ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 501/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 284 din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamanți S.F.C. și S.M.A. în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, instanța dispunând suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 34531 din 06 mai 2009 emisă de A.F.P. Craiova, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada faptului că în legătură cu obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organul de control a fost emis titlul executoriu și s-a solicitat înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează cu orice titlu SC R. SRL Craiova către reclamantă.

Coroborând acest aspect cu suma reținută ca datorată și cu faptul că este în discuție patrimoniul unei persoane fizice, prima instanță a apreciat că în cauză poate fi reținut iminența pagubei, condiție necesară pentru a se dispune suspendarea actelor administrative fiscale. În ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat că motivarea reținută în actul de control și indicarea textelor legale incidente nu este completă și concludentă, neindicându-se pentru fiecare perioadă fiscală în parte supusă controlului dispozițiile Codului Fiscal în vigoare și incidente la fiecare moment în parte. De asemenea, s-a mai reținut, nu au fost indicate normele de aplicare incidente și în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme prevăzute prin modificări succesive prin H.G.

nr. 44/2004 și nu s-a stabilit și definit noțiunea de activitate economică și caracterul continuu al acesteia în raport de normele metodologice incidente fiecărei perioade fiscale, pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003. A mai reținut prima instanță că împrejurările de fapt relevate nu pot fi analizate în acest cadru procesual sub aspectul posibilității de a antrena incidența unei cauze de netemeinicie sau de nelegalitate a actelor, dar sunt de natură a contura anumite suspiciuni relative la temeinicia acestora. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs D.G.F.P. Dolj în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova și A.N.A.F., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de suspendare ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj nu au calitate procesuală pasivă în cauză, actul administrativ contestat fiind emis de către Administrația Finanțelor Publice Craiova, astfel că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a celor două autorități publice, cu consecința admiterii recursului și a respingerii față de acestea a cererii de suspendare formulată de reclamanți. Pe fondul cererii de suspendare, s-a mai arătat în recurs, în privința noțiunii de pagubă iminentă, astfel cum este definită în art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, nu a fost dovedită, instanța de fond limitându-se a aprecia că eventuala executare silită ar prejudicia patrimoniul personal al reclamanților, fără a se face însă în vreun fel dovada veniturilor totale ale acestora.

În fine, se arată în motivele de recurs, nici condiția cazului bine justificat, prevăzută în art. 14 din Legea contenciosului administrativ, nu este îndeplinită deoarece reclamanții recunosc activitatea desfășurată, dar contestă calificarea acesteia ca fiind economică și având caracter de continuitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, având în vedere motivele detaliate în actele administrative se impune constatarea că organul de control a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 126-128, art. 141, art. 145-146 și art. 151 -153 C. fisc. Recursul este nefondat. În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Dolj și a A.N.A.F. București, Înalta Curte o respinge ca nefondată.

Este lesne de observat, examinând sentința primei instanțe, că deși în proces au figurat A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj, totuși, judecătorul fondului s-a pronunțat doar față de emitentul actului administrativ contestat, Administrația Finanțelor Publice Craiova, suspendând executarea deciziei de impunere fiscală nr. 34531 din 6 mai 2009, fără să fie dată o soluție în privința celorlalte două autorități publice. În privința criticilor ce vizează neîndeplinirea condițiilor ce trebuie satisfăcute pentru a se dispune suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, de asemenea, nu le poate primi. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.

Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc. Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Art. 215 C. proc.

fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea contenciosului administrativ conține o definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public". În speță, judecătorul fondului a constatat îndeplinirea condițiilor legale mai sus amintite pentru suspendarea deciziei de impunere contestată.

Criticile de recurs vizează exclusiv condiția cazului bine justificat și a iminenței producerii unei pagube. Asupra acestor critici, Înalta Curte constată că nu pot fi primite . Astfel în ceea ce privește cazul bine justificat, judecătorul fondului a reținut cu deplină îndreptățire, în consonanță cu definiția legală din art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ, că, în speță, se poate vorbi de o aparentă nelegalitate a deciziei contestate, remarcând anumite lipsuri din conținutul acelei decizii, cum ar fi indicarea normelor legale incidente pentru fiecare perioadă fiscală în parte, definirea activității economice și caracterul continuu al acesteia, în raport de prevederile art. 126 C. fisc., desfășurate de reclamanți.

Fiind vorba doar de aparenta nelegalitate a actului administrativ fiscal în discuție, în nici un caz nu se poate discuta de examinarea de către instanța de judecată a modului de aplicare în speță a textelor legale din Codul fiscal, așa cum se reclamă în recurs, judecătorul fiind ținut doar să „pipăie fondul” atunci când analizează dacă exigența legală a cazului justificat este satisfăcută în speța dedusă judecății. Apoi, în privința iminenței producerii unei pagube, judecătorul cauzei, în mod corect, a concluzionat că și această cerință legală este neîndeplinită având în vedere efectele posibile și previzibile ale executării deciziei de impunere, în condițiile în care impunerea vizează persoane fizice, suma de plată fiind una considerabilă 969.322 lei, în discuție fiind afectarea gravă a patrimoniului acestor persoane fizice.

Tocmai având în vedere că este vorba de persoane fizice și de consecințele grave sub aspect patrimonial care le pot fi produse acestora prin executarea deciziei de impunere, nu prezintă relevanță în dovedirea cerinței iminenței producerii pagubei, care sunt veniturile totale ale reclamanților, contrar a ceea ce se susține în recurs. Față de cele ce preced, rezultă că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 284 din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în nume propriu și în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova și A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 284 din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.