ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1512/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 436/2009 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta P.M. în

contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., dispunându-se anularea Hotărârii nr. 5.570

din 12 decembrie 2008 și obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei

calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 – septembrie 1944 și să-i

acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, începând cu data de 1 august 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut, în esență, că declarațiile martorilor audiați în instanță, martori ce

au declarat și dovedit că sunt și ei beneficiari ai Legii nr. 189/2000,

coroborate cu înscrisurile prezentate au relevat că reclamanta, împreună cu

familia acesteia, au părăsit localitatea de domiciliu, Marin, Județul Sălaj și

s-au refugiat în localitatea Beiuș, Județul Bihor, ca urmare a persecuțiilor

etnice și a cedării Ardealului de Nord în urma Diktatului de la Viena.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.S.,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în

esență, că faptele juridice din perioada 1940 - 1945 nu au fost dovedite de

contestatoare, nefiind făcută dovada persecuției etnice și a duratei acesteia.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele

invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul

mai sus menționat.

Conform art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor

O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a

fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

De asemenea, în acord cu dispozițiile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu

martori.

Din probatoriul administrat în cauză, în speță

înscrisurile depuse la dosarul de fond, precum și din declarațiile martorilor

audiați nemijlocit de instanța fondului, rezultă că intimata - reclamantă se

încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de

măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de acesta în conformitate cu

prevederile art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele

pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Pentru

considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală

și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.S., împotriva sentinței

civile nr. 436/2009 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2010.