ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 932/2003

Asupra recursului

în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie

2001 pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 2168, B.N. a chemat în judecată

Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 01278 Cluj-Napoca solicitând

obligarea pârâtului la plata sumei de 39.845.614 lei și a dobânzii legale

aferente, reprezentând impozitul calculat pentru ajutorul acordat la trecerea

în rezervă, reținut în mod greșit.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la

data de 15 februarie 2000 a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie de

serviciu, iar conform dispozițiilor Legii nr. 138/1999 este îndreptățit să

primească o plată compensatorie neimpozabilă egală cu 12 solde lunare nete din

ultima lună de activitate, precum și a unui ajutor neimpozabil egal cu 20 de

solde nete din ultima lună de activitate, în sumă totală de 126.207.968 lei,

din care în mod greșit s-a reținut, în baza O.G. nr. 73/1999 impozitul de

39.845.614 lei.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale a formulat

o întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei competenței materiale a

Judecătoriei Cluj-Napoca, lipsa calității sale procesual pasive, lipsa

efectuării procedurii prealabile administrativ jurisdicționale.

A mai solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată și chemarea în garanție a Ministerului de Finanțe în cazul în care

acțiunea reclamantului va fi admisă anterior judecării fondului cauzei,

instanța a respins excepția de necompetență materială iar pârâtul a renunțat la

celelalte excepții invocate.

Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința civilă nr.

4471 din 17 mai 2001 a admis acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de

39.845.614 lei reclamantului cu dobânda legală reprezentând rata scontului

practicată de B.N.R. diminuată cu 20% începând cu data înregistrării acțiunii

și până la plata integrală a sumei.

A admis și cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice, formulată de către pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut că ajutoarele acordate conform prevederilor art. 31 din Legea nr.

138/1999 nu sunt supuse impozitării pentru că reprezintă modalități de sprijin

financiar pentru fostul angajat și nu le este aplicabil același regim de

impozitare ca pentru drepturile salariale la care se referă art. 23 lit. b) din

O.G. nr. 73/1999.

A reținut de asemenea că O.U.G. nr. 136/2000 a

intrat în vigoare după data trecerii în rezervă, deci dispozițiile sale nu pot

fi aplicate retroactiv.

Recursul declarat de către pârâtul Ministerul

Apărării Naționale împotriva acestei sentințe a fost admis în parte, iar

recursul declarat de către chematul în garanție împotriva aceleiași sentințe a

fost admis în totul de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 1796

din 7 septembrie 2001, care a modificat sentința în sensul că a admis în parte

acțiunea și a obligat pe pârât la plata sumei de 21.356.988 lei cu titlu de

ajutor la trecerea în rezervă.

A respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtului la plata în complectare a sumei reprezentând plăți compensatorii.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale.

A respins cererea de chemare în garanție a

Ministerului Finanțelor Publice.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că

la data trecerii în rezervă a reclamantului, dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 7/1998,

privind caracterul neimpozabil al plăților compensatorii, fuseseră abrogate

prin art. 86 din O.G. nr. 73/1999 și, ca atare, pentru suma datorată cu acest

titlu, impozitul a fost calculat și reținut în mod legal, însă în ce privește ajutorul

primit în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1998, sunt aplicabile

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 73/1999, potrivit cărora nu

sunt venituri impozabile și nu se impozitează indemnizațiile și alte forme de

sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 72/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține că instanțele de judecată au aplicat

dispoziții care la data soluționării cauzei, erau abrogate; astfel prevederile

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost abrogate implicit prin art. 86

din O.G. nr. 73/1999 care este o lege specială.

Se susține de asemenea că instanțele au aplicat

greșit dispozițiile art. 5 și art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 considerând

că ajutoarele acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă ar fi scutite

de impozit, când aceștia, conform art. 23 lit. b) din aceeași ordonanță sunt

asimilate salariilor, care se impozitează.

În motivarea recursului în anulare se mai arată

că în cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999

deoarece ajutoarele la care a avut dreptul reclamantul au fost stabilite în

raport de solda brută.

La termenul din 11 martie 2003 a fost invocată

excepția de ordine publică a necompetenței materiale de soluționare a

recursului împotriva sentinței pronunțate de către judecătorie într-un conflict

de muncă a Curții de Apel Cluj-Napoca, având în vedere data înregistrării

acțiunii.

Cu privire la excepția invocată urmează a reține

următoarele:

Competența materială a curților de apel, ca

instanțe de recurs, este cea prevăzută de dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc.

civ.

Conform acestui text de lege, curțile de apel

judecă „ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în prima

instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și

în alte cauze prevăzute de lege”.

Acest text deci, nu prevede recursurile

declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în prima instanță de

judecătorii și nici nu există o altă dispoziție legală care să prevadă această

competență.

În lipsa unei dispoziții legale exprese,

derogatorii de la regula cuprinsă în art. 3 pct. 3 C. proc. civ., competența de

soluționare a recursului împotriva judecătoriei (în materia conflictelor de

muncă) revine tribunalului, având în vedere data înregistrării contestației (22

ianuarie 2001).

Este de reținut că prin O.U.G. nr. 138/2000

(intrată în vigoare la data de 2 mai 2001) s-a modificat competența materială a

instanțelor în sensul că după intrarea în vigoare a acestui act normativ,

conflictele de muncă potrivit art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ.

sunt de competența de soluționare în primă instanță a tribunalelor, cu recurs

la curțile de apel.

Dar, în caz de succesiune în timp a unor norme

de competență, competența materială a instanțelor se stabilește în raport de

norma tranzitorie.

Potrivit normei tranzitorii prevăzută de art. 725

pct. 2 C. proc. civ. „procesele în curs de judecată la data schimbării

competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele

instanțe”.

Astfel fiind, conflictele de muncă în curs de

judecată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 (2 mai 2001), cum

este cazul în speță, rămân în competență, de soluționare în prima instanță a

judecătoriilor, tribunalele fiind instanța de recurs.

Deci, având în vedere considerentele mai înainte

arătate urmează a constata că Tribunalul Cluj avea competența materială de

soluționare a recursurilor și nu Curtea de Apel Cluj.

Astfel fiind având în vedere această încălcare a

competenței materiale care este de ordine publică urmează a admite recursul în

anulare și a casa decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj și a trimite cauza Tribunalului Cluj pentru soluționarea

recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerului

Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4471 din 17 mai 2001 a

Judecătoriei Cluj Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 1796 din 7 septembrie

2001 a Curții de Apel Cluj.

Trimite cauza Tribunalului Cluj

pentru soluționarea recursurilor declarate de Ministerul Apărării Naționale și

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 4471 din 17 mai

2001 a Judecătoriei Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie

2003.