ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2995/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3711 din 4

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a

acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.L., în

contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat pârâta să desemneze un evaluator

pentru întocmirea raportului de evaluare pentru stabilirea măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Cluj Napoca, județul

Cluj compus din teren în suprafață de 2594 mp.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- în ceea ce privește excepția

lipsei de obiect a acțiunii aceasta este neîntemeiată deoarece pârâta

nu a făcut nici o dovadă în sensul celor susținute în

întâmpinare respectiv, că ar fi fost desemnat un evaluator încă din

noiembrie 2007, iar dacă s-ar fi întâmplat astfel, până la acest

moment raportul de evaluare ar fi fost întocmit;

- pe fondul cauzei a apreciat că,

întrucât Legea nr. 247/2005 nu stabilește nici un termen în care să

se trimită dosarul evaluatorului sau societății de evaluare se

aplică dispozițiile generale ale art. 2 lit. h) din Legea nr.

554/2004 modificată, în sensul că pârâta era obligată să

numească evaluator în termen de 30 de zile, calculat cel mai târziu de la

data când a stabilit că cererea de despăgubire în echivalent este

admisibilă;

A concluzionat instanța de fond

că în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. g) din

Legea nr. 554/2004, respectiv ipoteza nesoluționării în termenul

legal a unei cereri, având în vedere că au trecut doi ani de la emiterea

deciziei de acordare a măsurilor reparatorii emisă de A.V.A.S.

și înaintarea dosarului către Comisie, astfel încât acțiunea

este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente:

Instanța de fond neîntemeiat a

reținut faptul că recurenta nu a soluționat în termen legal

cererea reclamantului. În cauză s-a făcut aplicarea deciziei nr. 2

din 28 februarie 2006 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de

despăgubire, cât și a societății de evaluare.

Referitor la cheltuielile de

judecată la care a fost obligată recurenta, s-a arătat că

potrivit art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 34/2009, recurenta este o entitate

fără personalitate juridica, fără buget propriu, aflata în subordinea

Ministerului Finanțelor Publice.

Analizând cererea de recurs astfel cum a

fost formulată, Înalta Curte constată că este nefondată și

urmează să o respingă.

În mod corect, instanța de fond a

constatat incidente în cauză prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se reține că de la data

emiterii deciziei A.V.A.S. nr. 150 din 21 iunie 2007 până la data

pronunțării sentinței, recurenta în mod nejustificat nu a

soluționat cererea reclamantului, încălcând dreptul de

soluționare într-un termen rezonabil prev. de art. 6 din CEDO ca o garanție

a soluționării echitabile a acțiunii.

Recurenta nu a justificat întârzierea în desemnarea

evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare. Prin menționarea

deciziei nr. 2/2006 privind selectarea aleatorie a dosarului de

despăgubire, cât și a evaluatorului, nu justifică trecerea unui

termen de aproape 2 ani de zile, cu atât mai mult cu cât este vorba doar de

etapa de desemnare a unui evaluator care va întocmi raportul de evaluare,

acesta putând fi contestat de parți și apoi emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire [art. 16 alin. (1) si (2) Cap. V titlul VII din

Legea nr. 247/2005].

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată, instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 274

alin. (3), astfel că nu are relevanță lipsa

personalității juridice, recurenta având capacitate

administrativă și deci fiind responsabilă de emiterea actelor

administrative ce intră în atribuțiile sale conform legii, respectiv

pentru refuzul său nejustificat de a soluționa cereri care intră

în sfera sa de competență.

În consecință, față de

cele arătate mai sus, constând că sentința de fond este

legală și temeinică în conformitate cu art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată solicitate în recurs de către intimata reclamantă

(moștenitoare) se va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 3711

din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2000

lei cheltuieli de judecată către intimata G.E.V., cu aplicarea art.

274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.