ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 684/2010

A

supra recursului de față:

D

in

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii din data

de 3 iulie 2009, recurentul G.V., procuror la

Parchetul de pe lângă

Judecătoria Lipova, a solicitat recunoașterea

gradului profesional corespunzător funcției de execuție a procurorilor de la

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de

Casatei și Justiție, echivalent gradului

I

obținut

prin examen în

condițiile Legii nr. 52/1991, Legii nr. 60/1968 și a

Legii nr. 1992, aflate în vigoare la data dobândirii gradului profesional.

In motivare

recurentul a susținut că la data de 01 februarie 1994 a fost

încadrat ca procuror gradul

II

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, că în

urma examenului

pe care l-a susținut, începând cu data de 01 iunie 1996 a obținut gradul

I,

în baza Ordinului nr. 851 din 21 iunie 1996 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Hotărârea

nr. 1727 din 8 octombrie 2009, Plenul CSM a respins

alături de cererile similare ale mai multor petenți, și cererea

formulată de

reclamantul G.V.

În motivarea hotărârii Plenul CSM a reținut

faptul că Legea nr. 52/1991 avea ca materie de reglementare salarizarea

personalului din cadrul organelor

puterii

judecătorești, sintagma folosită de legiuitor fiind aceea de „avansare în

grade sau trepte profesionale" și nu aceea

de avansare în funcție.

Intimatul a reținut că din interpretarea

dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 52/1991 potrivit cărora: „încadrarea

judecătorilor la judecătorii și tribunale, a

procurorilor, notarilor,

experților criminaliști...se face prin ordin al ministrului justiției și, după

caz, al procurorului general...în condițiile prezentei legi și ale legilor de

organizare", rezultă faptul că dobândirea

gradului profesional nu atrage dreptul de a funcționa la o instanță sau

parchet

ierarhic superior, ci doar

creșterea cuantumului salariului de bază.

Împotriva

acestei hotărâri petentul G.V. a declarat recurs, solicitând desființarea

Hotărârii nr. 1727 din 08 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, ca neîntemeiată, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului susține, în esență, că a dobândit prin examen,

sub imperiul vechii reglementări, gradul

profesional

I

și că noua reglementare

nu putea avea drept

nerecunoașterea unui drept profesional dobândit prin examen.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat

întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii atacată, prin prisma prevederilor legale incidente în

materie, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce urmează:

Legea nr.

52/1991 a reglementat modalitatea de salarizare a personalului din cadrul

organelor puterii judecătorești, ale procuraturii, din notariatele de stat,

laboratoarele de criminalistică, Direcția generală a penitenciarelor și

unitățile acesteia, salarizare care s-a făcut în raport de rolul, importanța și

răspunderea care revin în exercitarea fiecărei funcții, stabilind în art. 6 din

legea că salariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe

funcții și, în cadrul fiecărei funcții, pe grade sau trepte profesionale.

In art. 10 din

aceeași lege s-a prevăzut modalitatea în care se realiza avansarea personalului

de specialitate în grade sau trepte profesionale, respectiv prin examen și

ținându-se cont de vechimea minimă în specialitate, competența profesională și

rezultatele obținute în activitate.

Fiind

reglementată în legea de salarizare, avansarea în grade sau trepte profesionale

avea consecințe asupra nivelului de salarizare dar nu avea niciun efect asupra

nivelului parchetului la care putea funcționa procurorul care a dobândit un

anumit grad profesional.

Astfel, în mod

corect, s-a reținut în hotărârea recurată că dobândirea gradului profesional

I

nu atrage dreptul judecătorului sau procurorului de a

funcționa la un parchet ierarhic superior, sau o pronunțare pe loc în

condițiile expres prevăzute de lege, ci doar creșterea cuantumului salariului

de bază.

In Legea nr. 92/1992

privind organizarea judecătorească erau stabilite condițiile în care se putea

promova în funcții superioare de execuție.

Acest act

normativ, în privința promovării, a fost modificat prin O.U.G. nr. 179/1999 și

în art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1992 modificată, se prevedea că

„promovarea în funcții superioare de execuție la tribunale, curți de apel și la

parchete de pe lângă aceste instanțe, a magistraților care îndeplinesc

condițiile prevăzute de lege se face pe bază de examen", cu excepția

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare,

nu se poate face confuzia între examenul prevăzut de art. 10 din Legea nr. 52/1991,

prin care se obține avansarea în grade sau trepte profesionale și examenul

prevăzut de art. 66 alin. (41) din Legea nr. 92/1991 modificată prin care se

obține promovarea în funcții superioare de execuție la parchetele și instanțele

judecătorești.

Ulterior,

statutul magistratului a fost reglementat prin Legea nr. 303/2004, lege care,

prin art. 107 alin. (2) lit. b) a abrogat dispozițiile art. 66 din Legea nr. 92/1992.

Prin abrogarea

acestui text și prin intrarea în vigoare a Legii nr. 303/ 2004, dispozițiile

art. 66 din Legea nr. 92/1992 și-au încetat aplicabilitatea,

urmând a fi aplicate dispozițiile legii noi,

astfel că la data când recurentul a

adresat cererea pentru stabilirea

nivelului funcției de execuție, corespunzător

gradului

profesional

I,

art. 66 din Legea nr. 92/1992 nu mai erau în vigoare.

În art. 43 din

noua Lege - 303/2004 - s-a prevăzut că modalitatea de promovare a magistraților

în funcții de execuție este concursul organizat la

nivel național, ținându-se seama de vechimea în magistratură și de

activitatea

profesională a magistratului,

precum și de posturile vacante existente, inclusiv

pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Tot în Legea

nr. 303/2004, în art. 100 alin. (1), s-a prevăzut că magistrații

în funcție la data intrării în vigoare a acestei

legi, se consideră că îndeplinesc condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor

în care sunt numiți.

Este adevărat că legea nu a stabilit criterii de

echivalare între gradul de salarizare al magistratului și gradul profesional

dobândit dar această lipsă nu poate fi suplinită decât printr-o intervenție

legislativă și nu de către judecător.

Chiar dacă

anterior Legii nr. 303/2004, potrivit art. 66 din Legea

nr. 92/1992, recurentul putea promova în funcții superioare de execuție

chiar și

fără examen sau ulterior, după 1999, pe bază de examen, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, recurentul nu mai poate fi promovat

într-o

funcție de execuție corespunzătoare

gradului profesional

I,

fără să susțină un

examen.

Recurentul a

avut o vocație de a promova la un parchet ierarhic superior, dar prin intrarea

în vigoare a Legii nr. 303/2004 nu se mai poate analiza posibilitatea

valorificării gradului profesional și echivalarea statului profesional.

Prin urmare,

nu se poate susține că hotărârea Plenului C.S.M. a fost

dată cu aplicarea eronată a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 52/1991

și Legea

nr. 92/1992, ci s-a făcut cu aplicarea întocmai a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat recursul declarat de G.V.

împotriva

Hotărârii nr. 1727 din 8

octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

februarie 2010.