ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5

septembrie 2001, reclamantele N.S.C. și N.R.E. au chemat în judecată Ministerul

Apărării Naționale, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 59.964.560

lei și a dobânzii legale aferente.

În motivarea cererii, reclamantele

au învederat că în calitate de succesoare legale ale locotenent - colonelului

N.E., decedat la 19 aprilie 2001, au dreptul de a li se restitui diferența

neachitată la trecerea în rezervă din suma reprezentând ajutorul neimpozabil

stabilit în raport cu solda lunară, prevăzut de Legea nr. 138/1999 privind

salarizarea și alte drepturi ale personalului militar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar,

pârâtul a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, ca

fiind beneficiarul sumelor reținute din drepturile bănești acordate ofițerului

la trecerea în rezervă , cu titlu de impozit pe venit.

Judecătoria Cluj Napoca, prin

sentința civilă nr. 11622 din 30 noiembrie 2002 a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, cu motivarea că obiectul

litigiului îl constituie un conflict de muncă, fiind aplicabile prevederile

Legii nr. 168/1999 și art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ.

La rândul său, Tribunalul Cluj prin

sentința civilă nr. 1335 din 20 martie 2002 a dispus declinarea competenței în

favoarea Curții de Apel Cluj, ceea ce se contestă fiind refuzul unor autorități

publice de a achita sumele solicitate, prin interpretarea unei legi fiscale,

respectiv O.G. nr. 73/1999.

Prin sentința civilă nr. 173 din 22

mai 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins acțiunea ca inadmisibilă și ca o consecință și cererea

de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantele au formulat acțiunea, fără a parcurge etapa

procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

obligatorie și constituind un fine de neprimire.

Împotriva sentinței au declarat

recurs reclamantele N.S.C. și N.R.E., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantele au arătat că

litigiul a fost în mod greșit calificat ca fiind de contencios administrativ.

În realitate, obligația de a plăti

drepturile salariale compensatorii fiind consecința raporturilor juridice de

muncă care au existat între părți, competența soluționării cauzei revine

instanței de drept comun.

Examinând cauza față de motivul

invocat, în raport de prevederile art. 304 și 304/1 C. proc. civ., Curtea va

constata că recursul este fondat, urmând a se dispune casarea sentinței și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca, ca

instanță de drept comun.

Astfel, cererile reclamantelor nu-și

găsesc temeiul juridic în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990, pârâtul

Ministerul Apărării Naționale emițând statele de plată nominale în baza cărora

N.E. a beneficiat de ajutor la trecerea în rezervă și de plăți compensatorii nu

în calitate de autoritate publică, ci de unitate angajatoare.

Actele normative aplicabile în

cauză, Legea nr. 138/1999 și O.G. nr. 7/1998 care prevăd drepturile salariale

compensatorii pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare, nu

reglementează nici ele competența specială a instanței de contencios

administrativ în soluționarea litigiilor privind plata sau cuantumul sumelor

acordate cadrelor militare trecute în rezervă, devenind aplicabilă norma

generală înscrisă în art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege,

judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de

cele date prin lege în competența altor instanțe.

În condițiile în care actele

contestate, privind plata sumelor încasate de ofițerul N.E. nu au caracterul

unor acte administrative de autoritate, competența de examinare a legalității

acestora și soluționare a cererii de despăgubiri aparține instanței de drept

comun.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de N.S.C. și N.R.E., împotriva

sentinței civile nr. 173 din 22 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă

soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2003.