ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 976/2004

Deliberând asupra recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 578 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor, precum și împotriva deciziei civile nr. 256/ R din 12 martie 2003 a Curții de Apel Oradea constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 iunie 2002, S.C.M., P.I.N., G.I., P.L., P.M., V.D., F.E., P.A.R., G.V., S.E., G.L., N.M.A., V.A.D., M.O.G., P.L., D.I., A.I., B.M., R.C., C.G. și S.F.

au chemat în judecatã MINISTERUL JUSTIȚIEI si TRIBUNALUL BIHOR în calitate de ordonatori, principal și respectiv secundar, de credite bugetare solicitând obligarea acestor doi pârâți la restituirea, la o valoare actualizată, a sumelor încasate prin rețineri nelegale din salariile reclamanților în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001. În motivarea acestei acțiuni s-a susținut că respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale reclamanților, au fost efectuate ca urmare a unei greșite aplicări a Legii nr. 145/1999, care constituie o reglementare de ordin general. În aceeași ordine de idei s-a afirmat că reclamanții beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în Legea nr. 92/1992 și în H.G.

nr. 409/1998 care le conferă dreptul la asistență medicală gratuită. Acțiunea a fost înregistratã pe rolul Tribunalului Bihor cu numărul de dosar 4659/C/2002, iar la 24 iunie 2002 MINISTERUL JUSTIȚIEI a formulat o întâmpinare, completată printr-o petiție depusă la 7 august 2002, solicitând respingerea cererii reclamanților pe considerentul că aceștia pot beneficia de asistență medicală gratuită numai în măsura în care fac dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate. Totodată în cauză a fost invocată lipsa calității procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALULUI BIHOR și a fost formulată o cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitându-se ca, în ipoteza în care acțiunea principală ar fi admisă, respectiva chemată în garanție să fie la rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reținerii lor din salariul reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 578/C/2002 din 28 octombrie 2002, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a celor doi pârâți au fost respinse, iar acțiunea a fost admisă. În consecință, pârâții au fost obligați să restituie fiecărui reclamant contravaloarea actualizată a sumelor reținute „cu titlu de primă de asigurare de sănătate” în intervalul de timp menționat prin acțiune. De asemenea, a fost admisa cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., acesta din urmă fiind obligată să restituie pârâților „sumele de bani ce reprezintă contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate a reclamanților începând cu data de 1 ianuarie 2000 și până la 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație până la data execuției hotărârii.

Pronunțând aceasta sentință, instanța a reținut în esență că reclamanții au beneficiat în perioada analizată de prevederile Legii nr. 92/1992 și ale H.G. nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, ca și pentru familiile acestora. S-a mai reținut că o interpretare coerentă a acestor reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia ca principiul amintit implică si o exonerare a beneficiarilor de obligația de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. Totodată instanța a subliniat că noul regim juridic instituit prin Legea nr. 118/2001nu este relevant în speță, deoarece se aplică materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei, 29 martie 2001, la care acest act normativ a fost publicat.

S-a reținut, de asemenea, că în condițiile în care sumele care formează obiectul litigiului au fost virate către C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., este justificată și obligarea chematei în garanție la restituirea lor. Recursurile declarate ulterior de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BIHOR împotriva acestei sentințe au fost respinse prin decizia civilă nr. 256/2003-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea la 12 martie 2003, în dosarul numărul 705/2003. Prin aceeași decizie a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.S. La 30 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză, solicitând casarea lor, precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că o interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la concluzia potrivit căreia magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate. S-a relevat, de asemenea, ca dispozițiile Legii nr. 145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres în textul aceluiași act normativ. Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 4242/2003.

Intimații-reclamanți, intimatul-pârât TRIBUNALUL BIHOR și intimata-chemată în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu s-au prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere referitoare la recursul în anulare declarat în cauză. În ceea ce îl privește, intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca nefondată, cu consecința soluționării corespunzătoare a cererii de chemare în garanție. Recursul în anulare este fondat. În acest sens, Curtea are în vedere că Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31 iulie 1997, fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997, și prin care s-au adus modificări substanțiale Legii de organizare judecătorească nr. 92/992 stabilindu-se ca aceasta din urmă să fie republicată.

O corectă soluționare a litigiului este condiționată de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv de dispozițiile Legii nr. 92/1992 în forma în care ea a fost republicată la 30 septembrie 1997. Curtea reține astfel ca fiind de necontestat că potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete urmau să beneficieze în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze Conform însă art. 99 alin. (2) din același act normativ, condițiile de acordare a acestor facilități urmau a fi stabilite printr-o hotărâre de guvern. Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care în art. 4 instituia obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de aceastã obligație.

Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată. Ulterior în executarea acestor din urmã dispoziții legale a fost emisã H.G. nr. 409/1998 care menționa că beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997. Interpretarea propusă de instanțele care au soluționat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte. În acest sens este de observat că, anterior publicării Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare și a fost modificată de două ori.

În raport cu această succesiune în timp a celor două acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi prezumat. În același timp nu se poate omite că modificările aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate. Au existat așadar toate premisele pentru ca, printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar de specialitate de la instanțe ăi parchete în categoria persoanelor exceptate ori scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997. În realitate o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin H.G.

nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr. 145/1997. Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare ori scutire a unor persoane de plata contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate. Acest criteriu nu operează, însă nici în cazul magistraților și nici în cel al personalul auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete. Prin urmare nu există argumente pentru a se reține că Legea nr. 92/1992 ar deroga de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de cele două instanțe constituie o încălcare esențială a prevederilor legale menționate care atrage incidența în cauză a art. 330 pct. 2 C. proc. civ. În consecință, Curtea va admite recursul în anulare făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri atacate și al respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanți. În raport cu soluția dată acțiunii principale și cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și 63 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi de asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 578 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor și deciziei civile nr. 256/ R din 12 martie 2003 a Curții de Apel Oradea. Casează hotărârile atacate și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanții S.C.M., P.I.N., G.I., P.L., P.M., V.D., F.E., P.A.R., G.V., S.E., G.L., N.M.A., V.A.D., M.O.G., P.L., D.I., A.I., B.M., R.C., C.G. și S.F. împotriva MINISTERULUI JUSTIȚIEI și TRIBUNALULUI BIHOR, precum și cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2004.