ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

4016/2002, pe rolul Tribunalului Bihor, ca urmare a soluționării cererii de

abținere, de către Curtea de Apel Oradea, reclamantul B.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Tribunalul Satu Mare și Ministerul Justiției, obligarea

acestora la restituirea sumelor încasate prin reținerea nelegală a

procentajului de 7% din salariu cu titlu de primă pentru asigurări de sănătate

pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că îndeplinește funcția de judecător la Tribunalul Satu Mare, iar

potrivit actelor normative în vigoare în perioada sus precizată, respectiv

Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998, s-a

instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special și

aplicare obligatorie față de Legea nr. 145/1997 privind asistența medicală,

lege ce are un caracter general și nu are dispoziții de abrogare a prevederilor

din actele normative sus amintite.

Ministerul Justiției a solicitat

prin întâmpinarea formulată respingerea acțiunii, deoarece reclamanta are

dreptul la asistență medicală gratuită dacă a plătit contribuția lunară pentru

asigurările sociale de sănătate.

Tribunalul Satu Mare a formulat

întâmpinare și o cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Tribunalul Bihor, prin sentința

civilă nr. 516/ C din 7 octombrie 2002, a admis acțiunea și a obligat pe pârâți

să-i restituie reclamantei suma reținută în procent de 7% din salariu, pentru

perioada ianuarie 2000 – martie 2001 reprezentând prima pentru asigurări de

sănătate, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Totodată, a admis cererea de chemare

în garanție formulată de Tribunalul Satu Mare.

Instanța a reținut în esență că, în

conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea 92/1992, magistrații în

activitate beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și

proteze, și că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de

plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Se mai reține că, abia după

modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001 care a

aprobat O.U.G. nr. 179/1999, acordarea asistenței medicale devine condiționată

de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În consecință, reține instanța, până

la această modificare a legii, reclamanta beneficia de scutire de plata contribuției.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

civilă nr. 295/ R din 14 martie 2003, a respins recursurile declarate de

Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În acest sens, se susține că, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin

Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea

gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că, printr-o

interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă faptul că, în Legea nr.

145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în

România și, totodată, și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că, prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință, pentru aceste motive,

s-a solicitat admiterea recursului în anulare și, pe fond, respingerea acțiunii

reclamantului.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut, în primul rând, că

atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în

recursul în anulare, sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate urmează a reține:

Este de necontestat că, în conformitate

cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, republicată la data

de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului,

se precizează în aliniatul al doilea al art. 99.

În acest sens, guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 H. nr. 409, care, în art. 1, arată fără echivoc că, de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998); același lucru

este prevăzut și în Normele comune nr. 318/ FB – 64 – 807/ C din 26 mai 1999

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative, reiese fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut

de art. 99 și art. 141 din Legea 92/1992 se face în condițiile Legii nr.

145/1997, care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți

cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată în mod imperativ

că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de

sănătate”.

În articolele 6 și art. 55 din

aceeași lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de

asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimiteri la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul, însă, nu a dorit acest

lucru, pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu

au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut

în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate, încălcând esențial

legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte

menționate, urmează a mai reține că, mai înainte de soluționarea irevocabilă a

cauzei, prin Legea 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat

următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul

sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost

constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă nr. 295/ R

din 14 martie 2003 a Curții de Apel Oradea, precum și sentința civilă nr. 516

din 7 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor și respinge acțiunea și cererea de

chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2004.