ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 25.05.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3267/2010

HOTĂRÂRE

25.05.2010

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3267/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 740 din 22 aprilie

2008, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei; a admis acțiunea reclamantei E.R.U.R.G.C. în contradictoriu cu

pârâta P.O.S.G.; a constatat că pârâta s-a întabulat fără titlu valabil asupra B.S.G.C.,

înscris în C.F. 1800 Oradea, nr.top 537 de sub A+l; a anulat înscrierea făcută

în favoarea pârâtei de sub B5 și a dispus stabilirea situației anterioare de

carte funciară; a obligat pârâta să predea reclamantei imobilul identificat mai

sus în deplină proprietate și posesie.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut următoarele:

Cu referire la excepția lipsei calității

procesuale active;

Instanța de fond a constatat că, deși S.G.C. a fost

desființat, potrivit Canonului 930 din Codul Canoanelor B.O.C., bunul imobil a

trecut în proprietatea forului tutelar, respectiv reclamanta.

Pe fondul cauzei:

Prin Decretul 358/1949 cultul greco-catolic a

fost desființat.

Prin Decretul-lege nr. 9/1989 acest act normativ

a fost apreciat ca abuziv, iar biserica greco-catolică a fost recunoscută

oficial.

Potrivit art. I din Legea nr. 182/2005 situația

juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale se va stabili de o

comisie mixtă formată din reprezentanții cultelor ținând seama de dorința

credincioșilor din comunitatea ce deține aceste bunuri. în situația în care

comisia nu se întrunește sau nu ajunge la nici un rezultat, sau dacă decizia

nemulțumește una din părți, partea interesată are deschisă acțiunea în justiție

potrivit dreptului comun.

Imobilul în litigiu evidențiat ca „B.S.B.G.C.

Oradea" a format proprietatea reclamantei, fiind înscrisă în C.F. 1800 sub

Bl.

Prin încheierea nr. 386/1956 a fost rectificat

numele proprietarului de sub Bl, în sensul în care a fost înscris în loc de „S.G.C.

Oradea" „P.O.R.O. Oradea". Cererea de înscriere a fost formulată în

baza Decretului nr. 358/1948.

Având în vedere caracterul abuziv al Decretului nr.

358/1948, abrogarea ulterioară a acestuia, prima instanță a apreciat a fi

incidente prevederile art. 34 pct.1 din Decretul 115/1938, precum și

dispozițiile art. 480-482 C. proc. civ. și s-a pronunțat în sensul arătat.

Reclamanta E.R.U.R.G.C. Oradea a chemat în

judecată P.O.S.G., solicitând a se constata nevalabilitatea titlului pârâtei

privind imobilul înscris în C.F. 1800 Oradea nr.top 537 A+1; rectificarea

înscrierilor din C.F. și predarea imobilului către reclamantă în deplină

proprietate și posesie.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 34

pct. 3 teza a II-a din Decretul-lege nr. 115/1938 și art. 480-482 C. civ.

Imobilele înscrise în C.F. 1800 Oradea au

cuprins, potrivit foii A mai multe corpuri de avere înscrise sub nr.top 533,

534, 535, 536 și 537.

Prin încheierea nr. 3433 din 22 noiembrie 1949

și în baza adresei Ministerului învățământului Public, precum și în temeiul

dispozițiilor art. I și art. II din Decretul nr. 176/1948 („pentru trecerea în

proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților

sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea

instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional") imobilele

înscrise sub nr.top 533-536 din C.F. 1800 au trecut în proprietatea statului, respectiv

a Ministerului învățământului Public, fiind transcrise în C.F. 13025 Oradea.

Imobilul în litigiu, ulterior acestei înscrieri,

a rămas în C.F. 1800 reprezentând „B.S.B.G.C. Oradea Olosig".

Prin încheierea 386 din 13 februarie 1956 s-a

dispus, în temeiul Decretului 358/1948, rectificarea numelui proprietarului

acestui imobil din „S.G.C. Oradea" în „P.O.R.O. - Oradea".

Prin acțiunea formulată, reclamanta a contestat

în esență, valabilitatea acestei înscrieri.

Prima instanță a soluționat, potrivit art. 137 C.

proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție

reiterată și în calea de atac a apelului.

Referitor la această excepție, instanța de apel

va menține soluția primei instanțe, motivat de împrejurarea că în momentul de

față „S.S.B.G.C." nu mai există ca persoană juridică, iar forul tutelar al

acestei instituții este reclamanta.

Potrivit art. 930 din Codul canoanelor

Bisericilor Orientale „după desființarea persoanei juridice, bunurile sale trec

la persoana juridică imediat superioară". Pârâta a invocat formal această

excepție, fără a susține sau contraargumenta cu documente apărările

reclamantei.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de

apel, așa cum s-a mai arătat, va menține soluția de respingere a excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Pe fondul cauzei, instanța va verifica, raportat

la obiectul acțiunii, argumentele primei instanțe și criticile formulate în

apel, temeinicia hotărârii atacate.

Potrivit art.3 4 din Decretul-lege nr. 115/1938

„rectificarea unei întabulări se va cere de orice persoană interesată dacă

înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile".

În speță, cererea formulată de reclamantă și

adresată Tribunalului Popular al Orașului Oradea a fost întemeiată pe

dispozițiile Decretului 358/1948 și a avut ca obiect rectificarea numelui

proprietarului.

Așa cum în mod întemeiat a susținut reclamanta

„titlul" în baza căruia s-a făcut „rectificarea" nu era valabil,

având în vedere în principal obiectul actului normativ invocat, respectiv

„pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic", iar

în subsidiar, potrivit art. 2 din același act normativ „averea mobilă și

imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor (...) cu excepția expresă a

averii fostelor parohii, revine Statului Român care le va lua în primire

imediat".

Aliniatul 2 al aceluiași articol stipulează că o

comisie interdepartamentală va hotărî asupra destinației acestor averi, putând

atribui o parte din ele B.O.R. sau diferitelor ei componente.

Așa cum rezultă din documentele aflate la

dosarul cauzei, în principal cererea de rectificare și înscrierile de carte

funciară (f.12-15 dosar Tribunal Oradea), procedura instituită de legea în

vigoare la acea dată nu a fost respectată.

S-a arătat anterior că, potrivit înscrierilor

din C.F. 1800 Oradea, imobilul a figurat descris sub A+5 alături de alte

imobile (A+l-4) față de care a fost respectată întocmai procedura instituită de

lege, în sensul în care acestea au fost înscrise în favoarea Statului Român și

în folosința Ministerului învățământului Public.

Cu alte cuvinte, pârâta nu se poate prevala de

existența vreunui titlu valabil emis de (comisia interdepartamentală), comisie

care putea să atribuie astfel de bunuri B.O.R.

Pornind de la aceste premise, rezultă fără

putință de tăgadă că sub aspectul legalității înscrierii pârâtei în C.F.,

argumentele reclamantei sunt temeinice.

Procedurile instituite de lege ulterior anului

1990 puteau și trebuiau să fie respectate în situația în care titlul pârâtei

era unul valabil, emanând din dispozițiile legale ale acelor ani.

Fără a ignora principiul libertății religioase,

afirmat prin art. 6 din Legea nr. 177/1948, dar flagrant încălcat, fără a

ignora realitățile istorice cunoscute de altfel și pârâtei, instanța este

chemată în prezenta cauză a analiza strict prin prisma dispozițiilor art. 34

din Decretul-lege nr. 115/1938 coroborate cu dispozițiile art. 480-482 C. civ.,

valabilitatea dreptului înscris în favoarea pârâtei.

Susținerile apelantei pârâte, potrivit cărora

instanța urmează să verifice legalitatea titlului prin prisma Legii nr. 177/1948,

Decretului 358/1948, Decretului-lege nr. 9/1989, Decretului-lege nr. 126/1990

și Legii nr. 182/2005 și nu numai prin prisma dispozițiilor Codului civil și a

mențiunilor din cartea funciară, nu sunt întemeiate.

Așa cum s-a arătat, față de obiectul acțiunii

instanța este obligată să examineze valabilitatea titlului, însă prin raportare

expresă la dispozițiile legale în vigoare la momentul „rectificării",

respective înscrierii pârâtei ca proprietar tabular.

Fără a reitera aspectele detaliate anterior

privitoare la dispozițiile Decretului-lege nr. 358/1948, curtea mai reține că

Decretul-lege nr. 126/1990, reglementează situația bunurilor preluate de stat

prin efectul Decretului-lege nr. 358/1948.

În mod cert, legiuitorul a avut în vedere acele

bunuri la preluarea cărora procedura instituită de art. 2 din Decretul-lege nr.

358/1948 a fost respectată.

Cu alte cuvinte, în opinia curții, imobilul în

litigiu nu poate fi supus procedurilor reglementate prin legea specială,

întrucât titlul cu care a fost preluat nu a fost unul conform dispozițiilor

legale.

Articolul 3 al Legii nr. 126/1990, modificat

prin Legea nr. 182/2005 nu modifică situația imobilului în litigiu, respectiv

imobilul preluat de B.O.R., întrucât, așa cum arătam, potrivit dispozițiilor

Decretului nr. 358/1948 bunurile mobile și imobile aparținând cultului

greco-catolic trebuiau preluate de Statul Român, iar comisia

interdepartamentală era singura autoritate care putea să atribuie astfel de

bunuri pârâtei, iar aceasta să le preia (ex. imobilele înscrise în același C.F.

sub nr. de ordine A+l-4).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.O.S.G.

Oradea solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbarea

hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel

vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Recurenta a invocat în principal excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei intimate, în condițiile în care

proprietară tabulară a fost B.S.B.G.C. Oradea, ce are personalitate juridică și

legitimare procesuală.

Cum reclamanta nu are calitate procesuală

activă, se susține că acțiunea se impunea a fi respinsă.

Recurenta mai învederează că reclamanta a făcut

o greșită interpretare și aplicare a legii, față de prevederile Legii nr. 177/1948

și ale Decretului-lege nr. 358/1948.

Se susține că prin art. 37 din Legea nr. 177/1948

legiuitorul a argumentat situația juridică a bunurilor aparținând unui cult în

ipoteza în care cel puțin 10% din majoritate sau peste 75% din numărul

credincioșilor comunității locale a unui cult trece la un alt cult, caz în care

cultul părăsit pierde parte o parte din biserică și edificiile anexe sau întreg

patrimoniul.

Se mai susține că lăcașurile de cult sunt bunuri

destinate folosinței credincioșilor, fiind în uzul public al acestora, iar

reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, nu se poate face în

abstract, sau în considerarea situației anterioare, ci numai în concret, ținând

seama de voința credincioșilor majoritari în prezent.

Or, susține recurenta, neprocedând în acest

sens, instanțele au încălcat prevederile art. 29 din Constituția României, care

consacră libertatea cultelor religioase, iar hotărârea recuzată este de natură

să ducă la acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă, contrar dispozițiilor

art. 9 alin. (4) din Constituție, întrucât este de natură să impună majorității

voința minorității.

O altă critică vizează faptul că nu erau

incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 1 și 3 din Legea nr.115/1938, iar

faptul că Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat nu justifică rectificarea

înscrierii, în condițiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 a abrogat Decretul

nr. 358/1948 fiind prevăzute și proceduri speciale de reconstituire a dreptului

de proprietate privind lăcașurile de cult.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Intimata P.O.S.G. Oradea prin întâmpinarea

depusă la filele 3- 12- 15 s-a opus admiterii recursului.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat și

la motivul de ordine publică privind competența materială a instanțelor în

soluționarea litigiului al cărui obiect îl constituie acțiunea în rectificarea de

C.F., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea introductivă vizează rectificarea

încheierii de C.F. efectuate în favoarea pârâtei P.O.S.G. Oradea prin anularea

înscrierii de sub B5 restabilirea situației anterioare de C.F., constatându-se

că pârâta și-a intabulat fără un titlu valabil dreptul de proprietate asupra B.S.G.C.

înscris în C.F. 1800 Oradea nr.top 537 de sub A+1 și predarea Bisericii în

deplină proprietate și posesie.

Față de obiectul dedus judecății raportat la

capătul de cerere ce privește rectificarea de carte funciară, (art. 33 din Legea

nr. 7/1996) competența de soluționare a cauzei revine potrivit art. 1 pct. 1 C.

proc. civ. judecătoriei ce are astfel plenitudine de competență.

Din perspectiva acestor aspecte și a excepției

absolute și dirimante privind necompetența materială a tribunalului în

soluționarea litigiului ca instanță de fond, sunt incidente dispozițiile art. 304

pct. 3 C. proc. civ. și respectiv art. 158 și art. 159 C. proc. civ.

Astfel față de dispozițiile legale sus evocate

recursul urmează a fi admis, a se casa decizia recurată precum și sentința

civilă nr. 740 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș cu trimiterea cauzei

spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Târgu Mureș dat fiind faptul că prin încheierea nr. 4849 din 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a strămutat litigiul de la Oradea la Târgu Mureș, situație în care competența în primă instanță revine în această

situație Judecătoriei Târgu Mureș.