ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4632/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin acțiunea înregistrată la data de 26 martie 2007, reclamanta P.G.C. Badon a chemat în judecată pe pârâta P.O. Badon solicitând anularea intabulării lăcașului de cult pe numele pârâtei din C.F. 97 top 123 și să se dispună intabularea P.G.C. Badon în aceeași carte funciară. 1.2. Motive În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în temeiul O.G. nr. 64/2004 a convocat pârâta la conciliere, la care nu s-a prezentat, sens în care s-a întocmit un proces-verbal în care s-a consemnat această împrejurare, și care atestă îndeplinirea procedurii prevăzute de actul normativ menționat. S-a invederat că pârâta este înscrisă în C.F.

97 Badon nr. top 123 în temeiul Decretului nr. 35/1948, ce a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989. 1.3. În drept Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Legea nr. 182/2005 prin care a fost aprobată O.G. nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1996 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R.G.C. 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1532 din 18 iunie 2007, Tribunalul Sălaj a admis acțiunea reclamantului și a dispus rectificarea C.F. 97 Badon la A + 1 sub B 3 în sensul anulării înscrierii efectuate cu încheierea de intabulare nr. 119/1967 ca fiind fără titlu valabil, s-a dispus revenirea la situația anterioară înscrierii operate cu încheierea menționată.

Au fost respinse excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, lipsa obiectului procesului și lipsa procedurii prealabile. Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâta P.O. Badon a fost admis prin decizia nr. 388 A din 2 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a dispus desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2517 din 24 octombrie 2008, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 119 din 6 martie 1967 din C.F. 97 Badon. A fost respins capătul de cerere privind intabularea P.G.C. Badon. Prima instanță a reținut, în esență, că prin Decretul nr. 358/1948 a fost desființat cultul greco-catolic iar bunurile sale, potrivit art. 36 din decretul nr. 177/1948 (temeiul înscrierii de carte funciară contestate), aparțin de drept statului.

Or, înscrierea în evidențele de carte funciară privind imobilul în litigiu „biserica” (C.F. 97 Badon nr. top 123) ca proprietar tabular a pârâtei, apare ca nelegală în raport de dispozițiile legale evocate, situație în care s-a constatat că modul de dobândire cât și titlul cu care a fost înscris dreptul de proprietate în cartea funciară contravin legii. Pe de altă parte, Decretul nr. 358/1948 a fost considerat neconstituțional chiar și față de Constituția din 1948, care în art. 8 și art. 10 ocrotea proprietatea privată și reglementa posibilitatea exproprierii numai pentru cauză de utilitate publică și cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Ulterior, prin Decretul-lege nr. 9/1989 a fost abrogat decretul nr. 358/1948, iar prin Legea nr. 489/2006 s-a abrogat și Decretul nr. 177/1948, astfel că în prezent, ambele acte normative, în temeiul cărora a fost înscris dreptul de proprietate prin încheierea nr. 119/1967 sunt abrogate, astfel că această înscriere în cartea funciară există în prezent doar în baza unor acte normative abrogate. Potrivit art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 cadastrului și publicității imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară dacă printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă s-a constatat că au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia a fost făcută înscrierea.

Decretul-lege nr. 126/1990 a recunoscut oficial B.R.U.R, și în art. 2 reglementează situația bunurilor preluate de stat prin efectul decretului nr. 358/1948, dovadă suplimentară celei sus reținute în sensul că în baza acestui ultim act normativ bunurile respective erau preluate de stat și nu puteau să fie atribuite unei alte biserici, așa cum s-a întâmplat cu bunurile ce fac obiectul acestei cauze. De aceea, titlul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea în cartea funciară nu a fost nici la epoca înscrierii și cu atât mai mult nu este valabil nici astăzi, situație în care s-a constatat a fi întrunite și prevederile art. 34 lit. a) din Legea nr. 7/1996, cu consecința reținerii ca întemeiată a acțiunii în rectificarea intabulării în cartea funciară.

A fost respins capătul de cerere privind revenirea la situația anterioară de carte funciară întrucât în prezent proprietar tabular conform titlul de proprietate nr. 25148/63/1995 este pârâta P.O. Badon, al cărei drept a fost înscris prin încheierea de intabulare nr. 8566 din 11 octombrie 2006, titlu care este valabil și în prezent. 3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 184 A din 4 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, a admis apelul declarat de reclamantă și în parte apelul pârâtei împotriva susmenționatei hotărâri, care a fost schimbată în parte. A fost anulată încheierea de carte funciară nr. 119 din 6 martie 1967 doar în ceea ce privește nr. top 123, la A + 1 din C.F.

97 Badon, constând în biserică și 626,4 mp. S-a dispus rectificarea C.F. nr. 97 Badon (înscrierea de sub B 3), în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei P.O. Badon de sub B 3, doar asupra imobilului cu nr. top 123, nr. ser. A + 1 și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei P.G.C. Badon, asupra acestui imobil, sub B 1. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a reținut, în esență, că deși defectuos formulată acțiunea reclamantei, invocarea de către aceasta a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 modificat prin O.G. nr. 64/2004 aprobată prin Legea nr. 182/2005, conduce indubitabil la concluzia că este vorba despre o acțiune în revendicare de drept comun a imobilului în litigiu.

Constatându-se că cererea dedusă judecății este o acțiune în revendicare de drept comun., s-a considerat că prealabil soluționării sale este necesară verificarea temeiniciei petitului referitor la valabilitatea/nevalabilitatea, existența și neexistența titlului în baza căruia pârâta și-a intabulat dreptul în cartea funciară și, respectiv, anularea încheierii de carte funciară prin care s-a intabulat pârâta, cu consecința rectificării cărții funciare, în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară. S-a reținut astfel că pretinsul titlu în baza căruia pârâta s-a intabulat în cartea funciară, trebuia să se întemeieze, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (5) din Decretul nr. 177/1948, pe o hotărâre judecătorească pronunțată în condițiile prescrise de acest articol, cerință neîndeplinită în cauză.

Nici Decretul nr. 358/1948 nu a fost primit a constitui un titlu valabil susceptibil a servi intabulării pârâtei în C.F., întrucât prin acest act normativ a fost desființat efectiv cultul greco-catolic, fără a conține vreo prevedere conform căreia, bunurile aparținând cultului greco-catolic desființat urmau să treacă în proprietatea cultului ortodox.

Reținând că actul normativ menționat contravenea Constituției din 1948 (art. 8, art. 10 și art. 27), s-a apreciat că prin acesta s-a dispus trecerea bunurilor, inclusiv a averii fostelor parohii, în proprietatea statului, și nu în aceea a unui alt cult religios, concluzie ce a condus la constatarea că pârâta nu poate justifica cu titlu valabil și legal care să-i fi servit ca temei la intabularea în cartea funciară, inexistența acestuia atrăgând în cauză incidența prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul nr. 115/1938 care prevede condițiile de rectificare a unei intabulări, respectiv ale art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.

Ca o consecință a anulării încheierii de carte funciară privind imobilul în litigiu, s-a dispus revenirea la situația anterioară de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 1, asupra imobilului cu nr. top 123. Nu a fost primită susținerea primei instanțe privind imposibilitatea restabilirii situației de carte funciară, pentru existența unei piedici (intabularea în C.F. a titlului de proprietate nr. 25148/63/1995 emis pe numele pârâtei), considerată a fi nelegală și în afara obiectului prezentei cauze, dar și pentru motivul că acest titlu de proprietate a fost emis în favoarea unei persoane fizice, S.I.V.

și vizează topurile 626 la A + 10, 627 la A + 11 și 628 la A + 12. În favoarea pârâtei au fost eliberate două titluri de proprietate, cu nr. 1132/26 din 30 noiembrie 2006 și nr. 29359/84334 din 12 mai 1997 care nu privesc imobilul în litigiu, aspect neconfirmat de procesul-verbal de punere în posesie și de cuprinsul cărții funciare 97 Badon, în care nu apare nici o înscriere, intabulare ori notare a acestora în favoarea pârâtei. Nu a fost primită susținerea pârâtei potrivit căreia nu este posibilă rectificarea cărții funciare pe motiv că vechea biserică a fost demolată și pârâta a edificat o nouă biserică, întrucât ceea ce se rectifică este dreptul efectiv înscris în cartea funciară, situație juridică scriptică operată în aceste evidențe, iar nu o anume situație faptică a unui anume imobil.

4. Recursul 4.1. Motive Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței primei instanțe și respingerea acțiunii. - greșit nu a fost primită excepția lipsei calității procesuale active întrucât, deși s-a solicitat, reclamanta nu a depus actele care să justifice reînființarea sa, fie în temeiul Decretului nr. 177/1848, fie a legii nr. 489/2006. În acest sens, recurenta a criticat dispoziția instanței de apel privind respingerea acestei excepții cu motivarea că instanța a făcut o atare verificare, intrată în puterea lucrului judecat, întrucât ulterior, în baza noilor probe depuse în apel, a justificat excepția invocată, care se impune a fi admisă.

- instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, sens în care s-a invocat greșita verificare a constituționalității actelor normative adoptate în anul 1948, a valabilității titlului preluării cu consecința constatării eronate că bunul a trecut cu forța de la credincioșii greco-catolici și nu benevol. Instanța de apel a hotărât că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare de drept comun și că art. 13 din Decretul nr. 177/1948 nu poate fi considerat un titlu valabil. Or, reclamanta nu a invocat și susținut nulitatea actului în baza căruia s-a operat transcrierea dreptului de proprietate, ci doar nevalabilitatea înscrierii pe considerentul că actul normativ a încetat să mai existe.

Nu este permis instanței să schimbe motivele pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, acestea constituind reperele pe care și-a construit întreaga apărare în cauză și nu susținerile instanței, privind obligația sa de a justifica legalitatea și valabilitatea titlului înscrierii, ca și a calificării cererii în rectificarea înscrierii de cartea funciară în una de revendicare. În raport de noua situație a bunului litigios (care nu mai există, fiind demolat, iar pe locul său edificat lăcașul de cult aparținând pârâtei), nu este posibilă revenirea la situația anterioară de carte funciară, pentru lipsa obiectului pretenției. 4.2. Analiza făcută de instanța de recurs Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. „… judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății” dispoziție legală ce se constituie în corolarul activității judiciare procesual-civile și care susține normativ unul dintre principiile esențiale ale procesului civil, ce-l particularizează de procesul penal și anume disponibilitatea procesuală. Prin disponibilitate în sens procesual se înțelege posibilitatea conferită de lege părților de a sesiza autoritățile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului și de mijloacele de apărare, ceea ce înseamnă că judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării. În acest cadru trebuie să se desfășoare activitatea judiciară în materie civilă.

În același timp, disponibilitatea procesuală, ce cuprinde în conținutul său prerogative importante pentru părțile litigante, se află într-o strânsă interdependență cu principiul dreptului la apărare, principiu cu valoare constituțională (art. 24 din Constituția României), dar și internațională, cuprins în declarațiile și pactele adoptate în materia drepturilor fundamentale ale omului (art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului). Or, dreptul la apărare nu are doar o accepțiune formală (dreptul părților de a-și angaja apărător) ci și una materială, care cuprinde întregul complex de drepturi și garanții procesuale ce asigură părților posibilitatea de a-și apăra drepturile.

În această perspectivă, dreptul la apărare include în conținutul său posibilitatea părților de a lua cunoștință de toate actele dosarului, începând cu cererea de chemare în judecată, de a formula cereri, de a solicita probe etc., adică acel ansamblu de reguli și principii procesuale și procedurale de natură să asigure apărarea unui drept fundamental, dar și a respectării dreptului la un proces echitabil pentru orice justițiabil, drept ce constituie expresia „preeminenței dreptului” și care include toate garanțiile și exigențele impuse înseși desfășurării procedurii de judecată pentru ca aceasta să se desfășoare corect și echitabil.

Or, în speță, statuând în alte limite decât cele ale învestirii și în condițiile în care această chestiune nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților, punând partea care a pierdut (pârâta) în situația de a nu-și putea formula apărările necesare și, în final, a adopta poziția procesuală adecvată, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale menționate, cu consecințe asupra legalității hotărârii astfel pronunțate. În acest sens, se reține, astfel cum s-a arătat în preambulul hotărârii, că sesizarea/învestirea instanței de judecată a vizat „anularea intabulării lăcașului de cult pe numele P.O. Badon din C.F. 97 top 123” și „dispunerea intabulării P.G.C. Badon raportat la abrogarea Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989, a Decretului nr. 177/1948, prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor”.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe aceleași dispoziții legale speciale și a vizat strict operațiunile de carte funciară menționate cu referire la imobilul în litigiu – biserică – înscris în C.F. nr. 97 Badon top 123. Soluționând acțiunea reclamantului, prima instanță, constatând nevalabilitatea titlului înscrierii operate în favoarea pârâtei – acte normative în prezent abrogate, considerate neconstituționale și contrare legislației relevante la epoca adoptării (Decretul nr. 358/1948 și Decretul nr. 177/1948) a dispus anularea încheierii de intabulare în temeiul căreia a fost întocmită operațiunea de carte funciară.

În apel, fără a pune în discuție contradictorie a părților și pronunțându-se în alte limite decât cele ale învestirii cu încălcarea dreptului de apărare al pârâtei, instanța de judecată a reținut că în cauză, acțiunea dedusă judecății este una în revendicare de drept comun, a analizat valabilitatea și existența/inexistența titlului pârâtei și a dispus rectificarea cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară, deși nu fusese învestită cu nici una dintre aceste pretenții.

În acest scop, după analiza actelor normative invocate de reclamantă cu incidență în cauză, instanța de apel constatând nevalabilitatea înscrierii și totodată incidența prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, a dispus în temeiul art. 34 din acest act normativ și art. 34 din Legea nr. 7/1996 rectificarea înscrierii de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în evidențele de publicitate imobiliară privind bunul litigios. Modalitatea în care instanța de apel a procedat la soluționarea cauzei, astfel cum a fost descrisă mai sus, a fost criticată de pârâtă în recursul dedus judecății, critici care, în raport de normele legale evocate în recurs se vădesc a fi fondate și impun casarea hotărârii pronunțate în atari condiții.

Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi admis, iar hotărârea curții de apel casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță care se va pronunța în limitele investirii. În rejudecare, vor fi analizate și celelalte aspecte invocate în recurs, și care, dat fiind soluția pronunțată, au făcut inutilă verificarea lor în calea de atac dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta P.O. Badon împotriva deciziei nr. 184 A din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, pe care o casează și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.