ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1264/2004

Deliberând asupra recursului în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr. 138 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare

și deciziei civile nr. 952/ R din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 1 martie 2002, reclamanta

F.C.D. a chemat în judecată MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SATU MARE în

calitate de ordonatori, principal și respectiv secundar, de credite bugetare

solicitând obligarea acestor doi pârâți la restituirea, la o valoare

actualizată, a sumelor încasate prin rețineri nelegale din salariul reclamantei

în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001.

În motivarea acestei acțiuni s-a susținut că

respectivele rețineri, reprezentând 7% din veniturile salariale ale

reclamantei, au fost efectuate ca urmare a unei greșite aplicări a Legii nr.

145/1999, care constituie o reglementare de ordin general.

În aceeași ordine de idei s-a afirmat că reclamanta

beneficiază de dispozițiile speciale, derogatorii, conținute în Legea nr.

92/1992 și în H.G. nr. 409/1998 care le conferă dreptul la asistență medicală

gratuită.

Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Satu Mare cu numărul de dosar 1075/2002, iar la 11 aprilie 2002, pârâtul

MINISTERUL JUSTIȚIEI a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea

cererii reclamantei pe considerentul ca aceasta poate beneficia de asistență

medicală gratuită numai în măsura în care face dovada îndeplinirii obligațiilor

de plata a contribuțiilor lunare la asigurările de sănătate.

La 15 aprilie 2002, pârâtul TRIBUNALUL SATU MARE a formulat

la rândul său o întâmpinare prin care a susținut că, în raport cu obiectul

acțiunii nu are calitate procesuală pasivă.

Același pârât a formulat și o cerere de chemare în

garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând ca, în ipoteza în care acțiunea principală

ar fi admisă, respectiva chemată în garanție să fie la rândul său obligată să

restituie contravaloarea sumelor care i-au fost virate ulterior reținerii lor

din salariul reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 138/ D pronunțată de

Tribunalul Satu Mare la 13 mai 2002, acțiunea a fost admisă, pârâții fiind

obligați să restituie reclamantei contravaloarea actualizată a sumelor reținute

cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Pronunțând această sentință, instanța a reținut în

esență că reclamanta a beneficiat în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001

de prevederile Legii nr. 92/1992 și ale H.G. nr. 409/1998 care au instituit

principiul gratuității asistenței medicale pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate, ca și pentru familiile acestora.

S-a mai reținut că o interpretare coerentă a acestor

reglementări și a prevederilor Legii nr. 145/1999 duce la concluzia ca

principiul amintit implică și exonerarea beneficiarilor de obligația de a

contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Totodată instanța a subliniat că noul regim juridic

instituit prin Legea nr. 118/2001nu este relevant în speță, deoarece se aplică

materiei analizate numai pentru perioada ulterioară datei, 29 martie 2001, la

care acest act normativ a fost publicat.

Prin aceeași sentință s-a reținut că virarea către

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a sumelor reținute din salariul reclamantei nu s-au făcut

în baza contractelor de asigurări de sănătate, contracte care au ca obiect doar

prestațiile medicale.

Recursurile declarate ulterior de pârâții MINISTERUL

JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL SATU MARE împotriva acestei sentințe au fost admise

prin decizia nr. 925/ R pronunțată de Curtea de Apel Oradea la 11 septembrie

2002 în dosarul numărul 3192/2002.

Ca urmare hotărârea primei instanțe a fost schimbată

în parte, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și de obligare a

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la plata sumelor pe care pârâții fuseseră obligați să le

plătească reclamantei.

În considerentele deciziei astfel pronunțate s-a relevat

că încasarea de către chemata în garanție a sumelor reținute din salariul

reclamantei justifică obligarea acesteia la restituire în condițiile în care

atât reținerea cat și virarea lor către C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-a făcut fără

temei legal.

La 29 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri pronunțate în cauză

solicitând casarea lor, precum și respingerea acțiunii și a cererii de chemare

în garanție.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că o

interpretare sistemică a actelor normative aplicabile în cauză duce la

concluzia că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită numai în măsura în care își îndeplinesc obligația

de a achita lunar contribuția pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a relevat, de asemenea, că dispozițiile Legii nr.

145/1997 care reglementează această obligație sunt de generală aplicare și că

singurele excepții avute în vedere de către legiuitor au fost menționate expres

în textul aceluiași act normativ.

Ca urmare a declarării acestui recurs în anulare cauza

a fost înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și

Justiție cu numărul de dosar 4196/2003.

Intimata-reclamantă F.C.D., intimatul-pârât TRIBUNALUL

SATU MARE și intimata-chemată în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. nu s-au

prezentat în fata acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscute în scris

punctele de vedere referitoare la recursul în anulare declarat în cauză.

În ceea ce îl privește, intimatul pârât MINISTERUL

JUSTIȚIEI a solicitat admiterea recursului în anulare și respingerea acțiunii

ca nefondată, cu consecința soluționării corespunzătoare a cererii de chemare

în garanție.

Recursul în anulare este fondat.

In acest sens Curtea are în primul rând în vedere că

Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 a fost publicată la 31

iulie 1997, fiind precedată de Legea nr. 142/1997 publicată la 25 iulie 1997 și

prin care s-au adus modificări substanțiale Legii de organizare judecătorească

nr. 92/992 stabilindu-se ca aceasta din urmă să fie republicată.

O corectă soluționare a litigiului este condiționată

de respectarea tuturor acestor acte normative, inclusiv a dispozițiilor Legii

nr. 92/1992 în forma în care ea a fost republicată la 30 septembrie 1997.

Astfel, Curtea reține ca fiind de necontestat că,

potrivit art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații și personalul

auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete beneficiază gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze.

Conform însă art. 99 alin. (2) din același act

normativ, acordare acestor beneficii operează în condițiile stabilite prin

hotărâre de guvern.

Înainte ca o astfel de hotărâre să fi intrat în

vigoare a fost adoptată Legea nr. 145/1997 care, în art. 4, instituia

obligativitatea contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate, iar

în art. 6 și art. 55 menționa expres categoriile de persoane exceptate sau

scutite de această obligație.

Este de reținut că aceste din urmă categorii nu îi

includeau pe beneficiarii de asistență medicală gratuită prevăzuți de art. 99

și art. 141 din Legea nr. 99/1992 republicată.

Ulterior, în executarea acestor din urmă dispoziții

legale, a fost emisă H.G. nr. 409/1998 care însă menționa expres că beneficiul

gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 operează

în condițiile Legii nr. 145/1997.

Interpretarea avută în vedere de instanțele care au

soluționat cauza în fond și în recurs, interpretare conform căreia Legea nr.

92/1992 ar fi instituit o derogare de la prevederile art. 4 al Legii nr.

145/1997 este criticabilă sub mai multe aspecte.

Este de observat astfel că, anterior publicării Legii

nr. 145/1997, Legea nr. 92/1992 s-a aflat în vigoare și a fost modificata de

două ori.

În raport cu această succesiune în timp a celor două

acte normative caracterul pretins derogatoriu al legii mai vechi nu poate fi

prezumat.

În același timp nu se poate omite că modificările

aduse Legii de organizare judecătorească prin Legea nr. 142/1997 au avut loc

aproape simultan cu adoptarea Legii asigurărilor sociale de sănătate.

Au existat așadar toate premisele pentru ca,

printr-o corelare a dispozițiilor celor doua legi, să se prevadă într-o manieră

explicită includerea magistraților și eventual a personalului auxiliar de

specialitate de la instanțe și parchete în categoria persoanelor exceptate ori

scutite de obligația instituită prin art. 4 din Legea nr. 145/1997.

Întrucât o asemenea corelare nu a avut loc, iar prin

H.G. nr. 409/1998 beneficiul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din

Legea nr. 92/1992 a fost condiționat de respectarea prevederilor Legii nr.

145/199 este evident că voința legiuitorului nu a fost, în sensul prezumat de instanțele

de fond și de recurs.

Pe de altă parte din analiza dispozițiilor art. 6 și

art. 55 din Legea nr. 145/1997 rezultă că lipsa totală de venituri a fost

unicul criteriu pe care legiuitorul l-a avut în vedere în cazurile de exceptare

sau scutire a unor persoane de plata contribuției lunare pentru asigurările

sociale de sănătate.

Acest criteriu nu operează însă nici în cazul

magistraților și nici în cel al personalul auxiliar de specialitate de la

instanțe și parchete.

Prin urmare nu există argumente pentru a se retine ca

Legea nr. 92/1992 ar deroga, sub aspectul analizat, de la prevederile art. 4

din Legea nr. 145/1997.

Așa fiind, interpretarea contrară avută în vedere de

cele două instanțe constituie o încălcare esențială a prevederilor legale

menționate care atrage incidența în cauză a art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În consecință, Curtea va admite recursul în anulare

făcând aplicarea art. 314 C. proc. civ., în sensul casării ambelor hotărâri

atacate și al respingerii ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantă.

In raport cu soluția dată acțiunii principale și cu

dispozițiile art. 60 alin. (1) și art. 63 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

fi, de asemenea, respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței civile nr. 138 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și deciziei

civile nr. 952/ R din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

Casează ambele hotărâri și rejudecând cauza pe fond

respinge acțiunea formulată de reclamanta F.C.D. împotriva MINISTERULUI

JUSTIȚIEI și TRIBUNALULUI SATU MARE, precum și cererea de chemare în garanție

formulată împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie

2004.