ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petenții B.V., R.I., C.M., V.M., T.A., H.F.

și I.M., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au

solicitat Plenului C.S.M. recunoașterea gradului profesional 1 dobândit prin

examen, conform Legii nr. 60/1968, Legea nr. 92/1992 și Legea nr. 52/1991 și

atribuirea drepturilor salariale corespunzătoare funcției de execuție astfel

stabilită.

Prin Hotărârea din 25

iunie 2009 a Plenului C.S.M. a fost respinsă cererea acestora cu motivarea că

Legea nr. 52/1991 avea ca materie de reglementare salarizarea personalului din

cadrul organelor puterii judecătorești, sintagma folosită de legiuitor fiind

aceea de „avansare în grade sau trepte profesionale” și nu aceea de „avansare

în funcție”, iar din interpretarea art. 21 din același act normativ rezultă că

dobândirea gradului profesional I nu atrăgea dreptul de a funcționa la o

instanță sau parchet ierarhic superior, ci doar creșterea cuantumului

salariului de bază.

Împotriva acestei

hotărâri au formulat recurs V.B., V.M., A.T., R.I., M.C., H.F., I.M.,

solicitând admiterea recursului, desființarea Hotărârii din 25 iunie 2009 a

Plenului C.S.M., admiterea cererii și stabilirea că gradul profesional 1

câștigat corespunde funcției de procuror de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind invocate dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile hotărârii

se referă la următoarele aspecte:

- reclamanții au

trecute în cărțile de muncă gradul profesional 1 care este corespunzător unui

procuror cu funcție de execuție la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție;

- dispariția

succesivă a reglementărilor privind gradele profesionale ale magistraților nu

pot avea ca efect deposedarea de un drept profesional și salarial dobândit prin

examen și concurs în baza reglementărilor legale anterioare;

- noua reglementare

(Legea nr. 303/2004) nu conține dispoziții de abrogare a normelor cuprinse în

vechea lege privind gradele profesionale obținute prin examen sau concurs,

respectiv gradul I, iar prin art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 a fost

consacrat explicit principiul fundamental al recunoașterii gradului profesional

dobândit.

Ulterior, după

comunicarea hotărârii atacate, recurenții au invocat faptul că hotărârea

atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii pentru că Plenul C.S.M. a omis să se pronunțe asupra capătului

de cerere privitor la temeinicia acțiunii bazată pe principiul „drepturilor

câștigate”, dar, indirect, a recunoscut că recurenții au dreptul la „creșterea

salariului de bază” corespunzător clasei 19 a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Se apreciază că

Plenul C.S.M. a omis să constate discriminarea față de alte categorii de

magistrați (de la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. - numiți fără concurs sau examen).

A fost invocată și

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 179/1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 și a celorlalte acte normative

ulterioare pentru neintroducerea „criteriilor de echivalare” a gradului

profesional dobândit în temeiul legilor anterioare, stabilind această

recunoaștere doar în cazul celor eliberați din funcție din motive neimputabile

(art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004) ceea ce contravine prevederilor art.

16 alin. (1), art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Prin aceasta s-a

instituit și un tratament discriminatoriu raportat la procurorii D.I.I.C.O.T.

și D.N.A. care, printr-un singur interviu, fără examen sau concurs, acced la

poziția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

A fost invocată și

Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 14) și jurisprudența C.E.D.O.,

dar și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și jurisprudența Curții Constituționale care a stabilit că egalitatea în fața legii implică un tratament

egal pentru situații identice sau similare.

C.S.M. a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Fiind invocată

excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte va analiza, în baza art. 137 C.

proc. civ., această excepție.

Potrivit art. 29 din

Legea nr. 47/1992:

(1)

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acesteia;

(2) Excepția poate fi

ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de

judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de

procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă;

(3) Nu pot face

obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o

decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza acestui

text, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele considerente:

- excepția să fie

invocată de una dintre părțile litigiului dedus judecății;

- excepția să vizeze

o dispoziție dintr-o lege sau o ordonanță care este în vigoare;

- dispoziția

respectivă nu a fost contestată ca fiind neconstituțională printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale;

- dispoziția invocată

are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi

obiectul acesteia.

În raport de excepția

de neconstituționalitate invocată de recurenți, aceasta este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

- O.U.G. nr. 179/1999

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească nu mai este în

vigoare, deoarece chiar Legea nr. 92/1992, care a fost modificată, a fost

abrogată, pe articole, prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 303/2004 și nr. 317/2004

și nu se poate sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de

neconstituționalitate a unei legi care nu mai este în vigoare;

- Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor este în vigoare, iar în legătură

cu această lege s-au făcut referiri la art. 65 alin. (6) ca fiind

neconstituțional, dar acest text nu are legătură cu prezenta cauză pentru că

Plenul C.S.M., în hotărârea atacată, nu a făcut referire la acest text, ce se

referă la situația judecătorilor sau procurorilor eliberați din funcție din

motive neimputabile. Or, în speță, nu suntem în prezența unei asemenea ipoteze

deoarece recurenții sunt procurori în funcție la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, astfel că nu este îndeplinită condiția ca

excepția de neconstituționalitate să aibă legătură cu cauza.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte, după examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor

legale aplicabile în cauză, îl va respinge pentru următoarele considerente:

Recurenții sunt

procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și susțin că au

dobândit, anterior Legii nr. 303/2004, gradul profesional I, dar nu s-au depus

dovezi în acest sens, iar acest fapt nu a fost contestat de către intimat.

Oricum, gradul

profesional 1 era reglementat de legislația anterioară apariției Legilor nr. 303/2004

și nr. 304/2004.

Legea nr. 52/1991 cu

privire la salarizarea personalului din organele puterii judecătorești, în art.

6, prevedea că „salariile de bază pentru personalul de execuție sunt

diferențiate pe funcții și, în cadrul fiecărei funcții, pe grade sau trepte profesionale.

Salariile de bază pentru fiecare grad sau treaptă sunt stabilite pe 3 - 4

gradații”, iar în art. 10 se prevedea că avansarea în grade sau trepte

profesionale se realiza prin susținerea de examene, în raport de vechimea

minimă în specialitate, competența profesională și rezultatele obținute în

activitate.

Fiind reglementată în

legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte profesionale avea consecințe

asupra nivelului de salarizare dar nu avea niciun efect asupra nivelului

parchetului la care putea funcționa procurorul care a dobândit un anumit grad

profesional.

În Legea nr. 92/1992

privind organizarea judecătorească erau stabilite condițiile în care se putea

promova în funcții superioare de execuție.

Acest act normativ,

în privința promovării, a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/1999 și în art. 66

alin. (4)

1

din Legea nr. 92/1992 modificată, se prevedea că

„promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la

parchete de pe lângă aceste instanțe, a magistraților care îndeplinesc

condițiile prevăzute de lege se face pe bază de examen”, cu excepția

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, nu se

poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991,

prin care se obține avansarea în grade sau trepte profesionale și examenul

prevăzut de art. 66 alin. (4)

1

din Legea nr. 92/1991 modificată prin

care se obține promovarea în funcții superioare de execuție la parchetele și

instanțele judecătorești.

Ulterior, statutul

magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care, prin art. 107

alin. (2) lit. b) a abrogat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.

Prin abrogarea

acestui text și prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004, dispozițiile art.

66 din Legea nr. 92/1992 și-au încetat aplicabilitatea, urmând a fi aplicate

dispozițiile legii noi, astfel că la data când recurenții au adresat cererea

pentru stabilirea nivelului funcției de execuție, corespunzător gradului

profesional 1, art. 66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.

În art. 43 din noua

Lege nr. 303/2004, s-a prevăzut că modalitatea de promovare a magistraților în

funcții de execuție este concursul organizat la nivel național, ținându-se

seama de vechimea în magistratură și de activitatea profesională a

magistratului, precum și de posturile vacante existente, inclusiv pentru

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tot în Legea nr. 303/2004,

în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistrații în funcție la data intrării

în vigoare a acestei legi, se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru

ocuparea funcțiilor în care sunt numiți.

Este adevărat că

legea nu a stabilit criterii de echivalare între gradul de salarizare al

magistratului și gradul profesional dobândit dar această lipsă nu poate fi

suplinită decât printr-o intervenție legislativă și nu de către judecător.

Chiar dacă anterior

Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea nr. 92/1992, recurenții puteau

promova în funcții superioare de execuție chiar și fără examen sau ulterior,

după 1999, pe bază de examen, după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurenții

nu pot fi promovați într-o funcție de execuție corespunzătoare gradului

profesional 1 fără să susțină un examen.

Recurenții au avut o

vocație de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea

valorificării gradului profesional și echivalarea statului profesional.

Prin urmare, nu se

poate susține că hotărârea Plenului C.S.M. a fost dată cu aplicarea eronată a

dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991 și Legea nr. 92/1992, ci s-a făcut

cu aplicarea întocmai a acestora.

Vor fi înlăturate și

susținerile recurenților referitoare la soluțiile adoptate în legătură cu

procurorii care au exercitat această funcție la D.I.I.C.O.T. și D.N.A.

Procedura de numire a

procurorilor în cadrul structurilor specializate ale D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

este una specială, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită prin art.

43 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin urmare, situația

recurenților este diferită de cea a procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T. sau D.N.A.

pentru că aceștia au funcționat efectiv în cadrul acestor structuri de parchet.

Nu se poate susține

incidența în cauză a dispozițiilor art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004

care prevăd că „judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive

neimputabile, își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor

sau parchetelor”, deoarece, în cazul recurenților, nu s-a dispus eliberarea din

funcția de procuror din motive neimputabile.

Numai într-o asemenea

situație se putea impune aplicarea principiului stabilit de art. 65 alin. (6)

din Legea nr. 303/2004, astfel nu se poate considera că hotărârea atacată a fost

dată cu încălcarea principiului dreptului dobândit.

Deși au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de

recurs nu s-a motivat incidența fiecărui motiv.

Apreciind că

hotărârea atacată a fost dacă cu respectarea prevederilor legale și a

principiilor incidente, va fi respins recursul în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Respinge recursul

declarat de B.V., V.M., T.A., R.I., C.M., H.F. și I.M. împotriva Hotărârii din

25 iunie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.