ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 976/2004

Deliberând asupra recursului în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 578 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor,

precum și împotriva deciziei civile nr. 256/ R din 12 martie 2003 a Curții de

Apel Oradea constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 iunie 2002, S.C.M.,

P.I.N., G.I., P.L., P.M., V.D., F.E., P.A.R., G.V., S.E., G.L., N.M.A., V.A.D.,

M.O.G., P.L., D.I., A.I., B.M., R.C., C.G. și S.F. au chemat în judecatã

MINISTERUL JUSTIȚIEI si TRIBUNALUL BIHOR în calitate de ordonatori, principal

și respectiv secundar, de credite bugetare solicitând obligarea acestor doi

pârâți la restituirea, la o valoare actualizată, a sumelor încasate prin

rețineri nelegale din salariile reclamanților în perioada 1 ianuarie 2000 - 1

martie 2001.

În motivarea acestei acțiuni s-a susținut că

respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale

reclamanților, au fost efectuate ca urmare a unei greșite aplicări a Legii nr.

145/1999, care constituie o reglementare de ordin general.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că reclamanții

beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în Legea nr.

92/1992 și în H.G. nr. 409/1998 care le conferă dreptul la asistență medicală

gratuită.

Acțiunea a fost înregistratã pe rolul

Tribunalului Bihor cu numărul de dosar 4659/C/2002, iar la 24 iunie 2002

MINISTERUL JUSTIȚIEI a formulat o întâmpinare, completată printr-o petiție

depusă la 7 august 2002, solicitând respingerea cererii reclamanților pe

considerentul că aceștia pot beneficia de asistență medicală gratuită numai în

măsura în care fac dovada îndeplinirii obligațiilor de plată a contribuțiilor

lunare la asigurările de sănătate.

Totodată în cauză a fost invocată lipsa calității

procesuale pasive a pârâtului TRIBUNALULUI BIHOR și a fost formulată o cerere

de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitându-se ca, în ipoteza în

care acțiunea principală ar fi admisă, respectiva chemată în garanție să fie la

rândul său obligată să restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate

ulterior reținerii lor din salariul reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 578/C/2002 din 28 octombrie

2002, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a celor doi pârâți

au fost respinse, iar acțiunea a fost admisă.

În consecință, pârâții au fost obligați să restituie

fiecărui reclamant contravaloarea actualizată a sumelor reținute „cu titlu de

primă de asigurare de sănătate” în intervalul de timp menționat prin acțiune.

De asemenea, a fost admisa cererea de chemare în

garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., acesta din urmă fiind obligată să restituie

pârâților „sumele de bani ce reprezintă contribuția la fondul asigurărilor

sociale de sănătate a reclamanților începând cu data de 1 ianuarie 2000 și până

la 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație până la data

execuției hotărârii.

Pronunțând aceasta sentință, instanța a reținut în

esență că reclamanții au beneficiat în perioada analizată de prevederile Legii

nr. 92/1992 și ale H.G. nr. 409/1998 care au instituit principiul gratuității

asistenței medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate,

ca și pentru familiile acestora.

S-a mai reținut că o interpretare coerentă a acestor

reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia ca

principiul amintit implică si o exonerare a beneficiarilor de obligația de a

contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată instanța a subliniat că noul regim juridic

instituit prin Legea nr. 118/2001nu este relevant în speță, deoarece se aplică

materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei, 29 martie 2001, la

care acest act normativ a fost publicat.

S-a reținut, de asemenea, că în condițiile în care

sumele care formează obiectul litigiului au fost virate către

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., este justificată și obligarea chematei în garanție la

restituirea lor.

Recursurile declarate ulterior de pârâții MINISTERUL

JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BIHOR împotriva acestei sentințe au fost respinse prin

decizia civilă nr. 256/2003-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea la 12 martie

2003, în dosarul numărul 705/2003.

Prin aceeași decizie a fost respinsă ca inadmisibilă o

cerere de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva

C.N.A.S.S.

La 30 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză,

solicitând casarea lor, precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare

în garanție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că o

interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la

concluzia potrivit căreia magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc

obligația de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a relevat, de asemenea, ca dispozițiile Legii nr.

145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că

singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres

în textul aceluiași act normativ.

Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare cauza

a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu numărul de dosar 4242/2003.

Intimații-reclamanți, intimatul-pârât TRIBUNALUL BIHOR

și intimata-chemată în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu s-au prezentat în fața

acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris punctele de vedere

referitoare la recursul în anulare declarat în cauză.

În ceea ce îl privește, intimatul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI

a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii ca

nefondată, cu consecința soluționării corespunzătoare a cererii de chemare în

garanție.

Recursul în anulare este fondat.

În acest sens, Curtea are în vedere că Legea

asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31 iulie

1997, fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997, și prin

care s-au adus modificări substanțiale Legii de organizare judecătorească nr.

92/992 stabilindu-se ca aceasta din urmă să fie republicată.

O corectă soluționare a litigiului este condiționată

de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv de dispozițiile Legii

nr. 92/1992 în forma în care ea a fost republicată la 30 septembrie 1997.

Curtea reține astfel ca fiind de necontestat că

potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 magistrații și personalul

auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete urmau să beneficieze în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze

Conform însă art. 99 alin. (2) din același act

normativ, condițiile de acordare a acestor facilități urmau a fi stabilite

printr-o hotărâre de guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în

vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care în art. 4 instituia obligativitatea

contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar în art. 6 și

art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau scutite de

aceastã obligație.

Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi

includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99

și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior în executarea acestor din urmã

dispoziții legale a fost emisã H.G. nr. 409/1998 care menționa că

beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

operează în condițiile Legii nr. 145/1997.

Interpretarea propusă de instanțele care au soluționat

cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr. 92/1992 ar fi

instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr. 145/1997 este

criticabilă sub mai multe aspecte.

În acest sens este de observat că, anterior publicării

Legii nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare și a fost modificată

de două ori.

În raport cu această succesiune în timp a celor două

acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi

prezumat.

În același timp nu se poate omite că modificările

aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc

aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.

Au existat așadar toate premisele pentru ca, printr-o

corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră

explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar de

specialitate de la instanțe ăi parchete în categoria persoanelor exceptate ori

scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

În realitate o asemenea corelare nu a avut loc, iar

prin H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii

nr. 145/1997.

Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 și

art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost

unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare

ori scutire a unor persoane de plata contribuției lunare pentru asigurările

sociale de sănătate.

Acest criteriu nu operează, însă nici în cazul

magistraților și nici în cel al personalul auxiliar de specialitate de la instanțe

și parchete.

Prin urmare nu există argumente pentru a se reține că

Legea nr. 92/1992 ar deroga de la prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de

cele două instanțe constituie o încălcare esențială a prevederilor legale

menționate care atrage incidența în cauză a art. 330 pct.  2 C. proc. civ.

În consecință, Curtea va admite recursul în anulare

făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri

atacate și al respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamanți.

În raport cu soluția dată acțiunii principale și cu

dispozițiile art. 60 alin. (1) și 63 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi de

asemenea respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței civile nr. 578 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Bihor și deciziei

civile nr. 256/ R din 12 martie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Casează hotărârile atacate și, pe fond, respinge

acțiunea formulată de reclamanții S.C.M., P.I.N., G.I., P.L., P.M., V.D., F.E.,

P.A.R., G.V., S.E., G.L., N.M.A., V.A.D., M.O.G., P.L., D.I., A.I., B.M., R.C.,

C.G. și S.F. împotriva MINISTERULUI JUSTIȚIEI și TRIBUNALULUI BIHOR, precum și

cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie

2004.