ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4055/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: F.P., R.C. și S.G. au chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, în calitate de reprezentant al U.M. 02401 și 01033 Alba Iulia, solicitând să fie obligat la plata sumelor de 84.449.162 lei, respectiv 62.632.418 lei și 94.674.912 lei, reținute cu titlu de impozit aferent ajutoarelor și plăților compensatorii cuvenite în temeiul O.G. nr. 7/1998 și Legii nr. 138/1999, la data trecerii în rezervă și a pensionării. Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii iar pentru cazul în care aceasta va fi admisă, a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la restituirea impozitului reținut la sumele achitate reclamanților și virat la bugetul statului.

Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 3770 din 28 iunie 2001, a admis atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție, astfel cum au fost formulate. În motivarea soluției pronunțate prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 31 din Legea nr. 138/1999, în conformitate cu care, la trecerea în rezervă cadrele militare beneficiază de ajutoare neimpozabile stabilite în raport cu solda lunară brută, precum și ale O.G. nr. 73/1999 care [art. 6 lit. f)] prevede că sunt scutite de impozit plățile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate acelorași cadre.

Investit cu soluționarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Alba, secția civilă, prin decizia nr. 1970 din 14 decembrie 2001, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, cu motivarea că, deși judecătoria a fost sesizată anterior modificărilor aduse codului de procedură civilă, sentința a fost pronunțată ulterior acestora când competența de soluționare a recursurilor în materia litigiilor de muncă a fost dată în competența curților de apel. Astfel investită, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 571 din 18 martie 2002, a admis recursurile declarate de pârât și de chematul în garanție și a modificat sentința numai în ceea ce privește cuantumul pretențiilor reclamanților care au fost reduse la 39.008.151 lei, 40.211.914 lei și, respectiv, 45.071.324 lei.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ. În motivarea recursului în anulare se susține, pe de o parte, că, în materia conflictelor de muncă, soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, înainte și după data de 2 mai 2001, este dată în competența tribunalelor și nu a curților de apel, iar pe de altă parte, că în cauză plățile compensatorii cuvenite reclamanților au fost legal impozitate, întrucât la data trecerii lor în rezervă prevederile O.G. nr. 7/1998 și ale art. 31 din Legea nr. 138/1999 erau abrogate.

Recursul în anulare va fi admis, în temeiul motivului de ordine publică vizând competența materială a instanței de recurs. Astfel, prin O.G. nr. 138/2000, modificată prin O.U.G. nr. 59/2001, ambele cu aplicabilitate de la data de 2 mai 2001, competența materială în cazul conflictelor de muncă a fost structurată în sensul că s-a atribuit tribunalelor soluționarea acestor cauze în primă instanță, iar curților de apel, rezolvarea recursurilor. Dar, pentru situațiile tranzitorii privind hotărârile pronunțate de judecătorii în materia conflictelor de muncă până la data de 2 mai 2001 sau în cauzele pendinte până la această dată, nu există norme tranzitorii cu caracter derogatoriu. Aceasta impune aplicarea normelor imperative ale art. 23 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 care stabilesc, cu valoare de principiu, că, dacă legea nu dispune altfel, recursul este de competența instanței ierarhic superioară.

În concret, alin. (3) al textului citat prevede că „tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului”. Respectând principiul enunțat, modificarea adusă art. 3 pct. 3 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 59/2001 dispune că tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. În concluzie, în absența unor norme tranzitorii cu caracter derogatoriu, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii, anterior sau posterior datei de 2 mai 2001, sunt de competența tribunalului, în speță Tribunalul Alba, soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cu încălcarea competenței materiale a acestuia urmând a fi desființată.

În consecință, recursul în anulare va fi admis, în baza art. 304 pct. 3, art. 313 și art. 330 3 (1) C. proc. civ., urmând a fi casate deciziile pronunțate și a se trimite cauza la același tribunal, pentru judecarea recursului declarat împotriva sentinței judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 571 din 18 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, precum și decizia nr. 1970 din 14 decembrie 2001 a Tribunalului Alba, secția civilă, și trimite cauza aceluiași tribunal pentru soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3770 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2003.