ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 666/P/2008 din 28 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de C.A., fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. întrucât faptele nu există.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele:

La data de 7 aprilie 2008 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a înregistrat adresa nr. 609/VIII-I/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin care a fost înaintată plângerea formulată de A.B., prin care se solicită, printre altele cercetarea fostului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, C.A., precum și a procurorului D.V., procuror în cadrul aceleiași instituții, deoarece nu și-a făcut datoria cu ocazia soluționării Dosarului nr. 153/P/2005 neefectuând cercetări în vederea aflării adevărului, mușamalizând cazul.

Deși petentul nu a precizat infracțiunile pentru care a solicitat cercetarea celor doi procurori, în raport de conținutul sesizării penale, s-au avut în vedere infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.

Din actele cauzei rezultă că petiționarul a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, respectiv folosirea bunurilor societății în scop contrar intereselor acesteia.

Prin sentința penală nr. 351 din 6 decembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Ineu în dos. 887/R/2004 s-a dispus achitarea petiționarului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc. pen.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu împotriva sentinței penale menționate a fost respins prin decizia penală nr. 161 din 29 martie 2005 a Tribunalului Arad, soluție menținută prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 642/R din 29 iunie 2005.

Ulterior, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu o plângere împotriva ofițerilor de poliție și a procurorilor care au soluționat cauza, sesizarea fiind trimisă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și înregistrată cu nr. 153/P/2005.

Prin rezoluția nr. 153 din 28 noiembrie 2005, procurorul D.V. a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de lucrătorii de poliție și procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, reținându-se că actele premergătoare au stabilit că cercetarea s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală atât de lucrătorii de poliție, cât și de procurori.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat o plângere ce a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu numărul 3857/II-2/2005. prin rezoluția cu același număr a procurorului general C.A. s-a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată, apreciindu-se că rezoluția nr. 153/P/2005 este legală și temeinică.

Această rezoluție a fost atacată la instanța de fond, iar prin sentința penală nr. 9/A din 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia plângerea petentului a fost admisă, rezoluția atacată fiind desființată, iar cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea administrării și examinării tuturor probelor și înscrisurilor existente la data luării măsurii arestării preventive față de petiționar.

Prin decizia penală nr. 2555 din 11 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de lucrătorii de poliție și procurorii cercetați și, în consecință, a respins plângerea petentului B.A. împotriva rezoluției nr. 153/P/2005 din 28 noiembrie 2005, pe care a menținut-o.

Având în vedere decizia instanței supreme, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.A. și V.D. întrucât nu există indicii cu privire la comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

Petentul a folosit căile legale de contestare a soluției pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică.

Plângerea adresată procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă prin rezoluția nr. 12240/273/II-2/2008 din 1 iunie 2009.

În continuarea demersului său de contestare, petentul a atacat soluția la instanța competentă să judece cauza în fond, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, unde plângerea petentului a fost înregistrată la data de 26 iunie 2009.

Examinând plângerea, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect, strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale astfel cum a fost definit în textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organul de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competența procurorului, se dispune începerea urmăririi penale.

În cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate.

În speța de față, Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut, în mod corect, că faptele reclamate de petiționar nu există, cei doi procurori îndeplinindu-și legal atribuțiile, în limitele competențelor ce le reveneau potrivit legii, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrat a cărei concluzie logică, incontestabilă o reprezintă.

Astfel cum s-a reținut și în decizia definitivă a instanței prin care a fost respinsă plângerea petiționarului, fiind menținută rezoluția atacată, din actele premergătoare efectuate a rezultat că nu există indicii de comitere de către intimați a infracțiunilor reclamate și că petiționarul nu a făcut dovada relei credințe a acestora în aplicarea normelor de procedură penală.

Așa fiind, în lipsa acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală, Înalta Curte constată că soluția procurorului este temeinică și legală, neimpunându-se desființarea ei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.A.A. împotriva rezoluției din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dată în Dosarul nr. 666/P/2008, pe care o menține.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.