ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2238/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 468 din 23 noiembrie 2007, Tribunalul Dâmbovița, secția penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată din Penitenciarul Mărgineni, de către condamnatul B.N., având ca obiect revizuirea, în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a sentinței penale definitive nr. 399 din 15 noiembrie 1999 a aceleiași instanțe prin care a fost condamnat pentru săvârșirea la data de 21 noiembrie 1998 a infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen., având ca victimă pe concubina acestuia C.V., la pedeapsa de 17 ani închisoare și obligarea la tratament medical în conformitate cu dispozițiile art. 113 C. pen.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut că motivul invocat în cererea sa de către revizuient și anume că acesta nu este autorul infracțiunii de omor calificat sus-menționate nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. Concluziile amintite au fost întemeiate pe constatarea că împrejurarea cu caracter de noutate invocată în cerere, și anume că revizuientul nu este autorul infracțiunii de omor și că această faptă penală ar fi fost comisă de numitul B.I., a cărui audiere în calitate de martor, este solicitată în procedura extraordinară actuală, nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., aspectul de fapt sus-menționat, fiind examinat în mod expres de instanță cu ocazia condamnării sale, în aplicarea dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. În același sens, au fost formulate concluzii de către procuror, fără a se mai administra proba solicitată de condamnatul-revizuient, prin adresa nr. 1171/III/6/2007 din 13 septembrie 2007, cu ocazia cercetărilor prealabile efectuate în cauză în conformitate cu dispozițiile art. 399 C. proc. pen. În cauză, s-a declarat în termen apel de către condamnatul-revizuient B.N. cu solicitarea de a fi reexaminată aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în senul admiterii în principiu a cererii de revizuire, și încuviințării administrării probei cu martori, potrivit art. 403 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 2 din 9 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul condamnatului, a casat sentința atacată și a dispus restituirea cauzei la procuror cu motivarea că au fost încălcate dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc.

pen., în care sens se impune refacerea actelor de cercetare prealabilă, urmând a fi audiat numitul B.I. și, eventual, administrate alte probatorii ce se vor considera necesare. Împotriva deciziei amintite s-a declarat în termen recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu motivarea că soluția de restituire a cererii de revizuire la procuror nu se regăsește ca atare în cuprinsul art. 406 C. proc. pen., dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de apel. Potrivit dispozițiilor art. 403 C. proc.

pen., la primirea lucrărilor trimise de procuror se fixează termen de judecată pentru examinarea cererii de revizuire, în vederea admiterii în principiu, cu citarea părților interesate, în care sens instanța, ascultând concluziile procurorilor și ale părților „examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanța poate verifica oricare din probele pe care se întemeiază cererea sau poate când este necesar, să administreze probe noi”.

În acest context, inclusiv în situația în care procurorul a formulat concluzii de respingere în principiu a cererii fără a mai administra alte probe, în măsura în care ajunge la concluzia contrară, instanța are obligația și competența legală să efectueze în mod direct această activitate judiciară, soluția restituirii în acest scop a cauzei la procuror – cum a procedat în mod greșit instanța de apel – nefiind prevăzută de legiuitor. Ca atare, decizia penală nr. 2 din ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este nelegală, în raport cu măsura dispusă de restituire a cererii de revizuire la procuror pentru verificarea sub acest aspect probatoriu a motivelor invocate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 5342,3/120/2007. Pe parcursul judecății, apelantul revizuient B.N. a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri reprezentând copii ale unor acte medicale, respectiv: certificat de încadrare în grad de handicap pentru adulți, certificat nr. C/ 652 din 08 iunie 2006, scrisoare medicală, epicriză referat medical nr. J/269465 din 25 septembrie 2008, certificat medical nr. 7366 din 20 decembrie 1982, scrisoare medicală emisă de Penitenciarul Spital Colibași, dietă pentru diabetul zaharat, precum și copii ale unor declarații de martor. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 139 din 12 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.N.

Instanța de apel a reținut că motivele de revizuire invocate, reprezintă apărări pe care instanțele de judecată ce au pronunțat soluția de condamnare le-au verificat pe parcursul cercetării judecătorești la fond și în căile de atac, nefiind întrunite condițiile art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul B.N., reiterând susținerile din cererea de revizuire inițială și solicitând admiterea acesteia, întrucât este nevinovat. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin rechizitoriul nr. 1128/P/1998 din 10 iunie 1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița inculpatul B.N.

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 21 noiembrie 1998, a aplicat victimei C.V. mai multe lovituri peste corp cu obiecte contondente, creându-i grave leziuni ce au condus la decesul acesteia. În faza de urmărire penală inculpatul, în prezența apărătorului, a recunoscut comiterea faptei, declarațiile lui coroborându-se cu celelalte probe administrate (declarații martori, expertiza medico-legală). Ca urmare a probatoriului administrat, prin sentința penală nr. 399 din 15 noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 17 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatului, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 48 C. pen., față de concluziile expertizei medico-legale psihiatrice efectuată în cauză, care a stabilit că acesta prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, comițialitate anamnestică, are discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsuri conform art. 113 C. pen. În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în infracțiunea de ucidere din culpă. Prin decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat, iar prin decizia nr. 916 din 22 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, prin care a învederat aceleași motive ca și în apelul formulat.

La data de 27 august 2007, condamnatul B.N. a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița o cerere prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 399/1999 a Tribunalului Dâmbovița, în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen. Revizuientul a susținut că nu el este autorul faptei pentru care a fost condamnat, ci B.I., concubinul victimei, care în mai multe rânduri, a lovit-o pe aceasta, fiind necesară internarea ei, în mod repetat, la diferite spitale. În sprijinul cererii sale, condamnatul a atașat copii de pe două înscrisuri pretins a fi întocmite de C.V. și B.I. Totodată, a solicitat procurorului obținerea de acte medicale care să confirme susținerile sale, precum și audierea în calitate de martori, a numiților B.I., T.D., S.G., C.E., B.A., U.S., D.A.

Prin adresa nr. 1172/III/6/2006 din 13 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a fost înaintată instanței de fond cererea de revizuire formulată de condamnat, solicitându-se respingerea acesteia, apreciindu-se că probele invocate nu pot fi considerate împrejurări noi, „necunoscute”, cum statuează art. 394 lit. a) C. proc. pen. Propunerea a fost însușită de instanțe, cererea de revizuire fiind respinsă la fond și în apel, soluție pe care Înalta Curte o apreciază ca legală și temeinică. Este de observat că cele două înscrisuri depuse de revizuientul B.N., pretins a fi întocmite de C.V. și B.I., acceptând că ar fi reale și ar emana de la persoanele indicate, nu conțin date relevante pentru cauza în care a fost judecat și condamnat revizuientul, nereferindu-se la faptele petrecute în data de 21 noiembrie 1998. Înscrisul pretins a fi întocmit de C.V.

se referă la un incident din data de 15 septembrie 1997, când aceasta pretinde că a fost agresată de B.I., iar înscrisul pretins a fi întocmit de B.I. se referă la o faptă din data de 12 noiembrie 1998. Revizuientul a fost condamnat pentru omorul săvârșit asupra victimei C.V., în data de 21 noiembrie 1998, iar raportul de autopsie medico-legală confirmă existența leziunilor traumatice și producerea decesului, favorizat, între altele, și de expunerea la temperatură scăzută, inculpatul lăsând victima, după ce a lovit-o, pe timpul nopții, în veranda neîncălzită, cu geamurile sparte la ușă, complet dezbrăcată și în stare de ebrietate, cu toate că afară era ger și zăpadă, fiind luna noiembrie. Mai mult, deși, conform propriilor declarații, victima „îl striga și îi cerea ajutorul”, el nu i l-a acordat.

În ceea ce privește audierea martorilor, corect s-a constatat că prelungirea probatoriului nu este posibilă în calea de atac a revizuirii, o parte din martorii indicați fiind, de altfel, audiați în cauză în cursul cercetării judecătorești. La plângerea revizuientului, s-au făcut chiar și cercetări privind pe B.A., C.E. și S.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. Prin rezoluția nr. 94/P/2006 din 8 septembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia, în temeiul art. 10 lit. d). În consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză, în mod corect, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnat, astfel că în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursul acestuia va fi respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.N. împotriva deciziei penale nr. 139 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2009.