ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1829/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 30 decembrie 2009,

Tribunalul

Sălaj, secția penală, a hotărât,

în privința inculpatului F.

D.V.

(fiul lui l. și A.

), astfel:

- achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d)

C. proc.

pen., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor

publice, asimilată infracțiunilor de corupție, în formă

continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000,

raportat la

art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- în baza art. 12 C. proc. pen., a fost

sesizat I.P.J. Sălaj pentru cercetarea faptelor din data de 06 octombrie 2008

si

26 octombrie 2008, sub aspectul

răspunderii administrative (disciplinare) a

inculpatului;

- achitarea,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b)

C. proc. pen., pentru instigare (complicitate)

la infracțiunea

de fals în

declarații, prevăzută de art. 25 (26), raportat la art. 292 C. pen.

În baza art. 18

1

alin. (3),

raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a fost aplicată inculpatului sancțiunea

administrativă de 150 lei amendă.

Inculpatul

a fost obligat, în baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C.

proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare (parțiale)

către stat.

Pentru a

se hotărî astfel, s-au reținut, în esență, următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Sălaj,

inculpatul F.D.V. - agent

de poliție judiciară la Biroul de

Tamponări

Auto din cadrul Poliției Municipiului Zalău - a fost trimis în

judecată

întrucât:

1.

La 06 octombrie 2008, cu ocazia întocmirii procesului - verbal de

contravenție seria P.C.A., prin care l-a sancționat pe

contravenientul

P.C.P. cu o amendă contravențională în sumă de 216 lei și 3 puncte de

penalizare, pentru neasigurare la schimbarea direcției de mers, având ca urmare

tamponarea autoturismului condus de martorul P.C., nu a luat măsuri

legate de certificatul de înmatriculare al

autoturismului condus de

contravenient (P.C.P.), respectiv, reținerea

acestuia și

aplicarea unei sancțiuni

contravenționale, astfel că, prin neaplicarea

acestei măsuri, a produs

statului un prejudiciu de 324 RON, acceptând valoarea minimă prevăzută de lege

(54 lei x 6 puncte amendă).

2.

La 26 octombrie 2008, având de cercetat un accident de circulație

soldat cu avarii (tamponare) în care au fost implicate mopedul,

înmatriculat la Primăria Mirșid, condus de P.L.,

și autoturismul concurs regulamentar de T.l.A.,

inculpatul nu a aplicat

numitului P.L., conducătorul

mopedului, o

amendă pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere

civilă,

sugerându-le celor doi conducători "să se înțeleagă" cu

privire la modalitatea de despăgubire, întrucât,

neavând asigurarea

obligatorie

încheiată, proprietarul autoturismului avariat trebuia să

suporte

personal costul reparațiilor.

3.

La 03 februarie 2009, a determinat pe învinuita I.A. să

comunice organelor de poliție date ireale cu privire la persoana care

a condus autoturismul în ziua de 30 ianuarie 2009

pe ruta

Cluj-Napoca - Zalău,

autoturism care a depășit limita de viteză legal

admisă.

Tribunalul Sălaj a apreciat că fapta

inculpatului F.

D.V., care, în calitate de

agent de politie judiciară, in mod

repetat, în data de 06 octombrie 2008,

și, respectiv, 26 octombrie 2008 și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile

de serviciu, prin „aplicarea parțială a sancțiunilor contravenționale"

față de numiții P.C.P. și respectiv P.L., așa cum este descrisă în

Rechizitoriu, nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de

abuz

în serviciu contra intereselor publice, asimilată infracțiunii de

corupție, în formă

continuată, prevăzută de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen.;

chiar

dacă inculpatul F.D.V. și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu,

cu ocazia cercetărilor evenimentelor

din data de 06 octombrie 2008 și 26 octombrie 2008, conform indiciilor

care rezultă

din actele și

lucrările dosarului, vinovăția sa este, cel mult, sub formă

de culpă, în sensul art. 19 alin. (2) pct. 2 C. pen., împrejurare care

face ca faptele sale să nu intre sub incidența legii penale, conform art. 19

alin. (3) și (4) C. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de

art. 248 C. pen.

De

asemenea, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține nici

producerea unui prejudiciu în patrimoniul

unui organ sau instituții,

prejudiciu care, pentru a putea

fi cuantificat și recuperat, trebuie să fie unul cert, lichid și exigibil.

Neaplicarea unor sancțiuni pecuniare nu

poate fi cuantificată sub forma unui prejudiciu, pentru simplul fapt că acestea

sunt

prevăzute de lege între anumite

limite, de multe ori alternativ cu

sancțiunea nepecuniară a

avertismentului, iar individualizarea

acestora

este atributul exclusiv al organelor în drept să le aplice.

Cu

privire la fapta din 3 februarie 2009, instanța a reținut că inculpatul nu a

avut nici un interes și ca atare nici nu a determinat-o

pe

învinuita I.A. să săvârșească infracțiunea de fals în

declarații, inițiativa venind din partea acesteia, fiind hotărâtă să-și

„salveze" soțul de la aplicarea

unei sancțiuni contravenționale, chiar

fără

știrea acestuia, după cum a declarat în fața instanței, în calitate de martor

(f. 34); în aceste împrejurări, fapta contravențională a fost

reținută

în sarcina învinuitei I.A., prin aplicarea amenzii de

120 lei și 2 puncte penalizare, ceea ce înseamnă, în ultimă analiză,

un

pericol social concret extrem de redus, mai precis „scutirea" soțului de 2

puncte penalizare, pe care a înțeles să le preia asupra

sa, amenda fiind, oricum suportată din bugetul familiei.

Împotriva

sentinței menționate a declarat apel, în termen legal,

Parchetul

de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În

motivarea apelului s-a arătat că soluția instanței, conform

căreia faptele inculpatului nu au produs un prejudiciu cert, nu are

suport legal raportat la probele de la dosar, că

rezultă fără dubiu că

îndeplinirea

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către inculpat, cu

ocazia evenimentului rutier din 6 octombrie 2008,

a avut drept consecință

nesancționarea

contravențională a martorului P.C.P. pentru

nerespectarea dispozițiilor

vizând obligația acestuia de a-și preschimba în termen certificatul de înmatriculare

a autoturismului;

pe lângă nesancționarea

contravențională, fapta a dus și la obținerea

de către martor a unui

avantaj de natură nepatrimonială.

S-a mai criticat achitarea inculpatului

pentru infracțiunea

prevăzută art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, deoarece, în ciuda faptului

că martorul P.L. nu avea încheiată polița de

asigurare

obligatorie, Ie-a sugerat celor doi conducători de vehicule „să se

înțeleagă" cu privire la despăgubire, implicându-se personal în

recuperarea prejudiciului suferit de către

martorul T.l.A.

S-a mai criticat ca fiind nelegală achitarea

inculpatului și aplicarea unei sancțiuni administrative, pentru infracțiunea de

instigare la fals în declarații, prima

instanță schimbând încadrarea

juridică

în infracțiunea de instigare (complicitate), la fals în declarații,

prevăzută de art. 25 (26), raportat la art. 292

C. pen.

Curtea de

Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia

penală

nr. 32 / A din 11 martie 2010, a respins ca nefondat apelul

declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul

Sălaj.

Pentru a

decide astfel, Curtea a constatat că în mod legal prima

instanță a apreciat că inculpatul nu a comis

faptele cu intenția de a

provoca

o tulburare însemnată bunului mers al Biroului de tamponări

auto din cadrul Poliției Municipiului Zalău, și nici cu intenția de a

provoca o pagubă patrimoniului public.

S-a mai arătat că nici nu s-a provocat

instituției menționate

vreo tulburare

însemnată prin neaplicarea sancțiunii contravenționale

pentru omisiunea

preschimbării în termen a certificatului de înmatriculare - împrejurare care,

oricum, nu putea fi constatată pe loc, din moment ce soția martorului P.C.P. a

declarat că autoturismul îi aparține, aspect confirmat prin depunerea la

dosarul

de urmărire penală (f. 49) a

certificatului de înmatriculare întocmit pe

numele P.C.M., care, prin căsătorie, a dobândit

numele soțului (P.).

De

asemenea, nici omisiunea sancționării celui de al doilea contravenient – P.L. -

pentru absența poliței R.C.A. nu a fost

de natură să

cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al

serviciului

poliției rutiere, în condițiile în care contravenția menționată

este

instituită în scopul asigurării despăgubirii păgubiților din accidentul auto,

iar în acest sens, inculpatul s-a implicat personal

pentru ca martorul T.l. să primească despăgubirea cuvenită de

la

contravenient.

Susținerea apelantului că biroul tamponări auto

ar fi fost prejudiciat prin neaplicarea amenzilor contravenționale cu suma

minimă de 1324 lei, pentru ambele, nu poate fi acceptată deoarece

contravaloarea amenzilor contravenționale nu revine Poliției Municipiului Zalău

la care era angajat inculpatul, iar cuantumul este incert, în condițiile în

care, legal, aplicarea amenzii putea fi evitată, prin aplicarea avertismentului

; ca atare, în mod legal și temeinic prima instanță a dispus, în baza art. 10

lit. d) C. proc. pen., achitarea

inculpatului

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

publice,

prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește critica referitoare

la greșita achitare a

inculpatului pentru

instigare la infracțiunea de fals în declarații,

prevăzută de art. 25, raportat la art. 292 C. pen., inculpatul a

recunoscut că, la data de 3 februarie 2009, a avut o convorbire telefonică cu

nașa sa, martora I.A., care i-a relatat că soțul

său a fost surprins de către un aparat radar în timp ce conducea cu o

viteză peste limita legală și a fost întrebat dacă aparatul înregistrează

deopotrivă persoana care conducea autoturismul,

și in caz contrar, dacă poate să comunice că ea a condus autoturismul,

inculpatul

răspunzându-i afirmativ

după ce, inițial, a ezitat să răspundă direct, s-a arătat că justificat prima

instanță â reținut că inculpatul nu avea nici

un interes să o determine

pe făptuitoare pentru a declara fals, ca

atare

cel mult participația inculpatului poate fi apreciată ca fiind

complicitate,

răspunsul său afirmativ contribuind, mai degrabă, de

fapt la întărirea rezoluției infracționale a făptuitoarei, decât la

sădirea

rezoluției infracționale în mintea acesteia și determinarea ei

de a trece la executarea hotărârii infracționale prin declarația falsă că ea ar

fi condus autoturismul.

Temeinic s-a apreciat că răspunsul

inculpatului a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege;

într-adevăr, în contextul în care, la data de 3 februarie 2009, inculpatul,

fiind de serviciu, avea de soluționat foarte multe accidente, pentru a pune

capăt convorbirii, a dat răspunsul afirmativ nașei

sale.

Coroborat

cu atitudinea sinceră a inculpatului precum și cu calitatea activității

profesională pe care acesta a desfășurat-o, în

decursul timpului, în cadrul I.P.J. Sălaj,

ultimele sale calificative anuale

fiind de „foarte

bun", este evident că fapta sa prezintă un grad de pericol social redus.

Împotriva

sus - menționatei decizii, în termen legal, a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

solicitând casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, condamnarea inculpatului

F.D.V. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

publice, asimilată infracțiunilor de

corupție, prevăzută de art. 13

2

din Lege nr. 78/2000 raportat la

art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

, și

instigare la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 25, raportat

la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; susținând oral un

alt motiv de casare, cel prevăzut de art. art. 385

9

alin. (1) pct. 9

C. proc. pen., procurorul a

solicitat

casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare

la

instanța de fond, întrucât din minuta și din dispozitivul sentinței nu se poate

înțelege dacă instanța de fond îl achită pe inculpat pentru instigare ori

pentru complicitate la infracțiune de fals în declarații.

Recursul nu este fondat.

apel a soluției de achitare - pentru ambele infracțiuni, în concurs real,

arătate în dispozitivul Rechizitoriului (abuz în serviciu contra intereselor

publice - art. 13

2

din Legea nr.

78/2000, raportat la art. 248, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.;

instigare la infracțiunea de fals în declarații - art. 25,

raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.) - adoptată de instanța de fond se apreciază a fi temeinică și

legală (și

totodată, judicios și convingător motivată) atât în ce

privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, a cărei

existență este subordonată producerii unei tulburări însemnate

bunului mers al uneia dintre entitățile

organizatorice publice arătate în

art.

248 C. pen. - condiție în mod evident neîndeplinită în cauză -

cât și în

ce privește instigarea la infracțiunea de fals în declarații,

faptă lipsită în mod vădit de importanță și în

raport cu împrejurarea -

temeinic

dovedită în cauză - că autoarea declarației false (martora

I.A.) luase

hotărârea de a săvârși infracțiunea înainte de „a se consulta” telefonic cu

inculpatul (finul său).

formulat oral la dezbaterile

în recurs -

întemeiat pe art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

nu

poate fi luat în discuție, în condițiile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., nefăcând parte - în mod evident - dintre cazurile de casare ce

ar putea fi luate în considerare din oficiu în condițiile –

alternative - prevăzute de art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Pentru considerentele ce precedă, având în

vedere și faptul

că, verificându-se decizia

atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența altor motive,

care, analizate din oficiu, să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj,

este nefondat și a fi respins ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva

Deciziei penale nr. 32/ A din 11

martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 mai 2010.