ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față: La data de 29 noiembrie 2007 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea formulată de petiționarul F.P. împotriva rezoluției nr. 894/P/2007 din 11 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul I.I. În motivarea plângerii sale se arată de către petiționar, în esență, că intimatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., motiv pentru care solicită tragerea la răspundere penală a acestuia, iar soluția de disjungere și declinare a competenței cu privire la T.C.

și alte persoane este nelegală. În vederea soluționării cauzei au fost atașate dosarele nr. 894/P/2007 și nr. 13347/5441/2007 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Examinând plângerea formulată de petiționar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta: Petiționarul F.P. a formulat plângere penală față de mai multe persoane, acuzându-le pentru fals intelectual și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, respectiv: T.C. – șeful Serviciului Control Fiscal Prahova; P.V. – consilier la Consiliul Județean Prahova; H.C. - fost președinte al Consiliului Județean Prahova; S. – actualul președinte al Consiliului Județean Prahova; I.I.

- procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești; șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova; P.M. – fost secretar al Consiliului Județean Prahova. În ceea ce îl privește pe fostul procuror inspector I.I. de la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul arată că magistratul a dat curs unor note SRI, instrumentând un dosar de urmărire penală, iar ulterior, dispunând trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 87/1994, cauzându-i astfel un prejudiciu direct de 5 milioane lei. Prin ordonanța nr. 894/P/2007 din 11 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.I.

- procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen. întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Prin aceeași ordonanță s-a disjuns cauza și s-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a se efectua cercetări cu privire la T.C. ș.a, funcționari publici la Consiliul jud. Prahova sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289 C. pen. și art. 246 C. pen. În motivarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale se reține că prin redactarea actului de inculpare menționat, procurorului în cauză nu i se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale din moment ce acesta și-a exercitat atribuțiile oficiale în mod legal, iar inculpatul a avut posibilitatea ca în fața instanței de judecată să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea eventuală a acestui act.

Plângerea formulată de petiționar împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 13347/5441/2007 din 9 noiembrie 2007 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În termen legal, petiționarul a formulat plângere la instanța de judecată potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., plângere care este însă neîntemeiată.

Din actele premergătoare efectuate rezultă că, prin rechizitoriul nr. 20/P/1996 din 20 ianuarie 1997 întocmit de intimatul procuror I.I., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate a petiționarului din prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 87/1994, reținându-se că în perioada 1994-ianuarie 1996 nu a întocmit sau a întocmit incomplet sau necorespunzător documente primare sau de evidență contabilă, împiedicând prin aceasta verificările financiar contabile pentru identificarea evaziunii fiscale, fapte ce au avut drept consecință producerea unui prejudiciu în valoare de 251.485.840 lei. Judecătoria Ploiești l-a condamnat pe F.P.

pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, însă ulterior, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 722 din 23 iulie 1998, a dispus achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În sarcina magistratului procuror I.I. nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni cu prilejul instrumentării dosarului nr. 20/P/1996 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a petiționarului dispunându-se pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Faptul că, ulterior, petiționarul a fost achitat pentru săvârșirea respectivei infracțiuni nu poate duce la concluzia că intimatul se face vinovat de infracțiunile reclamate, din moment ce acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale.

Petiționarul a mai criticat ordonanța din 11 octombrie 2007 și sub aspectul disjungerii cauzei și declinării competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a se efectua cercetări față de T.C. ș.a. – funcționari publici la Consiliul Județean Prahova. Din analiza dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că numai împotriva ordonanței sau rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale se poate formula plângere la instanță, nu însă și împotriva dispoziției de disjungere a cauzei și declinare a competenței . În raport cu cele expuse, Înalta Curte constată că ordonanța atacată este temeinică și legală, motiv pentru care, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., urmează ă respingă plângerea ca nefondată. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul F.P. împotriva rezoluției nr. 894/P/2007 din 11 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul să plătească suma de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată, în ședință publică, azi 04 martie 2008.