ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5847/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 314 din 23 iunie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.N., în contradictoriu cu C.J.P. Sălaj, a anulat Hotărârea

nr. 5592 din 12 decembrie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din

urmă să recunoască reclamantul calitatea de refugiat în perioada martie 1941 –

6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2008.

În acest sens instanța a

reținut că potrivit actelor existente la dosar, respectiv declarațiile

autentificate ale martorilor Ș.G. și Ș.O. și declarația dată în fața instanței

de Ș.I., rezultă că aceștia cunosc situația reclamantului, nevoit să se

refugieze, împreună cu părinții săi, din satul Țăud, județul Sălaj, în satul

Săcuieu, județul Cluj, în luna martie 1941, reîntorcându-se în cursul lunii

martie 1945, în localitatea de domiciliu, în speță fiind astfel incidentă

ipoteza măsurii legale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și susținând că, în condițiile în care valoarea obiectului

pricinii este calitatea de refugiat care dă dreptul la o indemnizație lunară de

până la 500 lei, pe lângă celelalte drepturi, hotărârea instanței de fond a

fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1191 alin. (1) C. proc. civ.,

referitoare la dovada actelor juridice.

S-a mai invocat de asemenea

prejudicierea bugetului de stat în raport de cazurile de declarații false

depistate, precum și împrejurarea că, potrivit comisiei pentru aplicarea Legii nr.

189/2000 sunt necesar a fi prezentate și alte documente pentru dovedirea

persecuției etnice, documente care nu au fost prezentate de contestator.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate

în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă

localitate decât cea de domiciliu.

Dovada încadrării în

situația prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000

privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanței, cu acte

oficiale sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori, dispoziția legală

menționată neimpunând nici un fel de alte condiții cu privire la aceste

mijloace de probă și fiind totodată de strictă interpretare, dat fiind

caracterul său special.

Pe cale de consecință, față

de conținutul probatoriilor administrate în cauză, în mod corect, instanța de

fond a recunoscut intimatei reclamante calitatea de beneficiară a dispozițiilor

Legii nr. 189/2000, cu toate drepturile ce decurg din aceasta.

Așa fiind și constatând că

potrivit art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., nu există motive de

casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va

respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.J.P. Sălaj împotriva sentinței civile nr. 314 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2009.