ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5098/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1045 din 8 martie 2010, a admis

acțiunea formulată de reclamanta B.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj,

a dispus anularea hotărârii din 8 septembrie 2009, emisă de pârâtă și a obligat-o

să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 6

martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2009.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că depozițiile martorilor audiați au relevat că părăsirea localității

de domiciliu a avut loc în octombrie 1941, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu

a avut loc în primăvara anului 1945, fiind astfel îndeplinite condițiile instituite

de legiuitor în sensul că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de

domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul dintre regimurile

instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul neaplicării, de către instanța de fond a prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, combinate cu cele ale art. 5 C. civ., privind

imposibilitatea derogării prin convenții de la legile care interesează ordinea publică

și bunele moravuri și cu cele ale art. 1169 și 1191 C. civ. referitoare la sarcina

probei în procesul civil și respectiv, obligativitatea probei cu acte pentru actele

juridice având valoare mai mare de 250 ROL.

Recurenta a invocat în

acest context practica Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la mutarea

dintr-o localitate în alta din motive de război sau de teama aplicării unor persecuții

asemănătoare cu cele ce se exercitau asupra romilor și evreilor.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ

persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 4 din H.G. nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri

oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În speță sunt realizate

aceste exigențe legale întrucât cei doi martori ale căror declarații autentificate

se află la dosar, au fost unanimi în susținerile lor, potrivit cărora, motivul refugiului

reclamantei, împreună cu familia, a fost persecuția etnică instaurată de către autoritățile

maghiare după ocuparea Ardealului de Nord ceea ce i-a determinat să-și părăsească

domiciliul în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în octombrie 1945.

De asemenea, nu se poate

reține incidența în speță a dispozițiilor art. 1191 C. civ., pe de o parte pentru

că proba îndeplinirii condițiilor Legii nr. 189/2000 se face în conformitate cu

dispozițiile expuse și limitative ale art. 4 din legea specială și pe de altă parte

deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispozițiilor

de mai sus C. civ.

Așa fiind, se constată

că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în speță, cerințele

Legii nr. 189/2000 și a admis acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 1045 din 8 martie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.