ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2670/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 643/2009 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâta C.J. P. Sălaj, având ca obiect o bligarea pârâtei să îi recunoască, în temeiul Legii nr. 189/2000, calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de acest act normativ. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin hotărârea nr. 5.692 din 16 aprilie 2009, pârâta a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 (O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare). Atât în fața organului administrativ cât și în fața instanței, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declarații autentice ale martorilor B.I. și G.A. În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, în temeiul art. 129 alin. (4) – (6) C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 127/2002 , instanța a procedat la audierea martorilor A.E. și A.Ș. Din analiza probatoriului administrat, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit cu certitudine aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, referitoare la încadrarea sa în ipotezele reglementate de Legea nr. 189/2000 (O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare), în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 ar fi avut de suferit persecuții din motive etnice care să îl fi determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu. Împotriva Sentinței civile nr. 643 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 4 și 9 C. proc. civ. Prin cererea de recurs se aduc critici sentinței atacate în sensul că instanța de fond nu a calificat corect cererea sa, care privește obținerea drepturilor conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Pornind de la calificarea greșită a cererii sale, prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, fără a constata că autoritatea pârâtă a pronunțat o hotărâre nelegală, nepronunțându-se asupra cererii sale întemeiată pe dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990. Intimata-pârâtă C.J.P. Sălaj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.

Examinând cererea recurentului-reclamant adresată intimatei-pârâte cât și susținerile din cererea de recurs se deduce faptul că acesta a înțeles să formuleze cerere în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, menționând că dorește obținerea reparaților cuvenite conform acestui act normativ întrucât prin toate probele administrate a făcut dovada persecuțiilor suferite după 1948 ca urmare a calificării tatălui său ca fiind „chiabur”. Prin urmare, atât intimata-pârâtă cât și instanța de fond prin sentința recurată, au făcut o interpretare eronată a obiectului cererii formulate de recurentul-reclamant, încălcând în acest mod principiul disponibilității, care presupune respectarea dreptului părții de a dispune de obiectul procesului.

În consecință, atât sentința recurată cât și hotărârea nr. 5692 din 16 aprilie 2009 emisă de C.J.P. Sălaj, sunt nelegale. Având în vedere considerentele expuse, în interesul unei bune administrări a justiției, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., se impune casarea sentinței atacate, admiterea acțiunii reclamantului, anularea Hotărârii nr. 5692/2009 și obligarea C.J.P. Sălaj să soluționeze cererea reclamantului în raport de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.L. împotriva Sentinței civile nr. 643 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată. Admite acțiunea, anulează Hotărârea nr. 5692 din 16 aprilie 2009 și obligă C.J.P. Sălaj să soluționeze cererea petentului B.L. în raport de prevederile Decretului Lege nr. 118/1990. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.