ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4016/2002, pe rolul Tribunalului Bihor, ca urmare a soluționării cererii de abținere, de către Curtea de Apel Oradea, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Satu Mare și Ministerul Justiției, obligarea acestora la restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a procentajului de 7% din salariu cu titlu de primă pentru asigurări de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de judecător la Tribunalul Satu Mare, iar potrivit actelor normative în vigoare în perioada sus precizată, respectiv Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G.

nr. 409/1998, s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special și aplicare obligatorie față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală, lege ce are un caracter general și nu are dispoziții de abrogare a prevederilor din actele normative sus amintite. Ministerul Justiției a solicitat prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii, deoarece reclamanta are dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate. Tribunalul Satu Mare a formulat întâmpinare și o cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă nr. 516/ C din 7 octombrie 2002, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți să-i restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din salariu, pentru perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima pentru asigurări de sănătate, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare. Instanța a reținut în esență că, în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea 92/1992, magistrații în activitate beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, și că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Se mai reține că, abia după modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale devine condiționată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate. În consecință, reține instanța, până la această modificare a legii, reclamanta beneficia de scutire de plata contribuției. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 295/ R din 14 martie 2003, a respins recursurile declarate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens, se susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se mai susține că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă faptul că, în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și, totodată, și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Se concluzionează în recursul în anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut, în primul rând, că atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în recursul în anulare, sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea al art. 99. În acest sens, guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 H. nr. 409, care, în art. 1, arată fără echivoc că, de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998); același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/ FB – 64 – 807/ C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte normative, reiese fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate”. În articolele 6 și art. 55 din aceeași lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul, însă, nu a dorit acest lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate, urmează a mai reține că, mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 295/ R din 14 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, precum și sentința civilă nr. 516 din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.