Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.05.2009
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2009

HOTĂRÂRE
08.05.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2009 J.I.V., M.V. și S.B.E., foști procurori militari la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, în prezent pensionați, au formulat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, recurs împotriva Hotărârii nr. 102 din 22 ianuarie 2009, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatului să le recunoască gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

In motivarea cererii lor, recurenții au arătat că intimatul C.S.M., prin hotărârea atacată, le-a respins cererile prin care au solicitat recunoașterea dreptului de a funcționa la o instanță sau parchet ierarhic superior, respectiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și salarizarea corespunzătoare funcției de procuror din cadrul acestui parchet, ca o consecință firească a dobândirii gradului profesional I. Motivarea intimatului C.S.M, din cuprinsul hotărârii atacate, în sensul că dobândirea acestui grad atrăgea doar creșterea cuantumului salariului de bază, iar nu și dreptul de a funcționa la o instanță sau la un parchet ierarhic superior a fost criticată de recurenți, ca nerăspunzând argumentelor lor invocate în cererea inițială.

Recurenții au susținut că au dobândit gradul profesional anterior intrării în vigoare a Legii nr. 303/2004, respectiv în anul 1990 - recurentul M.V., în anul 1993 - recurentul J.I.E., și în anul 1995 - recurentul S.B.E., și că această lege nu putea avea ca efect deposedarea lor de drepturile profesional anterior și legal dobândite, aceasta cu atât mai mult cu cât Legea nr. 303/2004 nu a prevăzut abrogarea normelor cuprinse în legile anterioare privind gradele profesionale deja obținute. În ședința publică de la 8 mai 2009 s-a pus în discuție excepția necompetenței Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa cauza, în raport de împrejurarea că recurenții au funcționat ca procurori militari la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, până la 1 ianuarie 2009, când s-au pensionat.

Examinând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția invocată, Înalta Curte constată că aceasta este fondată. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, modificată și completată, privind Consiliul Superior al Magistraturii, numai hotărârile Plenului C.S.M. privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum în cauză, recurenții au încetat să îndeplinească funcția de procuror, la data de 1 ianuarie 2009, ca urmare a pensionării (astfel cum rezultă din carnetele de muncă ale acestora depuse în copie la dosar) rezultă că nu le mai sunt aplicabile aceste dispoziții legale, ci cele de drept comun, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, care atrag competența curții de apel, în raport cu rangul autorității publice emitente a actului administrativ atacat. Având în vedere aceste prevederi, precum și dispozițiile art. 10 alin. (3) din aceeași lege, Curtea va trimite cauza pentru a fi judecată pe fondul cererii formulate, curții de apel de la domiciliul recurenților, respectiv Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

ÎN

D E C I D E Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimite cauza privind pe J.I.V., M.V. și S.B.E., având ca obiect anularea Hotărârii nr. 102 din 22 ianuarie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii spre competentă soluționare la Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petenții B.V., R.I., C.M., V.M., T.A., H.F. și I.M., procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au solicitat Plenului C.S.M. recunoașter
ÎCCJ 2009-10-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4307/2009
intimatul adăugând la lege. 3. Apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii. Prin întâmpinarea formulată la data de 1 iunie 2009, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Dezvoltând argumentele prezentate în ho
ÎCCJ 2008-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2008
cadrul cărora au funcționat până la data pensionării. A concluzionat că acestea sunt singurele excepții de recunoaștere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanțe sau parch
ÎCCJ 2009-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5011/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, P.V.R., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a solicitat recunoașterea gradului
ÎCCJ 2010-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 683/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii din data de 6 aprilie 2009, recurentul V.G., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă