ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 30 decembrie 2009, Tribunalul Sălaj, secția penală, a hotărât, în privința inculpatului F. D.V. (fiul lui l. și A. ), astfel: - achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracțiunilor de corupție, în formă continuată, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - în baza art. 12 C. proc. pen., a fost sesizat I.P.J. Sălaj pentru cercetarea faptelor din data de 06 octombrie 2008 si 26 octombrie 2008, sub aspectul răspunderii administrative (disciplinare) a inculpatului; - achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., pentru instigare (complicitate) la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25 (26), raportat la art. 292 C. pen. În baza art. 18 1 alin. (3), raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a fost aplicată inculpatului sancțiunea administrativă de 150 lei amendă. Inculpatul a fost obligat, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare (parțiale) către stat. Pentru a se hotărî astfel, s-au reținut, în esență, următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpatul F.D.V. - agent de poliție judiciară la Biroul de Tamponări Auto din cadrul Poliției Municipiului Zalău - a fost trimis în judecată întrucât: 1. La 06 octombrie 2008, cu ocazia întocmirii procesului - verbal de contravenție seria P.C.A., prin care l-a sancționat pe contravenientul P.C.P.

cu o amendă contravențională în sumă de 216 lei și 3 puncte de penalizare, pentru neasigurare la schimbarea direcției de mers, având ca urmare tamponarea autoturismului condus de martorul P.C., nu a luat măsuri legate de certificatul de înmatriculare al autoturismului condus de contravenient (P.C.P.), respectiv, reținerea acestuia și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, astfel că, prin neaplicarea acestei măsuri, a produs statului un prejudiciu de 324 RON, acceptând valoarea minimă prevăzută de lege (54 lei x 6 puncte amendă).

2. La 26 octombrie 2008, având de cercetat un accident de circulație soldat cu avarii (tamponare) în care au fost implicate mopedul, înmatriculat la Primăria Mirșid, condus de P.L., și autoturismul concurs regulamentar de T.l.A., inculpatul nu a aplicat numitului P.L., conducătorul mopedului, o amendă pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă, sugerându-le celor doi conducători "să se înțeleagă" cu privire la modalitatea de despăgubire, întrucât, neavând asigurarea obligatorie încheiată, proprietarul autoturismului avariat trebuia să suporte personal costul reparațiilor. 3. La 03 februarie 2009, a determinat pe învinuita I.A. să comunice organelor de poliție date ireale cu privire la persoana care a condus autoturismul în ziua de 30 ianuarie 2009 pe ruta Cluj-Napoca - Zalău, autoturism care a depășit limita de viteză legal admisă.

Tribunalul Sălaj a apreciat că fapta inculpatului F. D.V., care, în calitate de agent de politie judiciară, in mod repetat, în data de 06 octombrie 2008, și, respectiv, 26 octombrie 2008 și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin „aplicarea parțială a sancțiunilor contravenționale" față de numiții P.C.P. și respectiv P.L., așa cum este descrisă în Rechizitoriu, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracțiunii de corupție, în formă continuată, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; chiar dacă inculpatul F.D.V.

și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu ocazia cercetărilor evenimentelor din data de 06 octombrie 2008 și 26 octombrie 2008, conform indiciilor care rezultă din actele și lucrările dosarului, vinovăția sa este, cel mult, sub formă de culpă, în sensul art. 19 alin. (2) pct. 2 C. pen., împrejurare care face ca faptele sale să nu intre sub incidența legii penale, conform art. 19 alin. (3) și (4) C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 248 C. pen. De asemenea, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține nici producerea unui prejudiciu în patrimoniul unui organ sau instituții, prejudiciu care, pentru a putea fi cuantificat și recuperat, trebuie să fie unul cert, lichid și exigibil.

Neaplicarea unor sancțiuni pecuniare nu poate fi cuantificată sub forma unui prejudiciu, pentru simplul fapt că acestea sunt prevăzute de lege între anumite limite, de multe ori alternativ cu sancțiunea nepecuniară a avertismentului, iar individualizarea acestora este atributul exclusiv al organelor în drept să le aplice. Cu privire la fapta din 3 februarie 2009, instanța a reținut că inculpatul nu a avut nici un interes și ca atare nici nu a determinat-o pe învinuita I.A.

să săvârșească infracțiunea de fals în declarații, inițiativa venind din partea acesteia, fiind hotărâtă să-și „salveze" soțul de la aplicarea unei sancțiuni contravenționale, chiar fără știrea acestuia, după cum a declarat în fața instanței, în calitate de martor (f. 34); în aceste împrejurări, fapta contravențională a fost reținută în sarcina învinuitei I.A., prin aplicarea amenzii de 120 lei și 2 puncte penalizare, ceea ce înseamnă, în ultimă analiză, un pericol social concret extrem de redus, mai precis „scutirea" soțului de 2 puncte penalizare, pe care a înțeles să le preia asupra sa, amenda fiind, oricum suportată din bugetul familiei. Împotriva sentinței menționate a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În motivarea apelului s-a arătat că soluția instanței, conform căreia faptele inculpatului nu au produs un prejudiciu cert, nu are suport legal raportat la probele de la dosar, că rezultă fără dubiu că îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpat, cu ocazia evenimentului rutier din 6 octombrie 2008, a avut drept consecință nesancționarea contravențională a martorului P.C.P. pentru nerespectarea dispozițiilor vizând obligația acestuia de a-și preschimba în termen certificatul de înmatriculare a autoturismului; pe lângă nesancționarea contravențională, fapta a dus și la obținerea de către martor a unui avantaj de natură nepatrimonială. S-a mai criticat achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, deoarece, în ciuda faptului că martorul P.L.

nu avea încheiată polița de asigurare obligatorie, Ie-a sugerat celor doi conducători de vehicule „să se înțeleagă" cu privire la despăgubire, implicându-se personal în recuperarea prejudiciului suferit de către martorul T.l.A. S-a mai criticat ca fiind nelegală achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative, pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații, prima instanță schimbând încadrarea juridică în infracțiunea de instigare (complicitate), la fals în declarații, prevăzută de art. 25 (26), raportat la art. 292 C. pen. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia penală nr. 32 / A din 11 martie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Sălaj.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că în mod legal prima instanță a apreciat că inculpatul nu a comis faptele cu intenția de a provoca o tulburare însemnată bunului mers al Biroului de tamponări auto din cadrul Poliției Municipiului Zalău, și nici cu intenția de a provoca o pagubă patrimoniului public. S-a mai arătat că nici nu s-a provocat instituției menționate vreo tulburare însemnată prin neaplicarea sancțiunii contravenționale pentru omisiunea preschimbării în termen a certificatului de înmatriculare - împrejurare care, oricum, nu putea fi constatată pe loc, din moment ce soția martorului P.C.P. a declarat că autoturismul îi aparține, aspect confirmat prin depunerea la dosarul de urmărire penală (f. 49) a certificatului de înmatriculare întocmit pe numele P.C.M., care, prin căsătorie, a dobândit numele soțului (P.).

De asemenea, nici omisiunea sancționării celui de al doilea contravenient – P.L. - pentru absența poliței R.C.A. nu a fost de natură să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al serviciului poliției rutiere, în condițiile în care contravenția menționată este instituită în scopul asigurării despăgubirii păgubiților din accidentul auto, iar în acest sens, inculpatul s-a implicat personal pentru ca martorul T.l. să primească despăgubirea cuvenită de la contravenient.

Susținerea apelantului că biroul tamponări auto ar fi fost prejudiciat prin neaplicarea amenzilor contravenționale cu suma minimă de 1324 lei, pentru ambele, nu poate fi acceptată deoarece contravaloarea amenzilor contravenționale nu revine Poliției Municipiului Zalău la care era angajat inculpatul, iar cuantumul este incert, în condițiile în care, legal, aplicarea amenzii putea fi evitată, prin aplicarea avertismentului ; ca atare, în mod legal și temeinic prima instanță a dispus, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește critica referitoare la greșita achitare a inculpatului pentru instigare la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen., inculpatul a recunoscut că, la data de 3 februarie 2009, a avut o convorbire telefonică cu nașa sa, martora I.A., care i-a relatat că soțul său a fost surprins de către un aparat radar în timp ce conducea cu o viteză peste limita legală și a fost întrebat dacă aparatul înregistrează deopotrivă persoana care conducea autoturismul, și in caz contrar, dacă poate să comunice că ea a condus autoturismul, inculpatul răspunzându-i afirmativ după ce, inițial, a ezitat să răspundă direct, s-a arătat că justificat prima instanță â reținut că inculpatul nu avea nici un interes să o determine pe făptuitoare pentru a declara fals, ca atare cel mult participația inculpatului poate fi apreciată ca fiind complicitate, răspunsul său afirmativ contribuind, mai degrabă, de fapt la întărirea rezoluției infracționale a făptuitoarei, decât la sădirea rezoluției infracționale în mintea acesteia și determinarea ei de a trece la executarea hotărârii infracționale prin declarația falsă că ea ar fi condus autoturismul.

Temeinic s-a apreciat că răspunsul inculpatului a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege; într-adevăr, în contextul în care, la data de 3 februarie 2009, inculpatul, fiind de serviciu, avea de soluționat foarte multe accidente, pentru a pune capăt convorbirii, a dat răspunsul afirmativ nașei sale. Coroborat cu atitudinea sinceră a inculpatului precum și cu calitatea activității profesională pe care acesta a desfășurat-o, în decursul timpului, în cadrul I.P.J. Sălaj, ultimele sale calificative anuale fiind de „foarte bun", este evident că fapta sa prezintă un grad de pericol social redus. Împotriva sus - menționatei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicitând casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, condamnarea inculpatului F.D.V.

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13 2 din Lege nr. 78/2000 raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. , și instigare la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; susținând oral un alt motiv de casare, cel prevăzut de art. art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., procurorul a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât din minuta și din dispozitivul sentinței nu se poate înțelege dacă instanța de fond îl achită pe inculpat pentru instigare ori pentru complicitate la infracțiune de fals în declarații.

Recursul nu este fondat. 1. Confirmarea de către instanța de apel a soluției de achitare - pentru ambele infracțiuni, în concurs real, arătate în dispozitivul Rechizitoriului (abuz în serviciu contra intereselor publice - art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; instigare la infracțiunea de fals în declarații - art. 25, raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.) - adoptată de instanța de fond se apreciază a fi temeinică și legală (și totodată, judicios și convingător motivată) atât în ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, a cărei existență este subordonată producerii unei tulburări însemnate bunului mers al uneia dintre entitățile organizatorice publice arătate în art. 248 C. pen.

- condiție în mod evident neîndeplinită în cauză - cât și în ce privește instigarea la infracțiunea de fals în declarații, faptă lipsită în mod vădit de importanță și în raport cu împrejurarea - temeinic dovedită în cauză - că autoarea declarației false (martora I.A.) luase hotărârea de a săvârși infracțiunea înainte de „a se consulta” telefonic cu inculpatul (finul său). 2. Motivul suplimentar de casare - formulat oral la dezbaterile în recurs - întemeiat pe art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. nu poate fi luat în discuție, în condițiile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc. pen., nefăcând parte - în mod evident - dintre cazurile de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu în condițiile – alternative - prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Pentru considerentele ce precedă, având în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 32/ A din 11 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2010.