ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1266/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta

N.M., a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare,

solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor încasate prin reținerea

procentului de 7% din salariu, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări

sociale de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Tribunalul Satu Mare, prin sentința

civilă nr. 134 din 13 mai 2002, a admis acțiunea, a obligat Ministerul

Justiției și Tribunalul Satu Mare, să restituie reclamantei suma reținută în

procent de 7% din salariu pentru perioada 01 ianuarie 2000 – 01 martie 2001, cu

aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii, reprezentând

prima pentru asigurări de sănătate; a respins cererea de chemare în garanție,

formulată de Tribunalul Satu Mare împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București.

S-a reținut în esență că, în

conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistrații în

activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția, copiii aflați în

întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală,

medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței

medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate,

iar modificările intervenite în materie, prin înserarea acestei condiții, se

referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile

bănești respective.

Prin decizia civilă nr. 994 din 13

septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea, a admis ca fondate recursurile

declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva sentinței

civile nr. 139 din 13 mai 2002, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

admis cererea de chemare în garanție și a obligat C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să

achite pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare, sumele la care

aceștia au fost obligați către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut că, în lipsa unui contract individual de asigurare,

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a încasat o sumă de bani necuvenită.

Împotriva acestor hotărâri, în

temeiul prevederilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în

anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În acest sens, se arată că, în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente, proteze, dar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 și prin Normele

Comune nr. 318/1999 emise în aplicarea acestei hotărâri de guvern, în sensul că

se beneficiază de gratuitățile prevăzute, dacă se face dovada plății contribuției

lunare de asigurări de sănătate sau că se face parte din categoriile de

persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de

asigurări de sănătate.

Sub acest aspect, în Legea nr.

145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români,

cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința

în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei

exceptați de la plata contribuției, fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că prin tăcerea legiuitorului care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și

pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că

atât în considerentele hotărârilor criticate, cât și în motivele formulate în

recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate urmează a reține:

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului se precizează în alin. (2) al art.

99.

În acest sens guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 H. nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise

de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative, rezultă fără echivoc că beneficiul gratuităților

prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se obține în condițiile

Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru

toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată în mod

imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările

sociale de sănătate”.

În articolele 6 și art. 55 din aceeași

lege, sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința

și anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar

de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibe calitatea de

asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele au interpretat

și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial

legea ceea ce, a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte

menționate urmează a se mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a

cauzei, prin Legea nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99, a căpătat

următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul

sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”, ceea ce demonstrează în plus, că voința legiuitorului a fost

constantă, în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Așa fiind, văzând și dispozițiile

art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa

hotărârile și pe fond, a se respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 139/ D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare

și deciziei civile nr. 994/ R din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează ambele hotărâri și

rejudecând pe fond, respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 februarie 2004.