ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 207 din 11 mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Sălaj, a anulat Hotărârea nr. 5496 din 12 decembrie 2009 emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada 1 octombrie 1941 – 1 decembrie 1944, începând cu data de 1 decembrie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor audiați în instanță, martori care astfel cum au declarat și au dovedit prin prezentarea legitimației, sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000, fiindu-le recunoscute drepturile de către pârâtă, coroborate cu înscrisurile prevăzute în probațiune, au relevat că reclamantul, împreună cu familia sa, a părăsit localitatea de domiciliu Halmașd, județul Sălaj și s-a refugiat în localitatea Beiuș, județul Bihor, ca urmare a persecuțiilor etnice executate după cedarea Ardealului de Nord, în urma Diktatului de la Viena.

S-a mai reținut, potrivit acelorași depoziții, că părăsirea localității de domiciliu a avut loc în octombrie 1940, iar întoarcerea în localitatea de domiciliu în noiembrie 1944, confirmându-se astfel îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta. Recurenta a criticat sentința instanței de fond pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1191 alin. (1) C. civ. potrivit cărora dovada actelor juridice având o valoare mai mare de 150 lei, se face numai cu acte autentice sau sub semnătură privată și a susținut că în cauză valoarea obiectului, respectiv a calității de refugiat, fiind o indemnizație lunară de până la 500 lei, pe lângă celelalte drepturi și pentru evitarea prejudicierii bugetului de stat este necesar, potrivit opiniei Comisiei de aplicare a legii, să se prezinte și documente în dovedirea formei de persecuție.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G: nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în alt localitate decât cea de domiciliu. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a ordonanței, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora cu declarații de martori.

În speță sunt realizate aceste exigențe legale întrucât atât martorii audiați nemijlocit în instanță, cât și cei ale căror declarații autentificate sunt depuse, în probațiune, la dosar, au fost unanimi în susținerile lor privind refugiul intimatului reclamant, împreună cu familia, ca urmare a persecuției etnice exercitate asupra lor. Așa fiind, instanța de fond a apreciat, în mod judicios, ca fiind îndeplinite în cauză cerințele Legii nr. 189/2000. Față de aceste considerente și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 207 din 11 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.