ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3764/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 20 din 20 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5848 din 30 mai 2009, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie 1940 – martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 mai 2009. În acest sens instanța a reținut că potrivit declarațiilor autentificate ale martorilor T.G.

și P.V., precum și depoziției date în instanță de acesta din urmă, a rezultat că, în perioada septembrie 1940 – martie 1945, urmare a persecuției etnice suferite, familia reclamantei s-a refugiat din localitatea Cizer, județul Sălaj, în localitatea Turda, județul Cluj, situație în care s-au aflat și martorii menționați mai sus, P.V. fiind la rândul său beneficiar al unei hotărâri emise de pârâtă prin care i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta invocând încălcarea în speță a dispozițiilor art. 4 din O.G.

nr. 105/1999 precum și a dispozițiilor art. 5, 1169 și 1191 C. civ., constând în aceea că declarațiile autentificate ale martorilor reprezintă acte juridice ce au fost date cu încălcarea principiului potrivit căruia nu se poate deroga prin convenție de la legile care interesează ordinea publică, iar recunoașterea calității de refugiat dând dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 lei, face aplicabilă dispoziția legală potrivit căreia nu este permisă proba cu martori pentru dovada actelor juridice al căror obiect depășește 0,0250 lei. A fost invocată de către recurent și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia mutarea dintr-o localitate în alta, din motive de război, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, în condițiile în care, s-a afirmat de către aceasta, declarațiile martorilor nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice.

Recursul este fondat și urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 2940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu. În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori.

În speță, sunt realizate aceste exigențe legale întrucât cei doi martori menționați mai sus atât în declarația autentificate cât și în declarația dată, nemijlocit, în fața primei instanțe au fost unanimi în susținerile lor privind motivația etnică a refugiului ca și cu privire la perioada în care intimata și familia ei au fost refugiați, respectiv martie 1941 – aprilie 1945. Așa fiind, se constată că, în mod greșit, instanța de fond a reținut ca dată de început o perioadei de refugiu septembrie 1940 atâta vreme cât martorii au declarat, unanim, că familia reclamantei a părăsit localitatea de domiciliu în martie 1941. Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și va modifica sentința atacată în sensul celor mai sus arătate, urmând a menține celelalte dispoziții ale hotărârii pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 20 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă pentru perioada 1 martie 1941 – 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.