ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5278/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 102 din 04 martie 2010, Curtea de Apel Cluj a admis cererea formulată de reclamantul S.A. împotriva pârâtei C.J.P. Cluj; a dispus anularea Hotărârii nr. 23.609 din 28 noiembrie 2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 noiembrie 2008. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 23.609 din 28 noiembrie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 s-a respins cererea formulată de contestatorul S.A.

privind recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii, cu mențiunea că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Atât în fața organului administrativ cât și în instanță, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declarații autentificate ale martorilor V.V. și V.M. Întrucât declarațiile autentificate ale acestor martori nu au fost suficient de convingătoare prin conținutul lor, Curtea în temeiul art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ. coroborat cu art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002 a dispus audierea martorului M.M., sub prestare de jurământ, pentru a se lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiu.

Analizând proba testimonială administrată, prima instanță a constatat că declarația martorului este pertinentă, având legătură cu obiectul cauzei și, totodată, concludentă în cauză, martorul arătând instanței detalii ale refugiului reclamantului împreună cu familia acestuia, relatând fapte pe care le-a cunoscut direct și în care a fost implicat personal. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că reclamantul este îndreptățit să se bucure de efectele O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000. 2. Recursul pârâtei C.J.P. Cluj Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. Cluj, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, indicând dispozițiile generale prevăzute de art. 299 și urm. și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea sumară a căii de atac, recurenta-pârâtă a criticat faptul că instanța de fond trebuia să verifice susținerile pârâtei formulate prin intermediul întâmpinării, prin audierea a doi martori, aflați în aceeași situație cu reclamantul. În opinia recurentei, pentru dovedirea situației de fapt trebuie să existe două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantului, deoarece, până în prezent, au fost întocmite sute de dosare cu martori care declară date contradictorii. 3. Apărările intimatului-reclamant Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, arătând, în esență, că declarațiile notariale cât și declarația martorului dată în fața instanței sunt clare, concludente și se susțin reciproc.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, "beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice", fiind "refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate". Potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 "dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar "în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori." Potrivit art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, "dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege". Astfel, prima instanță a stabilit în mod corect, în baza probatoriului administrat în cauză, că intimatul-reclamant S.A. și-a dovedit calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 - martie 1945, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, putând beneficia de acordarea drepturilor aferente potrivit legii. Cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (4) - (6) C. proc. civ., Curtea de apel a suplimentat probatoriul și a procedat la audierea martorului M.M., sub prestare de jurământ, pentru a lămuri chestiuni legate de starea de fapt cu privire la refugiul reclamantului.

Coroborând declarația martorului audiat cu declarațiile notariale ale martorilor V.V. și V.M., aceasta din urmă, beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea nr. 17707/2005 emisă de C.J.P. Cluj, prima instanță a ajuns la o concluzie justă, pe care instanța de recurs și-o însușește. Critica recurentei referitoare la necesitatea audierii în cauză a doi martori care să confirme veridicitatea afirmațiilor reclamantului din două surse de informații, este nefondată. În privința mijloacelor de probă sunt aplicabile normele de procedură civilă, conform cărora proba trebuie să fie legală, verosimilă, pertinentă, concludentă și utilă cauzei, aceste caracteristici ale mijloacelor de probă fiind apreciate de instanța învestită cu soluționarea cauzei.

În speță, cu respectarea normele procedurale, în virtutea rolului activ ce îi revine, potrivit art. 129 alin. (5) din C. proc. civ, prima instanță a administrat proba testimonială cu un martor, în analiza căreia a reținut că declarația martorului M.M. este pertinentă și concludentă, faptele relatate vizând detalii ale refugiului reclamantului. În condițiile în care, declarațiile martorilor, atât cele autentificate cât și cea sub prestare de jurământ, se coroborează și confirmă veridicitatea afirmațiilor reclamantului, Înalta Curte apreciază că nu se mai impunea audierea a încă unui martor și constată că instanța de fond în mod judicios a apreciat asupra probatoriului necesar dezlegării pricinii.

În raport de cele anterior reținute, instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile din recurs, așa încât, va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva Sentinței nr. 102 din 04 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2010.