ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4175/2010

A

supra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 73/D din 10

martie 2003, Tribunalul Satu Mare, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Justiției și Casa O.P.S.N.A.J.

București, a admis acțiunea formulată de reclamanții

A.V., ș.a., în contradictoriu cu pârâții

Casa O.P.S.N.A.J., Ministerul Justiției, Tribunalul Bihor, precum și cererile

de intervenție principală și de chemare în garanție și a obligat, în solidar,

pârâții și chemata în garanție să plătească reclamanților și intervenienților

sumele încasate prin reținerea procentului de 7% din salariu, cu titlu de primă

de asigurări de sănătate, pentru perioada 01 ianuarie 2000-31 martie 2001, cu

aplicarea coeficientului de devalorizare, până la executarea hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că reclamanții și intervenienții au calitatea de

magistrați și personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Bihor,

iar prin art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea

judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenței

medicale.

Aceste dispoziții legale au caracter

special față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală, astfel că,

potrivit principiului „specialia generatibus derogant” au aplicare obligatorie.

Recursurile declarate de pârâții Ministerul

Justiției, C.A.S.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S. București au fost respinse de Curtea

de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia nr. 641/R din 18 iunie 2003.

În considerentele acestei decizii,

s-a reținut că Legea nr. 92/1992 a fost modificată la data de 30 septembrie

1997, printre alte drepturi recunoscute în favoarea magistraților fiind și cele

privind gratuitatea asistenței medicale, fără nici o altă condiționare.

Ulterior, prin Legea nr. 118/2001, textul art. 99 din Legea nr. 92/1992 a fost

modificat, gratuitatea asistenței medicale fiind condiționată de respectarea

dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale.

În condițiile în care veniturile

cuvenite magistraților sunt reglementate prin norme de ordine publică, nu se

poate interpreta că obligativitatea privind plata contribuției la asigurările

sociale ar fi condiționat gratuitatea asistenței medicale anterior datei

apariției Legii nr. 118/2001.

Împotriva deciziei nr. 641 R din 18

iunie 2003 a Curții de Apel Oradea și a sentinței civile nr. 73 D din 10 martie

2003 a Tribunalului Satu Mare, a declarat recurs în anulare Procurorul General

al României.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, aecția civilă și de proprietate

intelectuală.

La termenul de la 21 octombrie 2005,

judecata recursului în anulare a fost suspendată conform prevederilor art. 243 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare

a intimatului P.G. pentru acel termen a fost restituită cu mențiunea

„destinatar decedat”.

La data de 23 aprilie 2010, Înalta

Curte a dispus din oficiu repunerea cauzei pe rol.

La termenul din 2 iulie 2010,

instanța a invocat excepția perimării recursului în anulare, pe care o va

analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o

va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 248

alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de

drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de un an.

Conform dispozițiilor art. 252 alin.

(1) teza I C. proc. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă

de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de

întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și

art. 250 C. proc. civ.

In speță, întrucât la termenul din 21

octombrie 2005 s-a constatat că intimatul P.G. a decedat, instanța a dispus

suspendarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 243 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., potrivit cărora judecata pricinilor se suspendă de drept prin

moartea uneia dintre părți, afară de cazul când partea interesată cere termen

pentru introducerea în cauză a moștenitorilor.

Din verificarea actelor dosarului

reiese că până la data de 21 octombrie 2006, când s-a împlinit termenul de

perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C. proc. civ., părțile nu

au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării

judecății.

Reținând că în cauză sunt întrunite

condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și

constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept,

putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252

alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată

cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul în anulare

declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 641 R din 18 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea și împotriva sentinței civile nr. 73 D din 10 martie 2003 a Tribunalului Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.