ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.Z. a

chemat în judecată C.J.P. Arad, solicitând anularea hotărârii nr. 77 din 12

ianuarie 2009, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică,

întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații

de martori, fiind persecutată și deportată din Satul Sânleanu, Județul Arad în

localitățile Bruznic și Zăbalț, Județul Arad.

Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P.

Arad a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamanta nu a dovedit cu

înscrisuri oficiale calitatea sa de persoană refugiată și, pe cale de

consecință nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 219

din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea hotărârii nr. 77

din 12 ianuarie 2009, emisă de pârâta C.J.P. Arad, pe care a obligat-o să-i

recunoască reclamantei calitatea de refugiată și să-i acorde drepturile

conferite de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 01 ianuarie 2009.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

A considerat că potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, beneficiază de prevederile legale,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât

cea de domiciliu.

A constatat că strămutarea

reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului

1944 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat în

perioada respectivă prin Dictatul de la Viena.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, pârâta, C.J.P. Arad, solicitând admiterea

acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei.

În cuprinsul motivelor de

recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică

întrucât reclamanta, nu a suferit persecuții din motive etnice, deoarece

localitatea de domiciliu a familiei reclamantei nu a făcut parte din teritoriul

vremelnic ocupat de armata sau autoritățile maghiare.

A mai arătat că drepturile

reclamantei nu au fost corect încadrate în drept de către prima instanță și că

declarațiile martorilor sunt neconcludente, iar declarația numitei V.A. nu a

fost depusă de către reclamantă la dosarul administrativ al C.J.P.

Prin întâmpinare, intimata

reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea

sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

A arătat că instanța de fond

a încadrat corect juridic drepturile cuvenite reclamantei și anume în

dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, astfel că susținerea recurentei în

această privință este eronată.

Cu privire la fondul cauzei intimata

a menționat că recurenta se află din nou în eroare întrucât teritoriul

Județului Arad s-a aflat sub administrație maghiară, populația de etnie română

suferind prejudicii morale și materiale în urma persecuțiilor administrației

din acea vreme.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind

strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că reclamanta,

ca urmare a Dictatului de la Viena s-a refugiat, împreună cu familia sa din

localitatea Sânleani, județul Arad, în localitatea Bruznic, județul Arad, în

vara anului 1944.

În mod corect a reținut

prima instanță că populația de etnie română a suferit prejudicii morale și

materiale ca urmare a persecuțiilor administrației instalate în acea vreme.

Înalta Curte observă că din

declarația martorilor G.E. și G.R.T. rezultă cu claritate că reclamanta,

împreună cu familia sa a fost persecutată, fiind deportată din localitatea

natală, în luna iulie a anului 1944, probele având caracter concludent pentru

pronunțarea soluției în cauză.

Prin urmare, având în vedere

considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este

nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr.

554/2004, acesta va fi respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca

fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta C.J.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 219 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2010.