ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 207 din 11 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, a

anulat Hotărârea nr. 5496 din 12 decembrie 2009 emisă de pârâtă și a obligat pe

aceasta din urmă să recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru

perioada 1 octombrie 1941 – 1 decembrie 1944, începând cu data de 1 decembrie

2008.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor audiați în instanță,

martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea

legitimației, sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000, fiindu-le

recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prevăzute în

probațiune, au relevat că reclamantul, împreună cu familia sa, a părăsit

localitatea de domiciliu Halmașd, județul Sălaj și s-a refugiat în localitatea

Beiuș, județul Bihor, ca urmare a persecuțiilor etnice executate după cedarea Ardealului

de Nord, în urma Diktatului de la Viena.

S-a mai reținut, potrivit

acelorași depoziții, că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în

octombrie 1940, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu în noiembrie 1944,

confirmându-se astfel îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta.

Recurenta a criticat

sentința instanței de fond pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1191 alin.

(1) C. civ. potrivit cărora dovada actelor juridice având o valoare mai mare de

150 lei, se face numai cu acte autentice sau sub semnătură privată și a

susținut că în cauză valoarea obiectului, respectiv a calității de refugiat,

fiind o indemnizație lunară de până la 500 lei, pe lângă celelalte drepturi și

pentru evitarea prejudicierii bugetului de stat este necesar, potrivit opiniei

Comisiei de aplicare a legii, să se prezinte și documente în dovedirea formei

de persecuție.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.G: nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin

Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana

cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în alt localitate

decât cea de domiciliu.

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a ordonanței, dovada acestor împrejurări se poate face

cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martori.

În speță sunt realizate

aceste exigențe legale întrucât atât martorii audiați nemijlocit în instanță,

cât și cei ale căror declarații autentificate sunt depuse, în probațiune, la

dosar, au fost unanimi în susținerile lor privind refugiul intimatului

reclamant, împreună cu familia, ca urmare a persecuției etnice exercitate

asupra lor.

Așa fiind, instanța de fond

a apreciat, în mod judicios, ca fiind îndeplinite în cauză cerințele Legii nr. 189/2000.

Față de aceste considerente

și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu

există motive de casare sau modificare a hotărârii de fond, Curtea va respinge,

ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 207 din 11 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.