ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 501/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 284 din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea

formulată de reclamanți S.F.C. și S.M.A. în contradictoriu cu

pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Dolj și Administrația Finanțelor

Publice a Municipiului Craiova, instanța dispunând suspendarea

executării deciziei de impunere fiscală nr. 34531 din 06 mai 2009

emisă de A.F.P. Craiova, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut

că reclamanta a făcut dovada faptului că în legătură

cu obligațiile fiscale suplimentare stabilite de organul de control a fost

emis titlul executoriu și s-a solicitat înființarea popririi asupra sumelor

de bani pe care le datorează cu orice titlu SC R. SRL Craiova către

reclamantă.

Coroborând

acest aspect cu suma reținută ca datorată și cu faptul

că este în discuție patrimoniul unei persoane fizice, prima

instanță a apreciat că în cauză poate fi reținut

iminența pagubei, condiție necesară pentru a se dispune

suspendarea actelor administrative fiscale.

În ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția cazului bine

justificat, prima instanță a constatat că motivarea

reținută în actul de control și indicarea textelor legale

incidente nu este completă și concludentă, neindicându-se pentru

fiecare perioadă fiscală în parte supusă controlului

dispozițiile Codului Fiscal în vigoare și incidente la fiecare moment

în parte. De asemenea, s-a mai reținut, nu au fost indicate normele de

aplicare incidente și în vigoare la fiecare perioadă fiscală

supusă controlului, norme prevăzute prin modificări succesive

prin H.G. nr. 44/2004 și nu s-a stabilit și definit noțiunea de

activitate economică și caracterul continuu al acesteia în raport de

normele metodologice incidente fiecărei perioade fiscale, pentru a putea

fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții

prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.

A mai reținut prima instanță că împrejurările de

fapt relevate nu pot fi analizate în acest cadru procesual sub aspectul

posibilității de a antrena incidența unei cauze de netemeinicie

sau de nelegalitate a actelor, dar sunt de natură a contura anumite

suspiciuni relative la temeinicia acestora.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs D.G.F.P. Dolj în nume propriu și în numele

și pentru Administrația Finanțelor Publice Craiova și A.N.A.F.,

solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii

de suspendare ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului s-a arătat,

în esență, că A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj nu

au calitate procesuală pasivă în cauză, actul administrativ

contestat fiind emis de către Administrația Finanțelor Publice Craiova,

astfel că se impune admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a celor două autorități publice, cu

consecința admiterii recursului și a respingerii față de acestea

a cererii de suspendare formulată de reclamanți. Pe fondul cererii de

suspendare, s-a mai arătat în recurs, în privința noțiunii de

pagubă iminentă, astfel cum este definită în art. 2 lit. s) din

Legea nr. 554/2004, nu a fost dovedită, instanța de fond limitându-se

a aprecia că eventuala executare silită ar prejudicia patrimoniul

personal al reclamanților, fără a se face însă în vreun fel

dovada veniturilor totale ale acestora. În fine, se arată în motivele de

recurs, nici condiția cazului bine justificat, prevăzută în art.

14 din Legea contenciosului administrativ, nu este îndeplinită deoarece reclamanții

recunosc activitatea desfășurată, dar contestă calificarea

acesteia ca fiind economică și având caracter de continuitate, pe de

o parte, iar pe de altă parte, având în vedere motivele detaliate în

actele administrative se impune constatarea că organul de control a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 126-128, art. 141,

art. 145-146 și art. 151 -153 C. fisc.

Recursul este nefondat.

În privința excepției lipsei

calității procesuale pasive a D.G.F.P. Dolj și a A.N.A.F.

București, Înalta Curte o respinge ca nefondată. Este lesne de observat,

examinând sentința primei instanțe, că deși în proces au

figurat A.N.A.F. București și D.G.F.P. Dolj, totuși,

judecătorul fondului s-a pronunțat doar față de emitentul

actului administrativ contestat, Administrația Finanțelor Publice

Craiova, suspendând executarea deciziei de impunere fiscală nr. 34531 din 6

mai 2009, fără să fie dată o soluție în privința

celorlalte două autorități publice.

În privința criticilor ce vizează

neîndeplinirea condițiilor ce trebuie satisfăcute pentru a se dispune

suspendarea actelor administrative, Înalta Curte, de asemenea, nu le poate

primi.

Este de principiu că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se

bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de

unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii

echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea

executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de

judecătorul de contencios administrativ decât în situații de

excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor

legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în

care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului

administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții

cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile,

b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii

unei pagube iminente.

Acestor

trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și

condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se

prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

Art.

14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are

următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în

anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept

și fără nicio formalitate."

Art. 215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării

actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea

administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ

fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului

contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ

fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda

executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din

cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este

evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei."

În ceea ce privește condiția cazului

bine justificat, Curtea observă că, această

exigență

legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din

Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în

textul legal mai sus

menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt

și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului

administrativ".

Referitor

la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea

contenciosului administrativ conține o definiție a ei. în termenii

art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004,

prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor

și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a

unui serviciu public".

În speță, judecătorul

fondului a constatat îndeplinirea condițiilor legale mai sus amintite pentru

suspendarea deciziei de impunere contestată.

Criticile de recurs vizează exclusiv

condiția cazului bine justificat și a iminenței producerii unei

pagube. Asupra acestor critici, Înalta Curte constată că nu pot fi primite

. Astfel în ceea ce privește cazul bine justificat, judecătorul

fondului a reținut cu deplină îndreptățire, în

consonanță cu definiția legală din art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului administrativ, că, în speță, se poate vorbi de o

aparentă nelegalitate a deciziei contestate, remarcând anumite lipsuri din

conținutul acelei decizii, cum ar fi indicarea normelor legale incidente

pentru fiecare perioadă fiscală în parte, definirea

activității economice și caracterul continuu al acesteia, în

raport de prevederile art. 126 C. fisc., desfășurate de

reclamanți. Fiind vorba doar de aparenta nelegalitate a actului

administrativ fiscal în discuție, în nici un caz nu se poate discuta de

examinarea de către instanța de judecată a modului de aplicare

în speță a textelor legale din Codul fiscal, așa cum se

reclamă în recurs, judecătorul fiind ținut doar să

„pipăie fondul” atunci când analizează dacă exigența legală

a cazului justificat este satisfăcută în speța dedusă judecății.

Apoi, în privința iminenței

producerii unei pagube, judecătorul cauzei, în mod corect, a concluzionat

că și această cerință legală este

neîndeplinită având în vedere efectele posibile și previzibile ale

executării deciziei de impunere, în condițiile în care impunerea

vizează persoane fizice, suma de plată fiind una considerabilă

969.322 lei, în discuție fiind afectarea gravă a patrimoniului

acestor persoane fizice. Tocmai având în vedere că este vorba de persoane

fizice și de consecințele grave sub aspect patrimonial care le pot fi

produse acestora prin executarea deciziei de impunere, nu prezintă relevanță

în dovedirea cerinței iminenței producerii pagubei, care sunt

veniturile totale ale reclamanților, contrar a ceea ce se susține în

recurs. Față de cele ce preced, rezultă că hotărârea

atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în

baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva sentinței civile nr. 284 din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Dolj în nume propriu și în numele și pentru Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Craiova și A.N.A.F. împotriva sentinței

nr. 284 din 14 iulie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.