ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 683/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii din data de 6 aprilie

2009, recurentul V.G., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a

solicitat recunoașterea gradului profesional corespunzător

funcției de execuție a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, echivalent gradului I obținut

prin examen în condițiile Legii nr. 52/1991, Legii nr. 60/1968 și a

Legii nr. 1992, aflate în vigoare la data dobândirii gradului profesional.

În motivare s-a

susținut, în esență, faptul că gradul profesional I a fost

dobândit prin examen, în condițiile legii, că acest grad reprezenta

în concepția Legii nr. 51/1991 ultimul grad profesional iar noua

reglementare cuprinsă în dispozițiile Legii nr. 303/2004, nu putea

avea ca efect lipsirea de drepturile profesionale și salariale dobândite

prin examen.

S-a mai precizat

că potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (4)

1

din Legea nr.

92/1992, introdus prin O.U.G. nr. 179/1999 „promovarea în funcții

superioare de execuție la parchetele de pe lângă judecătorii,

tribunale și curți de apel a magistraților care îndeplinesc

condițiile prevăzute de ele se face prin examen" astfel încât

din acest moment gradul profesional a fost identificat cu gradul parchetului la

care procurorii funcționau.

S-a mai arătat

și că dispozițiile Legii nr. 52/1991, în vigoare la data

dobândirii gradului profesional în discuție, au relevanță în

primul rând în domeniul salarizării, or, din această

perspectivă, est cu atât mai mult inadmisibilă pierderea unor

drepturi câștigate sub imperiul vechii legi.

A fost invocată

totodată, și o stare discriminatorie izvorâtă prin

dispozițiile O.U.G. nr. 179/1999 și actele normative ulterioare,

între procurorii care au dobândit cel mai Înalt grad profesional în baza Legii

nr. 52/1991, prin examen, și procurorii care au dobândit acest grad în

baza respectivei ordonanțe și nu în baza unui examen.

Prin Hotărârea

nr. 1096 din 25 iunie 2009 Plenul CSM a respins alături de cererile

similare ale mai multor pentenți, și cererea formulată de

reclamantul V.G.

În motivarea

hotărârii Plenul CSM a reținut faptul că Legea nr. 52/1991 avea

ca materie de reglementare salarizarea personalului din cadrul organelor

puterii judecătorești, sintagma folosită de legiuitor fiind

aceea de „avansare în grade sau trepte profesionale" și nu aceea de

avansare în funcție.

Intimatul a

reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr.

52/1991 potrivit cărora: „încadrarea judecătorilor la

judecătorii și tribunale, a procurorilor, notarilor, experților

criminaliști...se face prin ordin al ministrului justiției și,

după caz, al procurorului general...în condițiile prezentei legi

și ale legilor de organizare", rezultă faptul că dobândirea

gradului profesional nu atrage dreptul de a funcționa la o

instanță sau parchet ierarhic superior, ci doar creșterea

cuantumului salariului de bază.

Împotriva acestei

hotărâri petentul V.G. a declarat recurs, solicitând desființarea

Hotărârii nr. 1096 din 25 iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, ca nemotivată și neîntemeiată, recurs întemeiat

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Reiterând

argumentele prezentate prin cererea sa din 06.04.2009, adresată

Consiliului Superior al Magistraturii, recurentul a susținut, în

esență, faptul că în mod netemeinic și nelegal intimatul

CSM interpretând dispozițiile art. 21 din Legea nr. 52/1991, a apreciat

că dobândirea gradului profesional I nu atrage dreptul de a funcționa

la o instanță sau la un parchet ierarhic superior, solicitând

așadar admiterea recursului său, desființarea hotărârii

atacate, și în consecință admiterea cererii sale, în sensul

constatării faptului că gradul I dobândit prin examen și înscris

în carnetul de muncă, corespunde funcției de procuror de

execuție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, cu plata drepturilor bănești aferente acestui

grad.

Consiliul Superior

al Magistraturii a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând motivele

de recurs formulate în raport cu hotărârea Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în

materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Recurentul, procuror

la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, susține în

esență, că a dobândit, prin examen, sub imperiul vechii

reglementări, cel mai Înalt grad profesional, respectiv gradul profesional

I, iar noua reglementare nu putea avea drept efect nerecunoașterea unui

drept profesional și salarial dobândit prin examen. Recurentul

apreciază că prin O.U.G. nr. 179/1999 și actele normative

ulterioare, s-a creat o discriminare între procurorii care au obținut

gradele profesionale în baza reglementărilor anterioare, prin examen,

și cei care au dobândit gradele fără examen.

Legea nr. 52/1991 a

reglementat modalitatea de salarizare a personalului din cadrul organelor

puterii judecătorești, ale procuraturii, din notariatele de stat,

laboratoarele de criminalistică, Direcția generală a

penitenciarelor și unitățile acesteia, salarizare care s-a

făcut în raport de rolul, importanța și răspunderea care

revin în exercitarea fiecărei funcții, stabilind în art. 6 din legea

că salariile de bază pentru personalul de execuție sunt

diferențiate pe funcții și, în cadrul fiecărei

funcții, pe grade sau trepte profesionale.

În art. 10 din

aceeași lege s-a prevăzut modalitatea în care se realiza avansarea

personalului de specialitate în grade sau trepte profesionale, respectiv prin

examen și ținându-se cont de vechimea minimă în specialitate,

competența profesională și rezultatele obținute în

activitate.

Fiind

reglementată în legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte

profesionale avea consecințe asupra nivelului de salarizare dar nu avea

niciun efect asupra nivelului parchetului la care putea funcționa

procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.

Astfel, în mod

corect, s-a reținut în hotărârea recurată că dobândirea

gradului profesional I nu atrage dreptul judecătorului sau procurorului de

a funcționa la un parchet ierarhic superior, sau o pronunțare pe loc

în condițiile expres prevăzute de lege, ci doar creșterea

cuantumului salariului de bază.

În Legea nr. 92/1992

privind organizarea judecătorească erau stabilite condițiile în

care se putea promova în funcții superioare de execuție.

Acest act normativ,

în privința promovării, a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/1999

și în art. 66 alin. (4)

1

din Legea nr. 92/1992 modificată,

se prevedea că „promovarea în funcții superioare de execuție la

tribunale, curți de apel și la parchete de pe lângă aceste

instanțe, a magistraților care îndeplinesc condițiile

prevăzute de lege se face pe bază de examen", cu excepția

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin urmare, nu se

poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991,

prin care se obține avansarea în grade sau trepte profesionale și

examenul prevăzut de art. 66 alin. (4)

1

din Legea nr. 92/1991

modificată prin care se obține promovarea în funcții superioare

de execuție la parchetele și instanțele judecătorești.

Ulterior, statutul

magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care, prin art. 107

alin. (2) lit. b) a abrogat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.

Prin abrogarea

acestui text și prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004,

dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992 și-au încetat

aplicabilitatea, urmând a fi aplicate dispozițiile legii noi, astfel

că la data când recurentul a adresat cererea pentru stabilirea nivelului

funcției de execuție, corespunzător gradului profesional I, art.

66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.

În art.43 din noua

Lege - 303/2004 - s-a prevăzut că modalitatea de promovare a

magistraților în funcții de execuție este concursul organizat la

nivel național, ținându-se seama de vechimea în magistratură

și de activitatea profesională a magistratului, precum și de

posturile vacante existente, inclusiv pentru Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Tot în Legea nr. 303/2004,

în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistrații în

funcție la data intrării în vigoare a acestei legi, se consideră

că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în

care sunt numiți.

Este adevărat

că legea nu a stabilit criterii de echivalare între gradul de salarizare

al magistratului și gradul profesional dobândit dar această

lipsă nu poate fi suplinită decât printr-o intervenție

legislativă și nu de către judecător.

Chiar dacă

anterior Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea nr. 92/1992, recurentul

putea promova în funcții superioare de execuție chiar și

fără examen sau ulterior, după 1999, pe bază de examen,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurentul nu mai poate fi

promovat într-o funcție de execuție corespunzătoare gradului

profesional I, fără să susțină un examen.

Recurentul a avut o

vocație de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea

valorificării gradului profesional și echivalarea statului

profesional.

Prin urmare, nu se

poate susține că hotărârea Plenului C.S.M. a fost dată cu

aplicarea eronată a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991

și Legea nr. 92/1992, ci s-a făcut cu aplicarea întocmai a acestora.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat recursul declarat de V.G. împotriva Hotărârii nr. 1096 din 25

iunie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2010.