se lase în voia lui că nu o va dezvirgina, el având experiență de

viață.

Deși medico-legal nu s-a putut stabili cu certitudine dacă

s-a încercat penetrarea minorei de către inculpat - în cadrul unui raport

sexual normal - totuși s-a constatat la nivel vaginal "o mică echimoză

violacee a conturului vaginal, comisura posterioară", confirmând susținerea

acesteia privind încercarea unui raport sexual normal.

Inițial, în raportul din 31 august 2003 inculpatul nu a

recunoscut că a luat-o pe partea vătămată minoră la el în apartament.

Martorii F.N.M., B.I.C., T.P., T.A. confirmă susținerile

minorei, în sensul că inculpatul - în virtutea calității de polițist pe care

și-a declinat-o - că a luat-o pe partea vătămată în apartament, ținând-o de

mână, unde a stat cca 1 ora - 1 oră și jumătate, iar când a coborât era

agitată, plângea și prezenta pete albe pe pantaloni, între picioare.

Inculpatul s-a sustras urmăririi penale și judecății, fugind

în străinătate, de unde a fost adus prin mandat european, abia după condamnarea

sa definitivă într-un prim ciclu procesual, în anul 2007.

După extrădarea din Spania în România (9 martie 2007)

inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a apelului peste termen,

susținând că nu ar fi constrâns-o pe partea vătămată la raport sexual normal

(dovadă și certificatul medico-legal care constată virginitatea acesteia). În

depoziția de inculpat, acesta recunoaște că i-a propus minorei raport sexual

normal, însă aflând că este virgină i-a propus raport sexual anal, cu care a

fost de acord, însă nu l-a consumat, ejaculând pe fundul acesteia, aspect ce a

determinat trimiterea sa la baie pentru a se spăla. Deși trunchiat, conform

intereselor sale, inculpatul nu face altceva decât să confirme în totalitate

susținerile minorei.

Cu ocazia rejudecății în fond, inițial s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de tentativă la act sexual cu o

minoră, pentru ca în cursul acelorași dezbateri, să se solicite încadrarea

juridică prev. de art. 198 C. pen.

Just nu a împărtășit judecătorul fondului o asemenea cerere,

întreg materialul probator conducând la o altă concluzie, și anume a unui viol

în formă consumată, mai ales că inculpatul nu este un tinerel care să se excite

și să ejaculeze la simpla vedere a unei fete, fiind în vârstă de 31 de ani - la

data faptei - căsătorit și cu un copil de 10 luni în îngrijire, deci cu o viață

sexuală bine conturată.

De altfel, dacă fapta nu s-ar fi petrecut așa cum a fost

relatată de minoră și reținută corect de instanța de fond, inculpatul nu ar fi

acceptat plata unor daune morale de 30.000 RON, care reprezintă o sumă

exagerată față de o faptă de tentativă la raport sexual cu un minor, așa cum

pretinde el.

Just a stabilit instanța de apel că nu se poate reține

infracțiunea de corupție sexuală, prev. de art. 202 C. pen., nefiind în

discuție acte cu caracter obscen, ci un viol.

Precizarea Serviciului de medicină legală nr. 247 din 23

ianuarie 2009 nu poate fi avută în vedere întrucât se fac aprecieri și

măsurători la aproape 6 ani după eveniment și nu imediat consumării acestuia

minora nefiind expertizată actualmente.

Cum legea sancționează actul sexual de orice natură, corect

a reținut instanța de fond să sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, satisfacția sexuală fiind

obținută de către inculpat.

Nu se poate vorbi de o desistare în sensul art. 22 C. pen.,

întrucât aceasta a privit numai renunțarea inculpatului la săvârșirea unui

raport sexual normal cu minora, insistând, constrângând-o și realizând în

schimb, relații sexuale orale și anale cu o aceasta.

Pentru motivele expuse, se constată că soluția instanței de

apel este nelegală și netemeinică și în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi admis iar

recursul inculpatului respins, menținându-se sentința instanței de fond.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) și 3 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 3/A din 2 februarie 2009 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, privind pe

inculpatul Z.I..

Casează decizia penală atacată și menține Sentința penală

nr. 140 din 26 mai 2008 a Tribunalului Alba Iulia, secția penală.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.I.

împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 1.000

RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata

parte civilă H.P.D., în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.