ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile

de fată, a reținut următoarele:

Prin încheierea din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția

civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de SC P. SA cu privire

la art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul muncii.

Î

n motivarea încheierii s-a arătat că în speță, ceea ce se pune în

discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative referitoare la

competență în evoluția lor temporală.

Art. 298 alin. (2) ultima liniuță are

legătură cu soluționarea cauzei, dar nu

prin prisma dacă

abrogă sau nu art. 72 din Legea nr. 168/1999, ci orice alte dispoziții contrare

Codului muncii, întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin

art. 284 alin. (2) în favoarea instanței în a cărei circumscripție reclamanții

își au domiciliul.

Î

mpotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta SC P. SA -

M.O.M.V.G., critica vizând, în esență, următoarele aspecte:

Î

n speță sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții

Constituționale.

Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea

ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.

Î

n art. 298 alin. (2) C. muncii sunt identificate cu liniuță actele normative

abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul „orice

alte dispoziții contrare".

Această ultimă liniuță din art. 298 a constituit temei pentru

interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită, ceea ce vădește pentru

teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar

fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă

neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii

judecătorești/exces de putere.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există

temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul

normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967.

Analizând recursul, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este

întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 254 din 24 februarie 2009, Curtea Constituțională a

respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

284 alin. (2) și art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul

muncii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că,

potrivit art. 126 din Constituție, legiuitorul este în drept să reglementeze

competența instanțelor judecătorești și să modifice, pentru viitor, aceste

reglementări, în funcție de noi rațiuni pe care le are în vedere, fără ca

aceasta să aibă semnificația unei aplicări retroactive. In speță însă autorul

excepției pune în discuție de fapt modul de aplicare în timp a unor norme de lege,

precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului

muncii. De asemenea, este nemulțumit de "scăparea legislativă" care

creează serioase probleme de interpretare în ceea ce privește stabilirea

competenței. Or, toate aspectele invocate țin, în realitate, de aplicarea

legii, ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale. In

aceste condiții, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.

Aceste aspecte sunt valabile și în litigiul de față, motiv pentru care,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul întrucât instanța a cărei soluție a fost recurată a pronunțat

o soluție legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA, M.O.M.V.G. împotriva

încheierii din data de 7 aprilie 2009 dată de Curtea de Apel Constanța, secția

civilă minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr.

5926/118/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.