ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost respinse cererile privind recunoașterea gradului profesional de judecător de tribunal formulate de mai mulți judecători, printre care și recurenta S.D. Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut că niciunul dintre judecătorii care au formulat cereri de recunoaștere a gradului profesional superior nu a susținut examen de promovare în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Or, din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor legii mai susmenționate, rezultă că în cazul judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează, prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor, numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție, iar o interpretare contrară ar fi de natură să eludeze dispozițiile legale.

În sprijinul acestei interpretări vin și dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor, precum și dispozițiile art. 83 alin. (3) din același act normativ care prevăd că reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs și cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, la instanțele, sau după caz, la parchetele de lângă acestea, în cadrul cărora au funcționat până la data pensionării.

A concluzionat că acestea sunt singurele excepții de recunoaștere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanțe sau parchet superioare se dobândește numai prin promovarea concursului organizat în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.D. solicitând anularea ei și obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască gradul profesional de judecător de tribunal.

Făcând referire la soluția de respingere a cererii sale, motivat de faptul că nu a dobândit anterior gradul profesional de judecător de tribunal pe care să-1 valorifice în condițiile art. 65 alin. (6) din Legea n. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluție materializată în Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurenta a precizat că nu a solicitat promovarea la niciun tribunal din România, ci numai recunoașterea gradului profesional, că îndeplinește condiția vechimii de 5 ani în funcția de judecător și că, mai mult decât atât, în urma examenului de promovare într-o funcție de execuție pe loc la Tribunalul Dolj, organizat la data de 4 februarie 2007, a obținut media 7,20.

Din conținutul cererii de recurs rezultă că recurenta a solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de tribunal, invocând discriminarea existentă între procurorii care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. și ceilalți procurori și judecători, care sunt obligați să susțină concursul în vederea promovării într-un grad profesional superior. În justificarea acestei discriminări au fost invocate hotărârile irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care au fost admise recursurile procurorilor de la D.I.I.C.O.T.

și D.N.A. împotriva hotărârilor nr. 791 și 819 din 28 noiembrie 2007 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dispunându-se anularea în parte a acestora, în ceea ce-i privește pe respectivii recurenți și, în consecință, admiterea cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În opinia recurentei, soluția astfel adoptată este nefirească, întrucât regula instituită prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu cunoaște nici o derogare, iar prevalarea acestor procurori de alte dispoziții legale ce vizează caracterul special al structurii din care fac parte, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului reprezintă o fraudă tipică la lege.

De asemenea, alegațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la justificarea obiectivă și rezonabilă nu sunt suficiente și încalcă, fără nici o justificare, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans , întrucât înființarea respectivelor structuri specializate nu a presupus vreodată dificultăți cu privire la selectarea unor procurori, statul invocând propria turpitudine pentru neputința și erorile manageriale care au permis ca mai mulți procurori cu grad de judecătorie să fie numiți în funcții de conducere în structurile D.N.A. și D.I.I.C.O.T., fapt inadmisibil într-un stat de drept. Apreciind că situația astfel creată contravine dispozițiilor O.G. nr. 137/2002, art. 14 din C.E.D.O.

și art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenție, întrucât crearea pe cale jurisdicțională a unei căi lăturalnice pentru anumiți procurori de accedere în gradul cel mai înalt determină o rupere nejustificată de echilibru între judecătorii și procurorii aflați în aceeași situație juridică, prin statutul lor constituțional, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Curtea Constituțională prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, recurenta a solicitat, pentru egalitate de tratament, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și obligarea C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de tribunal.

Examinând actele dosarului, solicitările recurentei și argumentele aduse în sprijinul acestora, prin prisma prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii interpretând corect dispozițiile legale referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanței superioare sau a parchetului de pe lângă aceasta. Pentru a se concluziona astfel, au fost avute în vedere considerentele în continuare arătate.

Gradul profesional poate fi definit ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților, cum s-a reținut, de altfel, atât prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cât și în jurisprudența relevantă în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Gradul profesional nu este, așadar, o noțiune abstractă, desprinsă de conținutul concret al atribuțiilor specifice postului pe care îl ocupă magistratul, atribuții care corespund nivelului instanței sau parchetului în cadrul căruia își desfășoară acesta activitatea.

În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și putând fi făcută numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Din economia prevederilor legale incidente în materia promovării pe loc rezultă, de altfel, că prin această formă de excepție a promovării se urmărește, în principal, crearea unei rezerve de judecători și procurori care să poată funcționa, în condițiile art. 57-60 din Legea nr. 303/2004, la instanțele superioare sau la parchetele de pe lângă acestea în cazul unei vacantări masive de posturi, ori a unei modificări de competență de natură să atragă supraaglomerarea acestora.

Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor reglementează, prin dispozițiile Cap. V, Secțiunea 1, numai promovarea judecătorilor și procurorilor la tribunale, curți de apel și parchete. Potrivit art. 43 alin. (1) al acestei secțiuni, promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel național, în limita posturilor vacante la tribunale, curți de apel și parchete.

Condițiile pentru participarea la concursul de promovare și modalitatea de desfășurare a acestuia sunt stabilite prin art. 44, art. 46 și art. 47 din aceeași lege și Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006 a Plenului C.S.M., cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 659 din 3 iulie 2008. În conformitate cu prevederile art. 45 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii, scopul acestei forme a promovării fiind, în principal, cel anterior arătat.

Promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a performanțelor magistraților, iar reglementarea concursului, ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanțe superioare, este circumscrisă exigenței ca deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor să fie bazate numai pe criterii obiective, care să permită o selecție corectă a acestora, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența lor.

Prin urmare, întrucât legiuitorul nu a reglementat instituția recunoașterii automate a unui grad profesional corespunzător instanței superioare, la îndeplinirea condiției de vechime și a celorlalte criterii prevăzute de lege în acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat în mod corect că solicitarea sa echivalează cu o cerere de promovare la instanța superioară, care nu poate fi primită întrucât nu a susținut examenul de promovare în condițiile art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

Pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 303/2004 a instituit, prin prevederile Secțiunii a 3-a, o altă procedură, având vocația de a accede în acest grad atât judecătorii cât și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 52 alin. (1). Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 866/2006, a constatat că dispozițiile acestui text de lege sunt neconstituționale numai în partea care condiționează această promovare de îndeplinirea funcției de judecător în ultimii 2 ani.

S-a apreciat astfel că numai această exigență și nu întreaga procedură constituie o discriminare contrară legii fundamentale, respectiv o rupere nejustificată a echilibrului în sânul celor două categorii de magistrați, raportat la statutul lor constituțional similar și, în plus, la faptul că prin însăși condiția de bază impusă de textul analizat, pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, aceea a vechimii de 12 ani în funcția de judecător sau de procuror, aceștia au fost așezați într-o situație juridică identică, exigența respectivă având ca efect promovarea numai a magistraților judecători și excluderea posibilității promovării magistraților procurori.

Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completărilor ulterioare, a reglementat, de asemenea, prin art. 75 și art. 87, o procedură specială de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. și D.N.A., derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, procedură care implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcțiilor respective. Respectându-se statutul constituțional similar al celor două categorii de magistrați, ambele texte au impus, între altele, condiția vechimii de cel puțin 6 ani în funcția de judecător sau procuror pentru numirea în cadrul acestor entități specializate.

Anterior intrării în vigoare a acestei legi, O.U.G nr. 43/2002 a instituit de asemenea, pentru procurorii D.N.A., o procedură derogatorie de la dispozițiile art. 66 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 care instituiau condiția examenului pentru promovarea în funcțiile de execuție superioare la tribunale, curți de apel și parchetele de pe lângă aceste instanțe, iar Legea nr. 303/2004, în forma inițială, a prevăzut, prin art. 100 alin. (1), că magistrații în funcție la data intrării ei în vigoare se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost înființată prin Legea nr. 508/2004, ca structură specializată în combaterea unor astfel de infracțiuni, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar numirea procurorilor în cadrul acestei structuri specializate sa făcut inițial în condițiile stabilite prin dispozițiile cu caracter special ale acestui act normativ, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție sau de conducere la tribunale, curți de apel și parchete, reprezentat de dispozițiile Legii nr. 303/2004, cap. V, Secțiunea 1. Prevederile art. 8 din acest act normativ au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005, aceeași procedură specială fiind prevăzută însă de art. 72 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat prin aceeași Lege 247/2005, devenit art. 75 în urma republicării.

Procedura specială astfel instituită se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să le fixeze pentru promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând de altfel și egalitatea de tratament a celor două categorii, judecători și procurori, prin stabilirea vocației de a accede la respectivele funcții și în favoarea judecătorilor cu o anumită vechime. Normele cu caracter special în discuție au avut o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței C.E.D.O., astfel cum s-a statuat constant prin hotărârile judecătorești irevocabile invocate de recurentă, statuări care își păstrează în întregime valabilitatea, raportat la necesitatea eficientizării luptei împotriva corupției, a criminalității organizate și terorismului.

Hotărârile judecătorești în discuție, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiți procurori să acceadă în gradul cel mai înalt, prin eludarea concursurilor, cum susține recurenta, constatând doar o realitate de fapt conformă normelor legale cu caracter special incidente în materie, respectiv aceea că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii speciale, au dobândit dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor, echivalența funcțiilor respective rezultând și din prevederile art. 11 ale O.U.G.

nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de persoane din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007. În conformitate cu acest text de lege, procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 27/2006, judecătorii și procurorii aflați în activitate la data intrării în vigoare a acesteia se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru funcția în care sunt încadrați. Procurorii D.I.I.CO.T.

și D.N.A. nu au solicitat, de altfel, promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se putea susține că s-ar fi realizat, pe cale jurisdicțională, o rupere nejustificată a echilibrului între cele două categorii de magistrați, prin crearea unei alte modalități de promovare decât cea a concursului, prevăzută pentru promovarea judecătorilor și procurorilor la tribunale, curți de apel și parchete, iar îndeplinirea condițiilor prevăzute de normele legale cu caracter special, anterior arătate, la numirea lor, nu a fost contestată. Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O., invocat de recurentă, este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea.

El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil ca el să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție. La data de 1 aprilie 2005 a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare. Potrivit art. 1 al acestui Protocol, exercitarea dreptului prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare întemeiată, în special, pe unul din motivele arătate de text, sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate.

Prin urmare, după această dată, toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante pot invoca încălcarea dreptului la nediscriminare nu numai cu privire la drepturile și libertățile garantate de convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, ci și cu privire la orice drept recunoscut în legislația națională a statului contractant în cauză. Făcând o interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurentei, în calitatea sa de judecător la Judecătoria Craiova, în raport cu procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A., în sensul art. 14 din Convenție, nu poate fi reținută. În plan național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și necesare.

Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat. Conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul în speță.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare, nici din această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga Consiliul Superior al Magistraturii să-i recunoască recurentei gradul profesional de judecător de tribunal, prin aplicarea unor norme legale cu caracter special adresate altor subiecte de drept, respectiv procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

De asemenea, se constată că fundamentarea solicitărilor recurentei prin prisma susținerii examenului de promovare pe loc nu poate fi reținută, întrucât, după cum în mod corect a reținut intimatul prin hotărârea atacată, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, valorificarea rezultatelor de promovare este posibilă doar în cazul în care s-a optat pentru „promovare efectivă". Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta S.D., judecător în cadrul Judecătoriei Craiova, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.D. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.