ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5278/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin Sentința nr. 102 din 04 martie 2010,

Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de reclamantul S.A. împotriva

pârâtei C.J.P. Cluj; a dispus anularea Hotărârii nr. 23.609 din 28 noiembrie

2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului

calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000

cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2008.

Pentru a adopta

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 23.609 din 28

noiembrie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr.

189/2000 s-a respins cererea formulată de contestatorul S.A. privind

recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor

aferente conform legii, cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Atât în fața

organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului,

reclamantul a depus declarații autentificate ale martorilor V.V. și V.M.

Întrucât declarațiile

autentificate ale acestor martori nu au fost suficient de convingătoare prin

conținutul lor, Curtea în temeiul art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ.

coroborat cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 a dispus audierea

martorului M.M., sub prestare de jurământ, pentru a se lămuri chestiuni legate

de starea de fapt cu privire la refugiu.

Analizând proba

testimonială administrată, prima instanță a constatat că declarația martorului

este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și, totodată, concludentă în

cauză, martorul arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului împreună

cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a

fost implicat personal.

Pe cale de

consecință, Curtea a constatat că reclamantul este îndreptățit să se bucure de

efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

189/2000.

C.J.P. Cluj

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. Cluj, care a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamant, indicând dispozițiile generale

prevăzute de art. 299 și urm. și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea sumară a

căii de atac, recurenta-pârâtă a criticat faptul că instanța de fond trebuia să

verifice susținerile pârâtei formulate prin intermediul întâmpinării, prin

audierea a doi martori, aflați în aceeași situație cu reclamantul.

În opinia recurentei,

pentru dovedirea situației de fapt trebuie să existe două surse de informație

care să indice împreună aceleași date: data de plecare, motivul plecării,

localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi

coroborate în favoarea reclamantului, deoarece, până în prezent, au fost

întocmite sute de dosare cu martori care declară date contradictorii.

intimatului-reclamant

Prin întâmpinare,

intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că

declarațiile notariale cât și declarația martorului dată în fața instanței sunt

clare, concludente și se susțin reciproc.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

și de drept relevante

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

"beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind

"refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".

Potrivit art. 4 alin.

(1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr.

127/2002 "dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente", iar "în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice

se poate face prin declarație cu martori."

Potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

"dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele

interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege".

Astfel, prima

instanță a stabilit în mod corect, în baza probatoriului administrat în cauză,

că intimatul-reclamant S.A. și-a dovedit calitatea de refugiat în perioada

septembrie 1940 - martie 1945, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, putând

beneficia de acordarea drepturilor aferente potrivit legii.

Cu respectarea

dispozițiilor art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ., Curtea de apel a

suplimentat probatoriul și a procedat la audierea martorului M.M., sub prestare

de jurământ, pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la

refugiul reclamantului.

Coroborând declarația

martorului audiat cu declarațiile notariale ale martorilor V.V. și V.M.,

aceasta din urmă, beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 17707/2005 emisă de C.J.P. Cluj,

prima instanță a ajuns la o concluzie justă, pe care instanța de recurs și-o

însușește.

Critica recurentei

referitoare la necesitatea audierii în cauză a doi martori care să confirme

veridicitatea afirmațiilor reclamantului din două surse de informații, este

nefondată.

În privința mijloacelor de probă sunt aplicabile

normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie legală,

verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă cauzei, aceste caracteristici ale

mijloacelor de probă fiind apreciate de instanța învestită cu soluționarea

cauzei.

În speță, cu

respectarea normele procedurale, în virtutea rolului activ ce îi revine,

potrivit art. 129 alin. (5) din C. proc. civ, prima instanță a administrat

proba testimonială cu un martor, în analiza căreia a reținut că declarația

martorului M.M. este pertinentă și concludentă, faptele relatate vizând detalii

ale refugiului reclamantului.

În condițiile în

care, declarațiile martorilor, atât cele autentificate cât și cea sub prestare

de jurământ, se coroborează și confirmă veridicitatea afirmațiilor reclamantului,

Înalta Curte apreciază că nu se mai impunea audierea a încă unui martor și

constată că instanța de fond în mod judicios a apreciat asupra probatoriului

necesar dezlegării pricinii.

În raport de cele

anterior reținute, instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate

criticile din recurs, așa încât, va menține sentința atacată ca fiind legală și

temeinică.

soluției adoptate în recurs

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.J.P. Cluj împotriva Sentinței nr. 102 din 04 martie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2010.