ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1399/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 1/30080/1154 din 23 septembrie 2009, doamna F.M., judecător la Tribunalul Dolj a solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de Curte de apel, apreciind că a dobândit acest grad profesional potrivit Ordinului din 10 aprilie 1996 emis de Procurorul General al României, anterior eliberării din funcția de procuror. În motivarea cererii petenta a arătat că, anterior numirii în funcția de judecător a dobândit gradul profesional de „procuror gradul I”, conform mențiunilor din carnetul de muncă, potrivit sistemului de promovare la acel moment.

În acest sens, a fost emis ordinul mai sus-menționat, fiind salarizată corespunzător unui procuror de Parchet de pe lângă Curtea de apel, deși și-a desfășurat activitatea la Parchetul Județean Dolj. A mai arătat că a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Băilești, prin Decretul Președintelui României din 13 aprilie 2006, iar ulterior, prin hotărârea nr. 275 din 19 aprilie 2007 Consiliul Superior al Magistraturii a dispus recunoașterea gradului profesional de judecător de tribunal, având în vedere că în perioada 01 ianuarie 1995 – 28 mai 1996 a exercitat funcția de procuror la Parchetul Județean Dolj. Prin hotărârea nr. 1771 din 15 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de recunoaștere a gradului profesional de judecător de Curte de apel, formulată de către doamna F.M., judecător la Tribunalul Dolj.

În motivarea hotărârii, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că prin hotărârea nr. 867/A/2008, Plenul a statuat că avansarea prin examen, în condițiile art. 10 din Legea nr. 52/1991 nu își găsește echivalentul în instituția promovării în funcții superioare de execuție la tribunale, Curți de apel și Parchetele de pe lângă acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (4 1 ) din Legea nr. 92/1992, modificată prin O.U.G. nr. 179/1999. S-a mai reținut prin hotărârea plenului menționată mai sus, că cele două dispoziții nu sunt susceptibile de a fi comparate, întrucât cele două acte normative au obiecte diferite de reglementare, iar gradul profesional obținut potrivit Legii nr. 52/1991 nu se identifică cu gradul instanței sau Parchetului la care se poate promova în condițiile Legii nr. 92/1992, cu modificările și completările ulterioare, prima vizând salarizarea magistraților, iar cea de a doua vizând cariera acestora.

În continuarea acestui raționament, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat și dispozițiile hotărârii nr. 654 din 20 septembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a stabilit că noțiunea de avansare în grad sau trepte profesionale, astfel cum este prevăzută la art. 10 din Legea nr. 52/1991, produce efecte asupra nivelului de salarizare al judecătorilor și procurorilor, care, în funcție de vechime pot trece, progresiv, de la gradul IV până la gradul I și nu asupra nivelului instanței sau Parchetului ierarhic superior la care poate funcționa judecătorul sau procurorul care a dobândit un anumit grad profesional.

A concluzionat autoritatea emitentă a hotărârii atacate că la momentul susținerii examenului de grad de către doamna judecător F.M., respectiv în luna aprilie 1996, erau în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească, referitoare la ierarhia funcțiilor de execuție, în raport cu nivelul pregătirii și al vechimii, distincția între avansarea în grade profesionale și avansarea în funcții, pe loc, în raport de nivelul instanței sau al Parchetului fiind introdusă abia ulterior, potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, iar doamna judecător, pe parcursul carierei nu a exercitat funcția de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de apel.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs F.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 47 și ale art. 67 din Legea nr. 92/1992, precum și ale art. 65 din Legea nr. 303/2004. Prin cererea de recurs, recurenta, susține că potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora „judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau Parchetului, iar la data eliberării sale din funcția de procuror – 28 mai 1996, potrivit înscrierii în carnetul de muncă avea o vechime de 14 ani și 9 luni.

Susține, de asemenea, că raportat la dispozițiile art. 67 lit. c) din Legea nr. 92/1992 care prevăd că pentru funcțiile de judecător de Curte de apel sau procuror la Parchetele de pe lângă Curțile de apel – magistratul să aibă o vechime în magistratură de cel puțin 10 ani, rezultă că gradul profesional la eliberarea din funcție este dat de vechimea în muncă și nu de instanța la care a fost încadrat la momentul eliberării. Recursul nu este întemeiat.

Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Potrivit prevederilor art. 67 lit. c) din Legea nr. 92/1992, forma în vigoare la data eliberării recurentei din funcție (28 mai 1996), pentru a fi numit sau avansat în funcții superioare, magistratul trebuia să aibă o activitate meritorie, atestată prin notele calificative acordate, iar pentru promovarea ca judecător la Curtea de apel sau procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, era prevăzută și condiția unei vechimi minime în magistratură de 10 ani. Analiza textului relevă condiția specială de promovare ca judecător la Curtea de apel sau procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel a vechimii minime în magistratură de 10 ani.

Ulterior, statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispozițiile art. 67 din Legea nr. 92/1992. Așadar, la data când reclamanta a formulat cererea de acordare a gradului profesional de judecător la Curtea de apel, solicitând valorificarea gradului I de procuror, textul art. 67 din Legea nr. 92/1992 era abrogat expres. Consecința abrogării unei dispoziții legale o constituie inaplicabilitatea acesteia asupra situațiilor juridice născute după data ieșirii dispoziției normative din vigoare. Astfel, prin abrogarea art. 67 din Legea nr. 92/1992 și intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, această reglementare și-a încetat efectele, urmând a fi aplicate dispozițiile legii noi.

Potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 magistrații în funcție la data intrării în vigoare a acestei legi se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți. Același act normativ a reglementat în cuprinsul art. 43 modalitatea de promovare a magistraților în funcții de execuție, în sensul că aceasta se face numai prin concurs organizat la nivel național, ținându-se seama de vechimea în magistratură și de activitatea profesională a magistratului, precum și de posturile vacante existente. Din expunerea prevederilor legale efectuată mai sus Înalta Curte constată că legiuitorul a reglementat două ipoteze. Prima ipoteză, cuprinsă în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 tratează situația magistraților aflați în funcție la data intrării în vigoare a legii, aceștia fiind considerați, prin efectul legii, că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.

Magistrații care nu ocupau funcția de procuror/judecător la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, se circumscriu celei de a 2 a ipoteze, situație în care pentru a ocupa o funcție de judecător la Curtea de apel, trebuie să susțină examenul de promovare în funcția respectivă, în condițiile legii nr. 303/2004. Recurenta, la data eliberării din funcție, nu ocupa funcția de procuror la Curtea de apel, așa încât pentru obținerea funcției, trebuie să parcurgă procedurile din Legea nr. 303/2004. Gradul profesional I obținut de recurentă nu prezintă relevanță sub aspectul echivalării gradului profesional de judecător la Curtea de apel, după cum va rezulta din expunerea ce se va efectua în continuare.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 52/1991, cu privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, procurorii se încadrau în gradele profesionale I, II, III, IV și V. Încadrarea în gradele de mai sus avea ca prim efect stabilirea salariului, așa încât la data respectivă un magistrat cu grad I putea funcționa atât la Parchetul de pe lângă judecătorie cât și la tribunal. Numai în situația în care recurenta ar fi ocupat funcția de procuror la Parchetul de pe Curtea de apel la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, aceasta ar fi obținut gradul corespunzător funcției ocupate sau dacă ulterior se conformau prevederilor acestei legi, respectiv ar fi susținut concursul pentru promovare.

Întrucât recurenta ocupa funcția de procuror la Parchetul de pe lângă tribunal, prin aplicarea prevederilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, acesteia i s-a acordat gradul profesional de judecător de tribunal. Promovarea prin examen la gradul profesional I a avut ca efect stabilirea salariului de bază, potrivit acestui grad profesional. Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004 recurenta a avut numai vocația de a promova la un Parchet ierarhic superior/instanță judecătorească, dar prin intrarea în vigoare a noilor norme, vocația respectivă a încetat, astfel că nu se mai poate pune în discuție valorificarea acesteia. În ceea ce privește jurisprudența instanței comunităților europene privind prevalarea de un drept dobândit, Înalta Curte arată s-a reținut ca și condiție privind respectarea drepturilor dobândite, existența faptului generator sub imperiul unui anumit statut anterior modificării dispozițiilor statutare.

În cauza de față așa cum s-a explicat mai sus, recurenta nu au obținut gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de apel, anterior modificării dispozițiilor legale. La adoptarea Legii nr. 303/2004 s-a respectat principiul drepturilor dobândite, deoarece în art. 100 alin. (1) s-a dispus în mod expres că magistrații în funcție la data intrării în vigoare a acestei legi se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți. Gradul 1 de procuror constituia numai unul dintre criteriile de promovare la Parchetele ierarhic superioare, alături de acestea în Legea nr. 92/1992 fiind incluse și alte criterii ce se impuneau a fi îndeplinite în vederea promovării, precum activitatea meritorie, vechimea în funcția de magistrat.

Din prezenta motivare rezultă că nu exista la data modificării statului profesional, faptul generator al dreptului. În concluzie, Înalta Curte constată că soluția Consiliul Superior al Magistraturii are justificare obiectivă, întemeiată pe prevederile legale în vigoare care au fost aplicate corect situației de fapt supuse analizei și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul formulat de F.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.M., împotriva hotărârii nr. 1774 din 15 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.