ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 428 din 1 ocotombrie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5697 din 16 aprilie 2009, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat, în perioada 30 august 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit declarațiilor autentificate ale martorilor M.D. și L.A., (martori audiați nemijlocit, în fața instanței, martorul M.G.

fiind bolnav și neputându-se deplasa în fața instanței a fost înlocuit cu martorul Ș.P.) – ei înșiși beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, reclamantul, împreună cu părinții acestuia, s-a refugiat din localitatea H.S., în localitatea B., urmare a persecuției etnice suferite din partea autorităților maghiare de ocupație, în perioada septembrie 1940 – octombrie 1945, reîntoarcerea având loc după terminarea războiului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta cu motivarea că faptele juridice din perioada 1940 – 1945 nu sunt dovedite de contestatoare, pe de o parte pentru că declarațiile martorilor sunt nule în raport de perioada de 60 de ani care a trecut de la eveniment, iar pe de altă parte nu au fost respectate dispozițiile art. 1191 C. civ.

care impun obligativitatea probei cu înscrisuri autentice sau sub semnătură privată, a actelor juridice cu valoare mai mare de 250 RON, în speță valoarea obiectului fiind calitatea de refugiat, care dă dreptul de o indemnizație de 500 RON. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2007, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În speță sunt realizate aceste exigențe legale întrucât martorii menționați mai sus, atât în declarațiile autentificate cât și în depozițiile date în fața instanței de fond, au fost unanimi în susținerile lor, potrivit cărora, motivul refugiului reclamantului împreună cu familia sa, a fost persecuția etnică instaurată de către autoritățile maghiare după ocuparea Ardealului de Nord ceea ce i-a determinat să-și părăsească domiciliul în toamna anului 1940, întorcându-se acasă doar în octombrie 1945. Pe de altă parte, nu există dispoziții legale potrivit cărora declarațiile de martori sunt nule în funcție de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispozițiile art. 1191 C. civ.

nu sunt incidente în speță, pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condițiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu dispozițiile expuse și limitative ale art. 4 din legea specială și pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispozițiilor de mai sus C. civ. Așa fiind, se constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite, în speță, cerințele Legii nr. 189/2000 și a admis acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 428 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2010.