ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9075/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 15 ianuarie 2003 și înregistrată sub nr. 670 din 15 ianuarie 2003, la Tribunalul Cluj, reclamantul M.C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Apărării Naționale, să se pronunțe o hotărâre, prin care pârâtul să fie obligat

la plata sumei de 24.675.730 lei, reprezentând ajutor de șomaj și alocație de

sprijin la trecerea în rezervă și la 38.746.406 lei, reprezentând ajutoarele și

plățile compensatorii rămase neachitate la data trecerii în rezervă, sumă ce

urmează a fi actualizată.

În susținerea acțiunii sale,

reclamantul a motivat că a fost trecut în rezervă, la data de 15 februarie 2000,

nefiindu-i acordate drepturile bănești legale, conform prevederilor O.G. nr. 7/1998

și de Legea nr. 138/1999.

Tribunalul Cluj, secția

civilă, prin încheierea nr. 267 din 20 martie 2003, a declinat competența

soluționării acțiunii, în favoarea Judecătoriei Cluj, apreciind că raporturile

juridice dintre părți nu pot fi calificate, ca fiind raporturi de muncă, pentru

a fi reglementate de Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 19/2000, caracterizându-le,

ca raporturi atipice, și competența aparținând instanței de drept comun,

judecătoria.

Judecătoria Cluj, unde

dosarul s-a înregistrat sub nr. 4567/2003, a pronunțat sentința civilă nr. 5862

din 2 iulie 2003, prin care a admis excepția necompetenței materiale și a

trimis cauza, spre soluționare, Curții de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ, constatând că problema competenței a fost stabilită

în mod definitiv, prin decizia nr. 3761 din 20 noiembrie 2001, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 2793/2001,

în sensul că în cauză se solicită sume reținute cu titlu de impozit, pe care

pârâta a refuzat să le achite, reținându-le, prin vătămarea unui drept pretins

de reclamant, vătămare ce se regăsește în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, a înregistrat cauza, sub nr. 5576

din 22 iulie 2003, iar prin sentința nr. 1253 din 22 octombrie 2003, a respins

ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului, și ca o consecință, și cererea de

chemare în garanție și cererea reconvențională formulate de pârâtă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul nu a formulat o plângere prealabilă

administrativă, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, astfel că acțiunea este

inadmisibilă, fiind respinse ca inadmisibile, și cererile pârâtei.

Împotriva acestei sentințe, nr.

1253/2003, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Apărării Naționale, criticând

hotărârea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca fiind dată cu încălcarea competenței materiale a altei

instanțe, care trebuie să fie judecătoria, iar pe de altă parte, greșit s-a

respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție, care aveau

ca obiect, obligarea reclamantului, la restituirea unor sume încasate peste

drepturile legale.

Recursul este nefondat.

Este de reținut că în ceea

ce privește competența soluționării cauzei, aceasta a fost stabilită în mod

definitiv, de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios

administrativ, prin decizia nr. 3761 din 20 noiembrie 2001, în dosarul nr. 2793/2001,

această critică fiind, deci, nefondată, fiind stabilit că în cauză este pretins

a fi vătămat un drept al reclamantului, prin reținerea unor sume cu titlu de

impozit, cu ocazia trecerii sale în rezervă.

Cu referire la critica ce se

referă la respingerea cererii de chemare în garanție și a cererii

reconvenționale, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că și această

critică este nefondată.

În ceea ce privește chemarea

în garanție, reglementată de art. 60 - 63 C. proc. civ., trebuie precizat că

soluția instanței este dependentă de caracterul incident al acesteia, față de

cererea principală, astfel că instanța de fond corect a motivat și pronunțat

respingerea acestei cereri, atât timp, cât acțiunea principală a fost respinsă.

Instanța de fond a motivat

judicios și legal, respingerea cererii reconvenționale, pentru administrarea

unei asemenea cereri, legea impunând existența unei legături între aceasta și

cererea principală, adică să izvorască din aceeași cauză, din același raport

juridic.

În conformitate cu

considerentele expuse, urmează a se respinge recursul, ca nefondat, sentința

pronunțată fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 1253 din 22

octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2004.