ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 232/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 146 din 8 aprilie 2009, pronunțată de

Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 4651/91/2008, s-a respins, ca

neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G.

împotriva sentinței penale nr. 95 din 3 martie 2008 a Tribunalului Vrancea.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

petiționarul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva

sentinței penale sus-arătate prin care a fost condamnat la o

pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen.

În

motivarea cererii a solicitat ca, în baza unor noi probe, să se

stabilească că nu se face vinovat de săvârșirea faptei

reținută în sarcina sa, situație confirmată și de

partea vătămată B.C. în fața unor martori.

Pentru

dovedirea motivelor, revizuientul a solicitat audierea martorilor I.F., A.V., S.M.

și N.A. care au arătat în depozițiile lor că după

arestarea inculpatului au aflat de la partea vătămată că

adevăratul autor al agresiunii suferite de ea ar fi o altă

persoană, neidentificată.

Deși

revizuientul a prezent și o declarație autentificată la notar

prin care partea vătămată arată că nu inculpatul este

autorul faptei din noaptea de 4/5 mai 2007, instanța de fond a apreciat

că noile declarații date în această fază sunt irelevante

și nu pot fi încadrate în cerința textului art. 394 lit. a) C. proc.

pen. ca fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanța de fond.

Împotriva

acestei sentințe, condamnatul A.G. a declarat apel, solicitând admiterea

în principiu a cererii de revizuire, suspendarea executării hotărârii

și punerea de îndată în libertate, susținând că în

cauză s-a făcut dovada cazului de revizuire invocat.

Prin

decizia penală nr. 85/A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați,

secția penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuientul

A.G.

Împotriva

acestei decizii, a declarat recurs revizuientul condamnat, susținând prin

apărătorul ales, că în cauză sunt incidente disp. art. 394 lit.

a) C. proc. pen. și că instanțele, dacă ar fi cunoscut

acele împrejurări la momentul deliberării ar fi dispus o soluție

de achitare a sa.

Înalta

Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele

hotărâri conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Revizuirea,

conform art. 394 C. proc. pen. este instituită, ca regulă, pentru

înlăturarea erorilor de fapt săvârșite de instanțele de

judecată ca urmare a necunoașterii în momentul soluționării

cauzei a mai multor împrejurări esențiale, în raport de care

hotărârea definitivă nu mai corespunde adevărului, de asemenea,

atunci când se descoperă că s-au săvârșit infracțiuni

care au influențat soluționarea cauzei. Așadar, instanța de

revizuire revine asupra soluției pronunțate printr-o hotărâre

penală definitivă și rejudecă întreaga cauză,

pronunțând o nouă hotărâre, revizuirea este astfel o cale de

atac tipică de retractare a propriei soluții, înlocuind-o cu o

soluție corespunzătoare noilor împrejurări constatate .

Pentru

a opera cazul de revizuire invocat de condamnat [art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.] trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:

- instanțele

care au soluționat cauza în ciclul procesual obișnuit (fond, apel,

recurs) nu au avut cunoștință despre anumite fapte sau

împrejurări;

- dacă

ar fi fost cunoscute acestea să fi fost apte să conducă la

pronunțarea unei soluții contrare celei adoptate prin hotărârea

a cărei revizuire se solicită.

În

prezenta cauză nu sunt îndeplinite cele două condiții impuse de

normele procesual penale.

Astfel,

apărarea invocată de condamnat că nu el este autorul faptei, nu

este nouă, ea a fost analizată și înlăturată motivat

de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare a

acestuia.

Nici

cea de-a doua condiție impusă de lege pentru revizuirea unei

hotărâri judecătorești, respectiv faptul că pretinsele

fapte sau împrejurări noi trebuie să aibă aptitudinea de a

dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, nu este îndeplinită în

speță.

În mod

justificat, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut

că probele pe care condamnatul A.G. și a sprijinit cererea de

revizuire sunt contradictorii și nu se coroborează cu ansamblul

probator administrat în cauză, neavând astfel forța de a dovedi

netemeinicia hotărârii de condamnare.

Pe

cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuient.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuientul condamnat A.G. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă

recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.