ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 232/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146 din 8 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 4651/91/2008, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G. împotriva sentinței penale nr. 95 din 3 martie 2008 a Tribunalului Vrancea. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petiționarul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva sentinței penale sus-arătate prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. În motivarea cererii a solicitat ca, în baza unor noi probe, să se stabilească că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, situație confirmată și de partea vătămată B.C.

în fața unor martori. Pentru dovedirea motivelor, revizuientul a solicitat audierea martorilor I.F., A.V., S.M. și N.A. care au arătat în depozițiile lor că după arestarea inculpatului au aflat de la partea vătămată că adevăratul autor al agresiunii suferite de ea ar fi o altă persoană, neidentificată. Deși revizuientul a prezent și o declarație autentificată la notar prin care partea vătămată arată că nu inculpatul este autorul faptei din noaptea de 4/5 mai 2007, instanța de fond a apreciat că noile declarații date în această fază sunt irelevante și nu pot fi încadrate în cerința textului art. 394 lit. a) C. proc. pen. ca fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanța de fond. Împotriva acestei sentințe, condamnatul A.G.

a declarat apel, solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire, suspendarea executării hotărârii și punerea de îndată în libertate, susținând că în cauză s-a făcut dovada cazului de revizuire invocat. Prin decizia penală nr. 85/A din 8 octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuientul A.G. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul condamnat, susținând prin apărătorul ales, că în cauză sunt incidente disp. art. 394 lit. a) C. proc. pen. și că instanțele, dacă ar fi cunoscut acele împrejurări la momentul deliberării ar fi dispus o soluție de achitare a sa. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Revizuirea, conform art. 394 C. proc. pen. este instituită, ca regulă, pentru înlăturarea erorilor de fapt săvârșite de instanțele de judecată ca urmare a necunoașterii în momentul soluționării cauzei a mai multor împrejurări esențiale, în raport de care hotărârea definitivă nu mai corespunde adevărului, de asemenea, atunci când se descoperă că s-au săvârșit infracțiuni care au influențat soluționarea cauzei. Așadar, instanța de revizuire revine asupra soluției pronunțate printr-o hotărâre penală definitivă și rejudecă întreaga cauză, pronunțând o nouă hotărâre, revizuirea este astfel o cale de atac tipică de retractare a propriei soluții, înlocuind-o cu o soluție corespunzătoare noilor împrejurări constatate . Pentru a opera cazul de revizuire invocat de condamnat [art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.] trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: - instanțele care au soluționat cauza în ciclul procesual obișnuit (fond, apel, recurs) nu au avut cunoștință despre anumite fapte sau împrejurări; - dacă ar fi fost cunoscute acestea să fi fost apte să conducă la pronunțarea unei soluții contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. În prezenta cauză nu sunt îndeplinite cele două condiții impuse de normele procesual penale. Astfel, apărarea invocată de condamnat că nu el este autorul faptei, nu este nouă, ea a fost analizată și înlăturată motivat de instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare a acestuia. Nici cea de-a doua condiție impusă de lege pentru revizuirea unei hotărâri judecătorești, respectiv faptul că pretinsele fapte sau împrejurări noi trebuie să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, nu este îndeplinită în speță.

În mod justificat, atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut că probele pe care condamnatul A.G. și a sprijinit cererea de revizuire sunt contradictorii și nu se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză, neavând astfel forța de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuient. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat A.G. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.