ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4055/2003

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

F.P., R.C. și S.G. au chemat în

judecată Ministerul Apărării Naționale, în calitate de reprezentant al U.M. 02401

și 01033 Alba Iulia, solicitând să fie obligat la plata sumelor de 84.449.162

lei, respectiv 62.632.418 lei și 94.674.912 lei, reținute cu titlu de impozit

aferent ajutoarelor și plăților compensatorii cuvenite în temeiul O.G. nr. 7/1998

și Legii nr. 138/1999, la data trecerii în rezervă și a pensionării.

Pârâtul a formulat întâmpinare

solicitând respingerea acțiunii iar pentru cazul în care aceasta va fi admisă,

a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la

restituirea impozitului reținut la sumele achitate reclamanților și virat la

bugetul statului.

Judecătoria Alba Iulia, prin

sentința civilă nr. 3770 din 28 iunie 2001, a admis atât acțiunea principală

cât și cererea de chemare în garanție, astfel cum au fost formulate.

În motivarea soluției pronunțate

prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 31 din

Legea nr. 138/1999, în conformitate cu care, la trecerea în rezervă cadrele

militare beneficiază de ajutoare neimpozabile stabilite în raport cu solda

lunară brută, precum și ale O.G. nr. 73/1999 care [art. 6 lit. f)] prevede că

sunt scutite de impozit plățile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare

nete acordate acelorași cadre.

Investit cu soluționarea

recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și de chematul

în garanție Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Alba, secția civilă, prin

decizia nr. 1970 din 14 decembrie 2001, și-a declinat competența în favoarea

Curții de Apel Alba Iulia, cu motivarea că, deși judecătoria a fost sesizată

anterior modificărilor aduse codului de procedură civilă, sentința a fost

pronunțată ulterior acestora când competența de soluționare a recursurilor în

materia litigiilor de muncă a fost dată în competența curților de apel.

Astfel investită, Curtea de Apel

Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 571 din 18 martie 2002, a admis

recursurile declarate de pârât și de chematul în garanție și a modificat

sentința numai în ceea ce privește cuantumul pretențiilor reclamanților care au

fost reduse la 39.008.151 lei, 40.211.914 lei și, respectiv, 45.071.324 lei.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C.

proc. civ.

În motivarea recursului în anulare

se susține, pe de o parte, că, în materia conflictelor de muncă, soluționarea

recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, înainte

și după data de 2 mai 2001, este dată în competența tribunalelor și nu a

curților de apel, iar pe de altă parte, că în cauză plățile compensatorii

cuvenite reclamanților au fost legal impozitate, întrucât la data trecerii lor

în rezervă prevederile O.G. nr. 7/1998 și ale art. 31 din Legea nr. 138/1999

erau abrogate.

Recursul în anulare va fi admis, în

temeiul motivului de ordine publică vizând competența materială a instanței de

recurs.

Astfel, prin O.G. nr. 138/2000,

modificată prin O.U.G. nr. 59/2001, ambele cu aplicabilitate de la data de 2

mai 2001, competența materială în cazul conflictelor de muncă a fost

structurată în sensul că s-a atribuit tribunalelor soluționarea acestor cauze

în primă instanță, iar curților de apel, rezolvarea recursurilor.

Dar, pentru situațiile tranzitorii

privind hotărârile pronunțate de judecătorii în materia conflictelor de muncă

până la data de 2 mai 2001 sau în cauzele pendinte până la această dată, nu

există norme tranzitorii cu caracter derogatoriu.

Aceasta impune aplicarea normelor

imperative ale art. 23 alin. (3) din Legea nr. 92/1992 care stabilesc, cu

valoare de principiu, că, dacă legea nu dispune altfel, recursul este de

competența instanței ierarhic superioară. În concret, alin. (3) al textului

citat prevede că „tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile

împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt

supuse apelului”.

Respectând principiul enunțat,

modificarea adusă art. 3 pct. 3 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 59/2001 dispune

că tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse

apelului.

În concluzie, în absența unor norme

tranzitorii cu caracter derogatoriu, recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță de judecătorii, anterior sau posterior

datei de 2 mai 2001, sunt de competența tribunalului, în speță Tribunalul Alba,

soluția pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cu încălcarea competenței

materiale a acestuia urmând a fi desființată.

În consecință, recursul în anulare

va fi admis, în baza art. 304 pct. 3, art. 313 și art. 330

3

(1) C.

proc. civ., urmând a fi casate deciziile pronunțate și a se trimite cauza la

același tribunal, pentru judecarea recursului declarat împotriva sentinței

judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 571 din 18

martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, precum și decizia nr. 1970 din 14

decembrie 2001 a Tribunalului Alba, secția civilă, și trimite cauza aceluiași

tribunal pentru soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.

3770 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2003.