ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4/2010

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 14 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive a apelantului inculpat L.G. și s-a menținut starea de arest a acestuia.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a)

și b) C. pen., Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală

nr. 873 din 29 octombrie 2009, dispunând condamnarea sa la o pedeapsă de 14 ani

închisoare.

În fapt s-a reținut în

sarcina inculpatului că la data de 26 septembrie 2008 a fost depistat deținând

fără drept 24 de doze de heroină, pe care le-a abandonat în momentul apariției

organelor de poliție.

Inculpatul a fost arestat

preventiv la data de 26 septembrie 2008 de către Tribunalul București, secția I

penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Analizând actele dosarului

curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive se mențin și justifică în continuare privarea de libertate a

inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Împotriva acestei soluții, a

formulat recurs, inculpatul L.G., care critică soluția pronunțată ca fiind

nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri și că deși este recidivist,

această situație de recidivă a fost abrogată ca temei al menținerii stării de

arest. Mai precizează că alți doi inculpați în cauză, au fost trimiși în

judecată în stare de arest preventiv, au fost puși în libertate,

aplicându-li-se pedepse cu suspendare; pentru egalitate de tratament ar trebui

și inculpatul recurent să fie pus în libertate, deoarece nu prezintă pericol

pentru ordinea publică.

Examinând legalitatea și

temeinicia soluției instanței de apel, atât din punct de vedere al motivelor de

recurs, cât și din oficiu, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind

nefondate, pentru următoarele considerente:

Temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive se mențin, mai ales acela că lăsarea

inculpatului recurent în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Astfel, sunt avute în vedere mai multe aspecte, cum ar fi acela că pericolul

public poate rezulta din însuși pericolul social al infracțiunii de care este

învinuit recurentul inculpat, din reacția publică la comiterea unei astfel de

infracțiuni și chiar din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte penale

asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

La stabilirea pericolului

public nu se pot avea în vedere numai fapte legate de persoana inculpatului, ci

și date referitoare la faptă; nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură

a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția,

cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva

infracționalității.

Se au în vedere mai multe

aspecte în cazul în speță, printre care natura și gravitatea faptei săvârșite,

urmările produse, circumstanțele personale ale recurentului inculpat.

Astfel inculpatul recurent a

fost deja condamnat pentru o infracțiune ce prezintă un grad ridicat de pericol

social (trafic de droguri). Este recidivist postcondamnatoriu și post

executoriu, dovedind o perseverență infracțională.

Rezonanța socială negativă

pe care infracțiunile de acest gen o determină în rândul opiniei publice, în

contextul în care acest fenomen infracțional a căpătat o amploare fără

precedent, tinzând să se transforme într-un adevărat fenomen social.

Mai mult chiar, având în

vedere în cauză existența unei hotărâri de condamnare pronunțată în primă

instanță, rezultă fără dubiu, existența indiciilor temeinice privind săvârșirea

faptei de către recurentul inculpat și deci menținerea stării de arest a

acestuia.

Având în vedere dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul recurent L.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.G. împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 43624/3/2008 (2779/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

ianuarie 2010.