ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față:

La data de 29 noiembrie 2007 s-a

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată

de petiționarul F.P. împotriva rezoluției nr. 894/P/2007 din 11 octombrie 2007

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimatul I.I.

În motivarea plângerii sale se arată de către

petiționar, în esență, că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., motiv pentru care solicită

tragerea la răspundere penală a acestuia, iar soluția de disjungere și

declinare a competenței cu privire la T.C. și alte persoane este nelegală.

În vederea soluționării cauzei au fost

atașate dosarele nr. 894/P/2007 și nr. 13347/5441/2007 ale Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică.

Examinând plângerea formulată de

petiționar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru

considerentele ce se vor arăta:

Petiționarul F.P. a formulat plângere penală

față de mai multe persoane, acuzându-le pentru fals intelectual și abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv: T.C. – șeful Serviciului

Control Fiscal Prahova; P.V. – consilier la Consiliul Județean Prahova; H.C. -

fost președinte al Consiliului Județean Prahova; S. – actualul președinte al

Consiliului Județean Prahova; I.I. - procuror general adjunct al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești; șeful Inspectoratului de Poliție al Județului

Prahova; P.M. – fost secretar al Consiliului Județean Prahova.

În ceea ce îl privește pe fostul procuror

inspector I.I. de la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

petiționarul arată că magistratul a dat curs unor note SRI, instrumentând un

dosar de urmărire penală, iar ulterior, dispunând trimiterea sa în judecată

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 87/1994,

cauzându-i astfel un prejudiciu direct de 5 milioane lei.

Prin ordonanța nr. 894/P/2007 din 11

octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de I.I. - procuror general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen. întrucât faptele

nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin aceeași ordonanță s-a disjuns cauza

și s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești pentru a se efectua cercetări cu privire la T.C. ș.a, funcționari

publici la Consiliul jud. Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen.

În motivarea ordonanței de neîncepere a

urmăririi penale se reține că prin redactarea actului de inculpare menționat,

procurorului în cauză nu i se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale din

moment ce acesta și-a exercitat atribuțiile oficiale în mod legal, iar

inculpatul a avut posibilitatea ca în fața instanței de judecată să dovedească

netemeinicia sau nelegalitatea eventuală a acestui act.

Plângerea formulată de petiționar

împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 13347/5441/2007

din 9 noiembrie 2007 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

În termen legal, petiționarul a formulat

plângere la instanța de judecată potrivit dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., plângere care este însă neîntemeiată.

Din actele premergătoare efectuate

rezultă că, prin rechizitoriul nr. 20/P/1996 din 20 ianuarie 1997 întocmit de

intimatul procuror I.I., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată, în stare de libertate a petiționarului din prezenta

cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 87/1994,

reținându-se că în perioada 1994-ianuarie 1996 nu a întocmit sau a întocmit

incomplet sau necorespunzător documente primare sau de evidență contabilă,

împiedicând prin aceasta verificările financiar contabile pentru identificarea

evaziunii fiscale, fapte ce au avut drept consecință producerea unui prejudiciu

în valoare de 251.485.840 lei.

Judecătoria Ploiești l-a condamnat pe F.P.

pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, însă ulterior,

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 722 din 23 iulie 1998, a

dispus achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d)

C. proc. pen.

În sarcina magistratului procuror I.I. nu

se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni cu prilejul instrumentării

dosarului nr. 20/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a petiționarului

dispunându-se pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Faptul că, ulterior, petiționarul a fost

achitat pentru săvârșirea respectivei infracțiuni nu poate duce la concluzia că

intimatul se face vinovat de infracțiunile reclamate, din moment ce acesta și-a

exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

Petiționarul a mai criticat ordonanța din

11 octombrie 2007 și sub aspectul disjungerii cauzei și declinării competenței

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a se efectua

cercetări față de T.C. ș.a. – funcționari publici la Consiliul Județean

Prahova.

Din analiza dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. rezultă că numai împotriva ordonanței sau rezoluției

procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale se poate formula plângere la

instanță, nu însă și împotriva dispoziției de disjungere a cauzei și declinare

a competenței .

În raport cu cele expuse, Înalta Curte

constată că ordonanța atacată este temeinică și legală, motiv pentru care, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează ă respingă plângerea

ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul F.P. împotriva rezoluției nr. 894/P/2007 din 11

octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul să plătească suma de

200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 04

martie 2008.