ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 311/2010

HOTĂRÂRE
22.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 311/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.I. a

chemat în judecată C.J.P. Timiș, solicitând anularea hotărârii nr. 10526 din 13

martie 2009 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,

întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și

declarații de martori.

Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P.

Timiș a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamantul nu poate

beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât la data când părinții săi

s-au refugiat, reclamantul nu era conceput, născându-se la un interval de 23 de

luni ulterioare strămutării.

Prin sentința civilă nr. 237

din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantului și a dispus anularea hotărârii nr. 10526

din 13 martie 2009 emisă de pârâta C.J.P. Timiș, pe care a obligat-o să-i

recunoască reclamantului calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile

conferite de O.G. nr. 105/1999.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

A considerat că potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, beneficiază de prevederile legale,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât

cea de domiciliu.

A constatat că strămutarea

părinților reclamantului din localitatea de domiciliu în altă localitate în

cursul lunii septembrie 1940 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de

regimul instaurat în perioada respectivă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta, C.J.P. Timiș, solicitând admiterea

acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică

întrucât reclamantul născut în localitatea de refugiu, nu a suferit persecuții

din motive etnice.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că familia

reclamantului s-a refugiat din localitatea Diosig (Ardealul de Nord), în

localitatea Topolovățu-Mare, Județul Timiș, în cursul lunii septembrie 1940,

iar reclamantul s-a născut la data de 28 august 1942, în timpul refugiului

părinților săi.

Efectele refugiului s-au

răsfrânt și asupra reclamantului, de la data nașterii, care se situează în

intervalul de timp avut în vedere de legea menționată.

Prima instanță a observat

corect că Legea nr. 189/2000 nu face nici o diferență în legătură cu persoanele

cărora le sunt aplicabile dispozițiile legii, în sensul că nu stipulează în mod

expres că nu pot beneficia de prevederile acesteia copiii concepuți și născuți

după refugiul părinților.

Prin urmare, față de

împrejurarea că intimatul reclamant s-a născut în intervalul de timp avut în

vedere de Legea nr. 189/2008 într-o localitate în care s-au refugiat părinții

săi și întrucât actul normativ evocat nu distinge în ceea ce privește

persoanele refugiate care beneficiază de drepturile reglementate în cuprinsul

său, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., acesta va fi respins, ca atare, menținându-se

hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 237 din 2 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1351/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta N.P. a chemat în judecată Casa Județeană
ÎCCJ 2009-06-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3194/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.T.D. a chemat în judecată Casa Județeană
ÎCCJ 2008-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.P. a solicitat
ÎCCJ 2010-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3772/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 18 din 18 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2010-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.Z. a chemat în judecată C.J.P. Arad, so
Sursă