ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.Z. a chemat în judecată C.J.P. Arad, solicitând anularea hotărârii nr. 77 din 12 ianuarie 2009, emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori, fiind persecutată și deportată din Satul Sânleanu, Județul Arad în localitățile Bruznic și Zăbalț, Județul Arad. Prin întâmpinare, pârâta, C.J.P.

Arad a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că reclamanta nu a dovedit cu înscrisuri oficiale calitatea sa de persoană refugiată și, pe cale de consecință nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. Prin sentința civilă nr. 219 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea hotărârii nr. 77 din 12 ianuarie 2009, emisă de pârâta C.J.P. Arad, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiată și să-i acorde drepturile conferite de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 01 ianuarie 2009. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: A considerat că potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu. A constatat că strămutarea reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul anului 1944 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă prin Dictatul de la Viena. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, C.J.P. Arad, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta, nu a suferit persecuții din motive etnice, deoarece localitatea de domiciliu a familiei reclamantei nu a făcut parte din teritoriul vremelnic ocupat de armata sau autoritățile maghiare. A mai arătat că drepturile reclamantei nu au fost corect încadrate în drept de către prima instanță și că declarațiile martorilor sunt neconcludente, iar declarația numitei V.A. nu a fost depusă de către reclamantă la dosarul administrativ al C.J.P. Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică.

A arătat că instanța de fond a încadrat corect juridic drepturile cuvenite reclamantei și anume în dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, astfel că susținerea recurentei în această privință este eronată. Cu privire la fondul cauzei intimata a menționat că recurenta se află din nou în eroare întrucât teritoriul Județului Arad s-a aflat sub administrație maghiară, populația de etnie română suferind prejudicii morale și materiale în urma persecuțiilor administrației din acea vreme. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că reclamanta, ca urmare a Dictatului de la Viena s-a refugiat, împreună cu familia sa din localitatea Sânleani, județul Arad, în localitatea Bruznic, județul Arad, în vara anului 1944. În mod corect a reținut prima instanță că populația de etnie română a suferit prejudicii morale și materiale ca urmare a persecuțiilor administrației instalate în acea vreme. Înalta Curte observă că din declarația martorilor G.E. și G.R.T. rezultă cu claritate că reclamanta, împreună cu familia sa a fost persecutată, fiind deportată din localitatea natală, în luna iulie a anului 1944, probele având caracter concludent pentru pronunțarea soluției în cauză. Prin urmare, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004, acesta va fi respins, ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 219 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.