ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3304/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.P. a solicitat, în contradictoriu cu C.J.P. Timiș anularea Hotărârii nr. 10293 din 8 noiembrie 2007 a Comisiei de aplicare a Legii 189/2000 și constatarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 de aprobare a O.G. nr. 105/1999. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați în urma Tratatului de la Craiova, încheiat în anul 1940, din localitatea Cireci, comuna Uzulchioi, jud. Durostor, în localitatea Rândunica, jud. Tulcea, unde reclamantul s-a născut la data de 22 iunie 1943. Prin sentința civilă nr. 49 din 5 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului G.P., a anulat Hotărârea nr. 10293 din 8 noiembrie 2007 emisă de C.J.P.
Timiș și a obligat pârâta să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 octombrie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin hotărârea nr. 10293/2007, pârâta C.J.P. Timiș a respins cererea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată și completată prin Legea 189/2000, cu motivarea că nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice, reclamantul născându-se în timpul refugiului părinților săi, nefiind născut la data strămutării.
În baza probelor administrate în cauză Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a apreciat că legiuitorul a urmărit prin dispozițiile legale menționate mai sus, ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate asupra lor, din motive etnice, acesta fiind și cazul copiilor născuți în refugiu, care au suportat condițiile grele de viață ce au decurs din situația de refugiați a părinților. A concluzionat instanța de fond că reclamantul a făcut dovada că s-a născut în timpul perioadei de strămutare a părinților săi din localitatea de domiciliu situată în Bulgaria, în localitatea Rândunica, jud. Tulcea, astfel încât este îndreptățită să beneficieze de drepturile prevăzute de O.G.
105/1999 aprobată prin Legea 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că reclamantul nu s-a născut în intervalul de 3 luni socotite de la data schimbului instrumentelor de ratificare a Tratatului, în anul 1943 neavând loc nici un schimb de populație. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. In cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate (acte de stare civilă, situație de avere, etc.) că reclamantul s-a născut la data de 22 iunie 1943, în localitatea Rândunica, județul Tulcea, după ce, în anul 1940 - în urma Tratatului de la Craiova - părinții săi fuseseră strămutați din localitatea de domiciliu - comuna Uzulchioi, aflată în județul Durostor - Bulgaria (fila 5 dosar fond).
Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul - reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru perioada 22 iunie 1943 - 06 martie 1945 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată să sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiș, împotriva sentinței civile nr. 49 din 5 martie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.