ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4/2010

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a apelantului inculpat L.G. și s-a menținut starea de arest a acestuia. Pentru a pronunța o asemenea soluție Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen., Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 873 din 29 octombrie 2009, dispunând condamnarea sa la o pedeapsă de 14 ani închisoare.

În fapt s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 26 septembrie 2008 a fost depistat deținând fără drept 24 de doze de heroină, pe care le-a abandonat în momentul apariției organelor de poliție. Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 26 septembrie 2008 de către Tribunalul București, secția I penală, reținându-se incidența dispozițiilor art. 143 raportat la art. 68 1 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen. Analizând actele dosarului curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei soluții, a formulat recurs, inculpatul L.G., care critică soluția pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea sa în stare de libertate, arătând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri și că deși este recidivist, această situație de recidivă a fost abrogată ca temei al menținerii stării de arest. Mai precizează că alți doi inculpați în cauză, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, au fost puși în libertate, aplicându-li-se pedepse cu suspendare; pentru egalitate de tratament ar trebui și inculpatul recurent să fie pus în libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției instanței de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs, cât și din oficiu, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin, mai ales acela că lăsarea inculpatului recurent în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Astfel, sunt avute în vedere mai multe aspecte, cum ar fi acela că pericolul public poate rezulta din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit recurentul inculpat, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni și chiar din posibilitatea comiterii chiar a unor fapte penale asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

La stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai fapte legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă; nu de puține ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Se au în vedere mai multe aspecte în cazul în speță, printre care natura și gravitatea faptei săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale recurentului inculpat. Astfel inculpatul recurent a fost deja condamnat pentru o infracțiune ce prezintă un grad ridicat de pericol social (trafic de droguri). Este recidivist postcondamnatoriu și post executoriu, dovedind o perseverență infracțională.

Rezonanța socială negativă pe care infracțiunile de acest gen o determină în rândul opiniei publice, în contextul în care acest fenomen infracțional a căpătat o amploare fără precedent, tinzând să se transforme într-un adevărat fenomen social. Mai mult chiar, având în vedere în cauză existența unei hotărâri de condamnare pronunțată în primă instanță, rezultă fără dubiu, existența indiciilor temeinice privind săvârșirea faptei de către recurentul inculpat și deci menținerea stării de arest a acestuia. Având în vedere dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul recurent L.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.G. împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 43624/3/2008 (2779/2009). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2010.