ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2751/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2751/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 2 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Sălaj sub nr. 3699/337/2008

, reclamanta P.G.C.A.M.D. a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul-lege nr. 115/1938,

în contradictoriu cu P.O.A.M.D., rectificarea dreptului de proprietate înscris

ilegal pe numele pârâtei în C.F. nr. 274 Zalău, respectiv, nr. 169 Zalău, cu

nr.top. 214, 215/a și 215/b, cărora în natură le corespunde M.M.D., C.P. cu

anexele gospodărești pe o suprafață totală de 5142 mp, urmând a dispune

restabilirea situației anterioare.

Prin sentința civilă nr.

36 din 6 ianuarie 2009, Judecătoria Sălaj

a declinat competența de soluționare a cauzei către

Tribunalul Sălaj, reținând că față de obiectul cererii-rectificarea în cartea

funciară a dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei asupra unui lăcaș

de cult și a unei case parohiale cu anexe gospodărești, sunt aplicabile

dispozițiile art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 126/1990, potrivit cărora

asemenea litigii sunt de competența tribunalelor.

Prin sentința civilă nr.

655 din 10 aprilie 2009, pronunțată în dosarul nr. 138/84/2009, Tribunalul

Sălaj, secția civilă,

a

admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de

reclamantă, reținând că prin acțiunea civilă înaintată Tribunalului Sălaj la

data de 22 august 2006 și finalizată în mod definitiv și irevocabil într-un

ciclu procesual anterior, reclamanta a formulat aceleași pretenții ca în

prezenta cauză, respectiv, restabilirea situației anterioare cu privire la

bunurile preluate abuziv, în baza unor acte normative care nu mai sunt în

vigoare, astfel încât devin incidente în cauză dispozițiile art. 1201 C. civ

A mai reținut că, prin

sentința civilă nr. 2053 din 26 octombrie 2006, Tribunalul Sălaj a respins ca

nefondată acțiunea reclamantei, hotărârea devenind irevocabilă prin respingerea

apelului și apoi a recursului declarate de către aceasta și intrând în puterea

lucrului judecat, astfel încât formularea diferită a petitului acțiunii de

față, și anume „rectificarea dreptului de proprietate”, nu conduce la concluzia

că s-ar urmări altceva decât anularea încheierii de întabulare, astfel cum a

fost solicitată inițial, aspect de natură să facă incidentă în cauză excepția

autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta P.B.R.U.G.C.A.M.D., arătând că în procesul

anterior a figurat în calitate de pârât, din eroare, și fără a i se constata

lipsa calității procesuale pasive, P.O.R. Zalău, în vreme ce în prezenta cauză

în această calitate figurează P.O. Zalău, astfel încât între cele două acțiuni

nu există identitate de părți.

Pe fondul cauzei, a

arătat că în speță sunt incidente prevederile art. 34 pct. 1 și 3 din

Decretul-lege nr. 115/1938, coroborate cu cele ale art. 3 din Decretul-lege nr.

126/1990 modificat prin Legea nr. 182/2005.

A mai arătat că

întabularea pârâtei în temeiul Decretului nr. 358/1948 și a Decretului nr. 177/148

a fost abuzivă, iar transferul proprietății a operat ca o simplă consecință a

rectificării numelui.

Pârâta-intimată P.O.R. nr.

1 Zalău a formulat întâmpinare, solicitând constatarea nulității apelului

întrucât nu s-a menționat hotărârea atacată și a arătat că soluționarea

pricinii este de competența tribunalului.

Prin decizia nr. 305/A

din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie,

a admis apelul, a desființat sentința atacată și a dispus

trimiterea cauzei la același tribunal pentru judecarea pe fond a acțiunii

civile cu care acesta a fost învestit.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că, în raport de valoarea obiectului

litigiului de peste 5 miliarde lei vechi, competența soluționării în primă

instanță aparține tribunalului, iar autoritatea de lucru judecat nu operează în

cauză, întrucât nu există identitate de părți, respectiv, în prima acțiune a

figurat ca pârât P.O.R. din Zalău, iar în cea de-a doua figurează ca pârâtă P.O.R.

din Zalău, cele două entități reprezentând părți componente distincte din

cadrul B.O.R.

Instanța de apel a mai

reținut că entitatea care figurează ca proprietar tabular asupra bunurilor în

litigiu este P.O.R. din Zalău, astfel încât P.O.R. din Zalău nu putea avea

calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, pe care nu l-a încadrat în drept, pârâta P.O.R.A.M.D.

, solicitând, în principal,

modificarea deciziei atacate în sensul constatării nulității apelului declarat

de reclamantă, pentru neindicarea hotărârii ce a făcut obiectul acestei căi de

atac, având în vedere că în cauză s-au pronunțat două hotărâri în care s-a pus

problema competenței materiale, una pronunțată de Judecătoria Zalău, iar alta

de către Tribunalul Zalău, iar criticile formulate în apel se referă doar la

conținutul hotărârii de declinare a competenței, și nu la autoritatea de lucru

judecat.

În subsidiar, a

solicitat modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului

reclamantei și menținerii hotărârii instanței de fond, arătând că, referitor la

autoritatea de lucru judecat, instanța de apel a aplicat greșit legea, făcând

confuzie cu privire la componența B.O.R., în sensul că deși în cele două

acțiuni pârâtul a figurat cu titulaturi diferite, în realitate, este vorba de

aceeași persoană juridică, astfel încât în cauză este îndeplinită condiția

triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ.

În acest sens, a arătat

că P., ca unitate bisericească administrativă, cuprinde mai multe parohii

arondate pe teritoriul aceleiași eparhii, pe care le reprezintă oficial în

raporturile cu terții, astfel încât în primul proces acesta a figurat în

calitate de pârât în reprezentarea parohiei de la care se revendica imobilul în

litigiu.

Protopopiatul a fost

chemat în judecată doar ca reprezentant al parohiei și nu ca titular al

dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, reclamanta solicitând în

mod explicit anularea încheierii de întabulare privind imobilele în discuție

care au fost trecute fără titlu valabil în proprietatea P.O.R.

Recurenta-pârâtă a mai

arătat că practica judiciară a stabilit că există autoritate de lucru judecat

față de pârâtul din a doua cerere de chemare în judecată, altul decât cel din

primul proces, dacă al doilea pârât are aceeași situație juridică cu primul

pârât.

Autoritatea de lucru

judecat este incidentă în cauză, având în vedere că în ambele procese s-a

solicitat a se verifica de către instanță legalitatea dreptului de proprietate

al P.O. Zalău, fiind fără relevanță împrejurarea că în primul dosar a fost

citat ca reprezentant al parohiei protopopiatul.

Analizând aspectele de

nelegalitate invocate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată

că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând

a respinge recursul ca nefondat, pentru argumentele ce succed:

I. Cu privire la critica

vizând nulitatea apelului reclamantei pentru neindicarea hotărârii atacate,

Înalta Curte urmează a o înlătura, reținând următoarele:

Elementele pe care

trebuie să le cuprindă cererea de apel sunt statornicite în mod expres în art. 287

alin. (1) C. proc. civ. și constau în datele de identificare ale părților,

arătarea hotărârii care se atacă, motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază apelul, dovezile invocate în susținerea apelului și semnătura.

Identificarea hotărârii

care se atacă se realizează prin elementele sale caracteristice care o

individualizează și care privesc arătarea instanței care a pronunțat-o, numărul

sentinței, data pronunțării ori dosarul în care a fost pronunțată.

Nearătarea hotărârii

care se atacă este sancționată în mod expres de art. 287 alin. (2) C. proc.

civ., cu nulitatea, care însă poate fi evitată dacă neregula este remediată

până la prima zi de înfățișare.

Sancțiunea nulității

este operantă numai în cazul neindicării hotărârii, textul citat conținând o

referire generală în acest sens, nu și în cazul nearătării unor elemente cum ar

fi data pronunțării sau chiar numărul sentinței, fiind astfel suficient a se

indica acele elemente din care să rezulte neîndoielnic hotărârea care formează

obiectul apelului.

În speță, cererea de

apel formulată de reclamanta P.B.R.U.G.C. a fost înregistrată la Curtea de Apel

Cluj la data de 15 iunie 2009, iar primul termen de judecată a fost la data de

9 septembrie 2009.

La data de 26 august

2009 a fost înregistrat apelul precizat al reclamantei (fila 14 dosar apel), în

care aceasta face referiri la sentința nr. 655 din 10 aprilie 2009 pronunțată

de Tribunalul Sălaj,. secția civilă, în dosarul nr. 138/84/2009(fila 18

memoriu), hotărâre ce constituie obiectul căii de atac declarate de această

parte.

Dispozițiile art. 287

alin. (2) C. proc. civ. exclud de la sancțiunea nulității neregulile

referitoare la arătarea hotărârii care se atacă, dacă ele au fost remediate

până la prima zi de înfățișare.

Potrivit art. 134 C.

proc. civ., este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile,

legal citate, pot pune concluzii.

Prima zi de înfățișare

nu se confundă cu primul termen de judecată, deși uneori se poate suprapune

peste acesta.

În cauză, primul termen

de judecată a fost la data de 9 septembrie 2009, dată la care părțile, deși

legal citate, nu au fost în măsură a pune concluzii, raportat la cererea de

amânare pentru lipsă de apărare formulată de intimata-pârâtă P.O.A.M.D. Zalău,

astfel încât în această situație primul termen de judecată nu a coincis cu

prima zi de înfățișare.

Față de cele arătate ,

identificarea hotărârii atacate prin apelul precizat depus de reclamantă

anterior primei zile de înfățișare, face inoperabilă sancțiunea nulității

apelului.

Dealtfel, chiar dacă o

asemenea precizare nu s-ar fi realizat, sancțiunea nulității tot nu ar fi intervenit,

întrucât prin cererea de apel aflată la fila 2 dosar apel, reclamanta a indicat

numărul dosarului în care s-a pronunțat hotărârea apelată, element suficient

pentru identificarea acesteia.

Hotărârile față de care

recurenta acreditează ideea că s-ar fi putut face confuzie în privința

obiectului apelului au fost pronunțate în alte dosare, și anume, sentința

civilă nr. 2053 din 26 octombrie 2006 a fost pronunțată de Tribunalul Sălaj în

dosarul nr. 3059/84/2006, iar sentința civilă nr. 36 din 06 ianuarie 2009

aparținând Judecătoriei Sălaj a fost pronunțată în dosarul nr. 3699/337/2008, a

cărui soluționare a fost declinată către Tribunalul Sălaj, unde a fost

înregistrat sub nr. 138/84/2009, acesta din urmă fiind dosarul în care s-a

pronunțat sentința apelată în prezenta cauză și pe care reclamanta l-a indicat

ca atare în cererea de apel.

Identificarea hotărârii

apelate se putea realiza și din lecturarea motivelor de apel astfel cum au fost

precizate, criticile conținute în acestea referindu-se nu la „conținutul

hotărârii de declinare a competenței”, cum în mod greșit susține recurenta, ci

la excepția autorității de lucru judecat și la fondul cauzei, chestiuni

analizate prin sentința civilă nr. 655 din 10 aprilie 2009.

II. Referitor la critica

vizând modalitatea de soluționare a excepției autorității de lucru judecat,

nici această critică nu poate fi reținută, pe următoarele considerente:

Autoritatea de lucru

judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform

art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de

probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre

părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].

În manifestarea sa care

interesează prezenta cauză, aceea de excepție procesuală, care corespunde unui

efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de

lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.

civ., care stabilește că este lucru judecat atunci când a doua cerere are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Principiul autorității

de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială

și are drept finalitate interzicerea readucerii în fața instanțelor de judecată

a chestiunilor litigioase deja rezolvate, fără a aduce atingere dreptului la un

proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

În speță, dacă în ceea

ce privește obiectul și cauza celor două acțiuni față de care s-a pus problema

autorității de lucru judecat, acestea sunt aproape identice, condiția privind

identitatea de părți nu este îndeplinită, așa cum în mod corect a opinat și

instanța de apel.

Astfel, pârâtul din

prima acțiune era P.O.R. din Zalău, reprezentat de protopopul S.L., iar pârâtul

din prezenta acțiune este P.O.A.M.D. din Zalău, reprezentată de preotul paroh R.V.

Potrivit art. 40 din

Statutul pentru organizarea și funcționarea B.O.R., unitățile componente ale

acesteia sunt parohia, mânăstirea, protopopiatul, vicariatul(protoieria),

eparhia(arhiepiscopia și episcopia) și mitropolia, fiecare având dreptul de a

se conduce și de a se administra autonom față de altă parte componentă de

același rang.

Conform art. 43 din

același statut, parohia este condusă de un preot paroh, iar conform art. 50

lit. e), acesta reprezintă parohia în justiție, în fața autorităților locale și

față de terți.

Art. 69 din statut

definește protopopiatul ca unitate bisericească administrativă ce cuprinde mai

multe parohii, condusă de protopop [art. 70 alin. (1)], care este

reprezentantul oficial al acestei entități în raporturile cu autoritățile

publice locale și cu terții (art. 72).

Rezultă că fiecare

dintre cele două forme de organizare bisericească are personalitate juridică

proprie și organe de conducere proprii și chiar dacă funcționează după norme

statutare comune, reprezintă entități distincte una de cealaltă.

Astfel, având în vedere

că în C.F. nr. 274 Zalău și nr. 169 Zalău, ce au făcut obiectul

anulării/contestării în instanță, figurează ca proprietar tabular P.O.R., adică

pârâta din prezenta acțiune, în timp ce în acțiunea anterioară a fost chemat în

calitate de pârât P.O.R. Zalău, iar cele două sunt componente distincte ale B.O.R.,

rezultă că identitatea de părți prevăzută de art. 1201 C. civ. nu este

îndeplinită, împrejurare față de care autoritatea de lucru judecat nu poate fi

reținută.

Faptul că nu se regăsesc

elementele pentru a funcționa autoritatea de lucru judecat în manifestarea efectului

său negativ, de excepție procesuală, nu înseamnă că poate fi nesocotită

autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, din procesul în care

reclamanta a tins la valorificarea aceluiași drept subiectiv, în privința

aceluiași imobil.

Este vorba însă de

efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care presupune că de data

aceasta cele tranșate jurisdicțional se impun în judecata ulterioară ca un

mijloc de probă [prezumția de lucru judecat, în sensul art. 1200 pct. 4 cu

referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.], fără posibilitatea pentru parte de a

pretinde contrariul sau pentru instanță de a stabili în mod diferit față de

instanța anterioară.

Așadar, pe de o parte,

reluarea judecății va fi determinată de faptul că în mod nelegal, cu nesocotirea

art. 1201 C. civ., s-a reținut existența excepției autorității de lucru

judecat.

Pe de altă parte, la

verificarea pe fond a pretențiilor, se va ține seama de efectul pozitiv al

autorității de lucru judecat și de modalitatea în care, în litigiul anterior,

s-a tranșat asupra chestiunii dreptului de proprietate pretins de către

reclamantă.

Față de cele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta P.O.A.M.D. împotriva deciziei nr. 305/A din 11

noiembrie 2009 a Curții de Apel, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai

2010.