ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3267/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 740 din 22 aprilie 2008, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a admis acțiunea reclamantei E.R.U.R.G.C. în contradictoriu cu pârâta P.O.S.G.; a constatat că pârâta s-a întabulat fără titlu valabil asupra B.S.G.C., înscris în C.F. 1800 Oradea, nr.top 537 de sub A+l; a anulat înscrierea făcută în favoarea pârâtei de sub B5 și a dispus stabilirea situației anterioare de carte funciară; a obligat pârâta să predea reclamantei imobilul identificat mai sus în deplină proprietate și posesie. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Cu referire la excepția lipsei calității procesuale active; Instanța de fond a constatat că, deși S.G.C.

a fost desființat, potrivit Canonului 930 din Codul Canoanelor B.O.C., bunul imobil a trecut în proprietatea forului tutelar, respectiv reclamanta. Pe fondul cauzei: Prin Decretul 358/1949 cultul greco-catolic a fost desființat. Prin Decretul-lege nr. 9/1989 acest act normativ a fost apreciat ca abuziv, iar biserica greco-catolică a fost recunoscută oficial. Potrivit art. I din Legea nr. 182/2005 situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale se va stabili de o comisie mixtă formată din reprezentanții cultelor ținând seama de dorința credincioșilor din comunitatea ce deține aceste bunuri. în situația în care comisia nu se întrunește sau nu ajunge la nici un rezultat, sau dacă decizia nemulțumește una din părți, partea interesată are deschisă acțiunea în justiție potrivit dreptului comun.

Imobilul în litigiu evidențiat ca „B.S.B.G.C. Oradea" a format proprietatea reclamantei, fiind înscrisă în C.F. 1800 sub Bl. Prin încheierea nr. 386/1956 a fost rectificat numele proprietarului de sub Bl, în sensul în care a fost înscris în loc de „S.G.C. Oradea" „P.O.R.O. Oradea". Cererea de înscriere a fost formulată în baza Decretului nr. 358/1948. Având în vedere caracterul abuziv al Decretului nr. 358/1948, abrogarea ulterioară a acestuia, prima instanță a apreciat a fi incidente prevederile art. 34 pct.1 din Decretul 115/1938, precum și dispozițiile art. 480-482 C. proc. civ. și s-a pronunțat în sensul arătat. Reclamanta E.R.U.R.G.C. Oradea a chemat în judecată P.O.S.G., solicitând a se constata nevalabilitatea titlului pârâtei privind imobilul înscris în C.F.

1800 Oradea nr.top 537 A+1; rectificarea înscrierilor din C.F. și predarea imobilului către reclamantă în deplină proprietate și posesie. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 34 pct. 3 teza a II-a din Decretul-lege nr. 115/1938 și art. 480-482 C. civ. Imobilele înscrise în C.F. 1800 Oradea au cuprins, potrivit foii A mai multe corpuri de avere înscrise sub nr.top 533, 534, 535, 536 și 537. Prin încheierea nr. 3433 din 22 noiembrie 1949 și în baza adresei Ministerului învățământului Public, precum și în temeiul dispozițiilor art. I și art. II din Decretul nr. 176/1948 („pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ general, tehnic sau profesional") imobilele înscrise sub nr.top 533-536 din C.F.

1800 au trecut în proprietatea statului, respectiv a Ministerului învățământului Public, fiind transcrise în C.F. 13025 Oradea. Imobilul în litigiu, ulterior acestei înscrieri, a rămas în C.F. 1800 reprezentând „B.S.B.G.C. Oradea Olosig". Prin încheierea 386 din 13 februarie 1956 s-a dispus, în temeiul Decretului 358/1948, rectificarea numelui proprietarului acestui imobil din „S.G.C. Oradea" în „P.O.R.O. - Oradea". Prin acțiunea formulată, reclamanta a contestat în esență, valabilitatea acestei înscrieri. Prima instanță a soluționat, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție reiterată și în calea de atac a apelului. Referitor la această excepție, instanța de apel va menține soluția primei instanțe, motivat de împrejurarea că în momentul de față „S.S.B.G.C." nu mai există ca persoană juridică, iar forul tutelar al acestei instituții este reclamanta.

Potrivit art. 930 din Codul canoanelor Bisericilor Orientale „după desființarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară". Pârâta a invocat formal această excepție, fără a susține sau contraargumenta cu documente apărările reclamantei. Având în vedere aceste aspecte, instanța de apel, așa cum s-a mai arătat, va menține soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei. Pe fondul cauzei, instanța va verifica, raportat la obiectul acțiunii, argumentele primei instanțe și criticile formulate în apel, temeinicia hotărârii atacate.

Potrivit art.3 4 din Decretul-lege nr. 115/1938 „rectificarea unei întabulări se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile". În speță, cererea formulată de reclamantă și adresată Tribunalului Popular al Orașului Oradea a fost întemeiată pe dispozițiile Decretului 358/1948 și a avut ca obiect rectificarea numelui proprietarului.

Așa cum în mod întemeiat a susținut reclamanta „titlul" în baza căruia s-a făcut „rectificarea" nu era valabil, având în vedere în principal obiectul actului normativ invocat, respectiv „pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic", iar în subsidiar, potrivit art. 2 din același act normativ „averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor (...) cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român care le va lua în primire imediat". Aliniatul 2 al aceluiași articol stipulează că o comisie interdepartamentală va hotărî asupra destinației acestor averi, putând atribui o parte din ele B.O.R. sau diferitelor ei componente. Așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, în principal cererea de rectificare și înscrierile de carte funciară (f.12-15 dosar Tribunal Oradea), procedura instituită de legea în vigoare la acea dată nu a fost respectată.

S-a arătat anterior că, potrivit înscrierilor din C.F. 1800 Oradea, imobilul a figurat descris sub A+5 alături de alte imobile (A+l-4) față de care a fost respectată întocmai procedura instituită de lege, în sensul în care acestea au fost înscrise în favoarea Statului Român și în folosința Ministerului învățământului Public. Cu alte cuvinte, pârâta nu se poate prevala de existența vreunui titlu valabil emis de (comisia interdepartamentală), comisie care putea să atribuie astfel de bunuri B.O.R. Pornind de la aceste premise, rezultă fără putință de tăgadă că sub aspectul legalității înscrierii pârâtei în C.F., argumentele reclamantei sunt temeinice. Procedurile instituite de lege ulterior anului 1990 puteau și trebuiau să fie respectate în situația în care titlul pârâtei era unul valabil, emanând din dispozițiile legale ale acelor ani.

Fără a ignora principiul libertății religioase, afirmat prin art. 6 din Legea nr. 177/1948, dar flagrant încălcat, fără a ignora realitățile istorice cunoscute de altfel și pârâtei, instanța este chemată în prezenta cauză a analiza strict prin prisma dispozițiilor art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 coroborate cu dispozițiile art. 480-482 C. civ., valabilitatea dreptului înscris în favoarea pârâtei. Susținerile apelantei pârâte, potrivit cărora instanța urmează să verifice legalitatea titlului prin prisma Legii nr. 177/1948, Decretului 358/1948, Decretului-lege nr. 9/1989, Decretului-lege nr. 126/1990 și Legii nr. 182/2005 și nu numai prin prisma dispozițiilor Codului civil și a mențiunilor din cartea funciară, nu sunt întemeiate.

Așa cum s-a arătat, față de obiectul acțiunii instanța este obligată să examineze valabilitatea titlului, însă prin raportare expresă la dispozițiile legale în vigoare la momentul „rectificării", respective înscrierii pârâtei ca proprietar tabular. Fără a reitera aspectele detaliate anterior privitoare la dispozițiile Decretului-lege nr. 358/1948, curtea mai reține că Decretul-lege nr. 126/1990, reglementează situația bunurilor preluate de stat prin efectul Decretului-lege nr. 358/1948. În mod cert, legiuitorul a avut în vedere acele bunuri la preluarea cărora procedura instituită de art. 2 din Decretul-lege nr. 358/1948 a fost respectată. Cu alte cuvinte, în opinia curții, imobilul în litigiu nu poate fi supus procedurilor reglementate prin legea specială, întrucât titlul cu care a fost preluat nu a fost unul conform dispozițiilor legale.

Articolul 3 al Legii nr. 126/1990, modificat prin Legea nr. 182/2005 nu modifică situația imobilului în litigiu, respectiv imobilul preluat de B.O.R., întrucât, așa cum arătam, potrivit dispozițiilor Decretului nr. 358/1948 bunurile mobile și imobile aparținând cultului greco-catolic trebuiau preluate de Statul Român, iar comisia interdepartamentală era singura autoritate care putea să atribuie astfel de bunuri pârâtei, iar aceasta să le preia (ex. imobilele înscrise în același C.F. sub nr. de ordine A+l-4). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P.O.S.G. Oradea solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Recurenta a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei intimate, în condițiile în care proprietară tabulară a fost B.S.B.G.C. Oradea, ce are personalitate juridică și legitimare procesuală. Cum reclamanta nu are calitate procesuală activă, se susține că acțiunea se impunea a fi respinsă. Recurenta mai învederează că reclamanta a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, față de prevederile Legii nr. 177/1948 și ale Decretului-lege nr. 358/1948. Se susține că prin art. 37 din Legea nr. 177/1948 legiuitorul a argumentat situația juridică a bunurilor aparținând unui cult în ipoteza în care cel puțin 10% din majoritate sau peste 75% din numărul credincioșilor comunității locale a unui cult trece la un alt cult, caz în care cultul părăsit pierde parte o parte din biserică și edificiile anexe sau întreg patrimoniul.

Se mai susține că lăcașurile de cult sunt bunuri destinate folosinței credincioșilor, fiind în uzul public al acestora, iar reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora, nu se poate face în abstract, sau în considerarea situației anterioare, ci numai în concret, ținând seama de voința credincioșilor majoritari în prezent. Or, susține recurenta, neprocedând în acest sens, instanțele au încălcat prevederile art. 29 din Constituția României, care consacră libertatea cultelor religioase, iar hotărârea recuzată este de natură să ducă la acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă, contrar dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Constituție, întrucât este de natură să impună majorității voința minorității.

O altă critică vizează faptul că nu erau incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 1 și 3 din Legea nr.115/1938, iar faptul că Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat nu justifică rectificarea înscrierii, în condițiile în care Decretul-lege nr. 126/1990 a abrogat Decretul nr. 358/1948 fiind prevăzute și proceduri speciale de reconstituire a dreptului de proprietate privind lăcașurile de cult. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata P.O.S.G. Oradea prin întâmpinarea depusă la filele 3- 12- 15 s-a opus admiterii recursului. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat și la motivul de ordine publică privind competența materială a instanțelor în soluționarea litigiului al cărui obiect îl constituie acțiunea în rectificarea de C.F., Înalta Curte reține următoarele: Acțiunea introductivă vizează rectificarea încheierii de C.F.

efectuate în favoarea pârâtei P.O.S.G. Oradea prin anularea înscrierii de sub B5 restabilirea situației anterioare de C.F., constatându-se că pârâta și-a intabulat fără un titlu valabil dreptul de proprietate asupra B.S.G.C. înscris în C.F. 1800 Oradea nr.top 537 de sub A+1 și predarea Bisericii în deplină proprietate și posesie. Față de obiectul dedus judecății raportat la capătul de cerere ce privește rectificarea de carte funciară, (art. 33 din Legea nr. 7/1996) competența de soluționare a cauzei revine potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. judecătoriei ce are astfel plenitudine de competență. Din perspectiva acestor aspecte și a excepției absolute și dirimante privind necompetența materială a tribunalului în soluționarea litigiului ca instanță de fond, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. și respectiv art. 158 și art. 159 C. proc. civ. Astfel față de dispozițiile legale sus evocate recursul urmează a fi admis, a se casa decizia recurată precum și sentința civilă nr. 740 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș cu trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Târgu Mureș dat fiind faptul că prin încheierea nr. 4849 din 13 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a strămutat litigiul de la Oradea la Târgu Mureș, situație în care competența în primă instanță revine în această situație Judecătoriei Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de pârâta P.O.S.G. Oradea împotriva deciziei nr. 47/A din 31 martie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Casează decizia recurenta precum și sentința nr. 740 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș (dos. nr. 8439/111/2006) și trimite cauza, spre competentă soluționare, în primă instanță Judecătoriei Târgu Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.