ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2751/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Sălaj sub nr. 3699/337/2008 , reclamanta P.G.C.A.M.D. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, în contradictoriu cu P.O.A.M.D., rectificarea dreptului de proprietate înscris ilegal pe numele pârâtei în C.F. nr. 274 Zalău, respectiv, nr. 169 Zalău, cu nr.top. 214, 215/a și 215/b, cărora în natură le corespunde M.M.D., C.P. cu anexele gospodărești pe o suprafață totală de 5142 mp, urmând a dispune restabilirea situației anterioare.

Prin sentința civilă nr. 36 din 6 ianuarie 2009, Judecătoria Sălaj a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Sălaj, reținând că față de obiectul cererii-rectificarea în cartea funciară a dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei asupra unui lăcaș de cult și a unei case parohiale cu anexe gospodărești, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit cărora asemenea litigii sunt de competența tribunalelor.

Prin sentința civilă nr. 655 din 10 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 138/84/2009, Tribunalul Sălaj, secția civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că prin acțiunea civilă înaintată Tribunalului Sălaj la data de 22 august 2006 și finalizată în mod definitiv și irevocabil într-un ciclu procesual anterior, reclamanta a formulat aceleași pretenții ca în prezenta cauză, respectiv, restabilirea situației anterioare cu privire la bunurile preluate abuziv, în baza unor acte normative care nu mai sunt în vigoare, astfel încât devin incidente în cauză dispozițiile art. 1201 C. civ A mai reținut că, prin sentința civilă nr. 2053 din 26 octombrie 2006, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, hotărârea devenind irevocabilă prin respingerea apelului și apoi a recursului declarate de către aceasta și intrând în puterea lucrului judecat, astfel încât formularea diferită a petitului acțiunii de față, și anume „rectificarea dreptului de proprietate”, nu conduce la concluzia că s-ar urmări altceva decât anularea încheierii de întabulare, astfel cum a fost solicitată inițial, aspect de natură să facă incidentă în cauză excepția autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P.B.R.U.G.C.A.M.D., arătând că în procesul anterior a figurat în calitate de pârât, din eroare, și fără a i se constata lipsa calității procesuale pasive, P.O.R. Zalău, în vreme ce în prezenta cauză în această calitate figurează P.O. Zalău, astfel încât între cele două acțiuni nu există identitate de părți. Pe fondul cauzei, a arătat că în speță sunt incidente prevederile art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, coroborate cu cele ale art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 modificat prin Legea nr. 182/2005. A mai arătat că întabularea pârâtei în temeiul Decretului nr. 358/1948 și a Decretului nr. 177/148 a fost abuzivă, iar transferul proprietății a operat ca o simplă consecință a rectificării numelui.

Pârâta-intimată P.O.R. nr. 1 Zalău a formulat întâmpinare, solicitând constatarea nulității apelului întrucât nu s-a menționat hotărârea atacată și a arătat că soluționarea pricinii este de competența tribunalului. Prin decizia nr. 305/A din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei la același tribunal pentru judecarea pe fond a acțiunii civile cu care acesta a fost învestit. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în raport de valoarea obiectului litigiului de peste 5 miliarde lei vechi, competența soluționării în primă instanță aparține tribunalului, iar autoritatea de lucru judecat nu operează în cauză, întrucât nu există identitate de părți, respectiv, în prima acțiune a figurat ca pârât P.O.R.

din Zalău, iar în cea de-a doua figurează ca pârâtă P.O.R. din Zalău, cele două entități reprezentând părți componente distincte din cadrul B.O.R. Instanța de apel a mai reținut că entitatea care figurează ca proprietar tabular asupra bunurilor în litigiu este P.O.R. din Zalău, astfel încât P.O.R. din Zalău nu putea avea calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pe care nu l-a încadrat în drept, pârâta P.O.R.A.M.D. , solicitând, în principal, modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulității apelului declarat de reclamantă, pentru neindicarea hotărârii ce a făcut obiectul acestei căi de atac, având în vedere că în cauză s-au pronunțat două hotărâri în care s-a pus problema competenței materiale, una pronunțată de Judecătoria Zalău, iar alta de către Tribunalul Zalău, iar criticile formulate în apel se referă doar la conținutul hotărârii de declinare a competenței, și nu la autoritatea de lucru judecat.

În subsidiar, a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerii hotărârii instanței de fond, arătând că, referitor la autoritatea de lucru judecat, instanța de apel a aplicat greșit legea, făcând confuzie cu privire la componența B.O.R., în sensul că deși în cele două acțiuni pârâtul a figurat cu titulaturi diferite, în realitate, este vorba de aceeași persoană juridică, astfel încât în cauză este îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ. În acest sens, a arătat că P., ca unitate bisericească administrativă, cuprinde mai multe parohii arondate pe teritoriul aceleiași eparhii, pe care le reprezintă oficial în raporturile cu terții, astfel încât în primul proces acesta a figurat în calitate de pârât în reprezentarea parohiei de la care se revendica imobilul în litigiu.

Protopopiatul a fost chemat în judecată doar ca reprezentant al parohiei și nu ca titular al dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, reclamanta solicitând în mod explicit anularea încheierii de întabulare privind imobilele în discuție care au fost trecute fără titlu valabil în proprietatea P.O.R. Recurenta-pârâtă a mai arătat că practica judiciară a stabilit că există autoritate de lucru judecat față de pârâtul din a doua cerere de chemare în judecată, altul decât cel din primul proces, dacă al doilea pârât are aceeași situație juridică cu primul pârât. Autoritatea de lucru judecat este incidentă în cauză, având în vedere că în ambele procese s-a solicitat a se verifica de către instanță legalitatea dreptului de proprietate al P.O.

Zalău, fiind fără relevanță împrejurarea că în primul dosar a fost citat ca reprezentant al parohiei protopopiatul. Analizând aspectele de nelegalitate invocate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru argumentele ce succed: I. Cu privire la critica vizând nulitatea apelului reclamantei pentru neindicarea hotărârii atacate, Înalta Curte urmează a o înlătura, reținând următoarele: Elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de apel sunt statornicite în mod expres în art. 287 alin. (1) C. proc. civ. și constau în datele de identificare ale părților, arătarea hotărârii care se atacă, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, dovezile invocate în susținerea apelului și semnătura.

Identificarea hotărârii care se atacă se realizează prin elementele sale caracteristice care o individualizează și care privesc arătarea instanței care a pronunțat-o, numărul sentinței, data pronunțării ori dosarul în care a fost pronunțată. Nearătarea hotărârii care se atacă este sancționată în mod expres de art. 287 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea, care însă poate fi evitată dacă neregula este remediată până la prima zi de înfățișare. Sancțiunea nulității este operantă numai în cazul neindicării hotărârii, textul citat conținând o referire generală în acest sens, nu și în cazul nearătării unor elemente cum ar fi data pronunțării sau chiar numărul sentinței, fiind astfel suficient a se indica acele elemente din care să rezulte neîndoielnic hotărârea care formează obiectul apelului.

În speță, cererea de apel formulată de reclamanta P.B.R.U.G.C. a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 15 iunie 2009, iar primul termen de judecată a fost la data de 9 septembrie 2009. La data de 26 august 2009 a fost înregistrat apelul precizat al reclamantei (fila 14 dosar apel), în care aceasta face referiri la sentința nr. 655 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj,. secția civilă, în dosarul nr. 138/84/2009(fila 18 memoriu), hotărâre ce constituie obiectul căii de atac declarate de această parte. Dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. exclud de la sancțiunea nulității neregulile referitoare la arătarea hotărârii care se atacă, dacă ele au fost remediate până la prima zi de înfățișare.

Potrivit art. 134 C. proc. civ., este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. Prima zi de înfățișare nu se confundă cu primul termen de judecată, deși uneori se poate suprapune peste acesta. În cauză, primul termen de judecată a fost la data de 9 septembrie 2009, dată la care părțile, deși legal citate, nu au fost în măsură a pune concluzii, raportat la cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimata-pârâtă P.O.A.M.D. Zalău, astfel încât în această situație primul termen de judecată nu a coincis cu prima zi de înfățișare. Față de cele arătate , identificarea hotărârii atacate prin apelul precizat depus de reclamantă anterior primei zile de înfățișare, face inoperabilă sancțiunea nulității apelului.

Dealtfel, chiar dacă o asemenea precizare nu s-ar fi realizat, sancțiunea nulității tot nu ar fi intervenit, întrucât prin cererea de apel aflată la fila 2 dosar apel, reclamanta a indicat numărul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea apelată, element suficient pentru identificarea acesteia. Hotărârile față de care recurenta acreditează ideea că s-ar fi putut face confuzie în privința obiectului apelului au fost pronunțate în alte dosare, și anume, sentința civilă nr. 2053 din 26 octombrie 2006 a fost pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. 3059/84/2006, iar sentința civilă nr. 36 din 06 ianuarie 2009 aparținând Judecătoriei Sălaj a fost pronunțată în dosarul nr. 3699/337/2008, a cărui soluționare a fost declinată către Tribunalul Sălaj, unde a fost înregistrat sub nr. 138/84/2009, acesta din urmă fiind dosarul în care s-a pronunțat sentința apelată în prezenta cauză și pe care reclamanta l-a indicat ca atare în cererea de apel.

Identificarea hotărârii apelate se putea realiza și din lecturarea motivelor de apel astfel cum au fost precizate, criticile conținute în acestea referindu-se nu la „conținutul hotărârii de declinare a competenței”, cum în mod greșit susține recurenta, ci la excepția autorității de lucru judecat și la fondul cauzei, chestiuni analizate prin sentința civilă nr. 655 din 10 aprilie 2009. II. Referitor la critica vizând modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, nici această critică nu poate fi reținută, pe următoarele considerente: Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc.

civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.]. În manifestarea sa care interesează prezenta cauză, aceea de excepție procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ., care stabilește că este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială și are drept finalitate interzicerea readucerii în fața instanțelor de judecată a chestiunilor litigioase deja rezolvate, fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

În speță, dacă în ceea ce privește obiectul și cauza celor două acțiuni față de care s-a pus problema autorității de lucru judecat, acestea sunt aproape identice, condiția privind identitatea de părți nu este îndeplinită, așa cum în mod corect a opinat și instanța de apel. Astfel, pârâtul din prima acțiune era P.O.R. din Zalău, reprezentat de protopopul S.L., iar pârâtul din prezenta acțiune este P.O.A.M.D. din Zalău, reprezentată de preotul paroh R.V. Potrivit art. 40 din Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., unitățile componente ale acesteia sunt parohia, mânăstirea, protopopiatul, vicariatul(protoieria), eparhia(arhiepiscopia și episcopia) și mitropolia, fiecare având dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altă parte componentă de același rang.

Conform art. 43 din același statut, parohia este condusă de un preot paroh, iar conform art. 50 lit. e), acesta reprezintă parohia în justiție, în fața autorităților locale și față de terți. Art. 69 din statut definește protopopiatul ca unitate bisericească administrativă ce cuprinde mai multe parohii, condusă de protopop [art. 70 alin. (1)], care este reprezentantul oficial al acestei entități în raporturile cu autoritățile publice locale și cu terții (art. 72). Rezultă că fiecare dintre cele două forme de organizare bisericească are personalitate juridică proprie și organe de conducere proprii și chiar dacă funcționează după norme statutare comune, reprezintă entități distincte una de cealaltă.

Astfel, având în vedere că în C.F. nr. 274 Zalău și nr. 169 Zalău, ce au făcut obiectul anulării/contestării în instanță, figurează ca proprietar tabular P.O.R., adică pârâta din prezenta acțiune, în timp ce în acțiunea anterioară a fost chemat în calitate de pârât P.O.R. Zalău, iar cele două sunt componente distincte ale B.O.R., rezultă că identitatea de părți prevăzută de art. 1201 C. civ. nu este îndeplinită, împrejurare față de care autoritatea de lucru judecat nu poate fi reținută. Faptul că nu se regăsesc elementele pentru a funcționa autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului său negativ, de excepție procesuală, nu înseamnă că poate fi nesocotită autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, din procesul în care reclamanta a tins la valorificarea aceluiași drept subiectiv, în privința aceluiași imobil.

Este vorba însă de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care presupune că de data aceasta cele tranșate jurisdicțional se impun în judecata ulterioară ca un mijloc de probă [prezumția de lucru judecat, în sensul art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanță de a stabili în mod diferit față de instanța anterioară. Așadar, pe de o parte, reluarea judecății va fi determinată de faptul că în mod nelegal, cu nesocotirea art. 1201 C. civ., s-a reținut existența excepției autorității de lucru judecat. Pe de altă parte, la verificarea pe fond a pretențiilor, se va ține seama de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și de modalitatea în care, în litigiul anterior, s-a tranșat asupra chestiunii dreptului de proprietate pretins de către reclamantă.

Față de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.O.A.M.D. împotriva deciziei nr. 305/A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2010.