ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2995/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 3711 din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.L., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj Napoca, județul Cluj compus din teren în suprafață de 2594 mp.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - în ceea ce privește excepția lipsei de obiect a acțiunii aceasta este neîntemeiată deoarece pârâta nu a făcut nici o dovadă în sensul celor susținute în întâmpinare respectiv, că ar fi fost desemnat un evaluator încă din noiembrie 2007, iar dacă s-ar fi întâmplat astfel, până la acest moment raportul de evaluare ar fi fost întocmit; - pe fondul cauzei a apreciat că, întrucât Legea nr. 247/2005 nu stabilește nici un termen în care să se trimită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare se aplică dispozițiile generale ale art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 modificată, în sensul că pârâta era obligată să numească evaluator în termen de 30 de zile, calculat cel mai târziu de la data când a stabilit că cererea de despăgubire în echivalent este admisibilă; A concluzionat instanța de fond că în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, respectiv ipoteza nesoluționării în termenul legal a unei cereri, având în vedere că au trecut doi ani de la emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii emisă de A.V.A.S.

și înaintarea dosarului către Comisie, astfel încât acțiunea este întemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente: Instanța de fond neîntemeiat a reținut faptul că recurenta nu a soluționat în termen legal cererea reclamantului. În cauză s-a făcut aplicarea deciziei nr. 2 din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire, cât și a societății de evaluare. Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată recurenta, s-a arătat că potrivit art. 13 alin. (5) din H.G.

nr. 34/2009, recurenta este o entitate fără personalitate juridica, fără buget propriu, aflata în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Analizând cererea de recurs astfel cum a fost formulată, Înalta Curte constată că este nefondată și urmează să o respingă. În mod corect, instanța de fond a constatat incidente în cauză prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Astfel, se reține că de la data emiterii deciziei A.V.A.S. nr. 150 din 21 iunie 2007 până la data pronunțării sentinței, recurenta în mod nejustificat nu a soluționat cererea reclamantului, încălcând dreptul de soluționare într-un termen rezonabil prev. de art. 6 din CEDO ca o garanție a soluționării echitabile a acțiunii.

Recurenta nu a justificat întârzierea în desemnarea evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare. Prin menționarea deciziei nr. 2/2006 privind selectarea aleatorie a dosarului de despăgubire, cât și a evaluatorului, nu justifică trecerea unui termen de aproape 2 ani de zile, cu atât mai mult cu cât este vorba doar de etapa de desemnare a unui evaluator care va întocmi raportul de evaluare, acesta putând fi contestat de parți și apoi emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire [art. 16 alin. (1) si (2) Cap. V titlul VII din Legea nr. 247/2005].

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 274 alin. (3), astfel că nu are relevanță lipsa personalității juridice, recurenta având capacitate administrativă și deci fiind responsabilă de emiterea actelor administrative ce intră în atribuțiile sale conform legii, respectiv pentru refuzul său nejustificat de a soluționa cereri care intră în sfera sa de competență. În consecință, față de cele arătate mai sus, constând că sentința de fond este legală și temeinică în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate în recurs de către intimata reclamantă (moștenitoare) se va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 3711 din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata G.E.V., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.