ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1627/2009

Examinând recursurile de față constată: Prin sentința penală nr. 135 din 28 martie 2009, Tribunalul Galați, secția penală a condamnat pe inculpatul C.V.R. (fiul lui G. și P.) la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2), și art. 76 C. pen. În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Inculpatul a fost obligat la 973,71 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Județean Galați. S-a constatat că partea vătămată A.M.C.

nu a solicitat despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt instanța a reținut că, în noaptea de 30 iulie 2005, în loc public, inculpatul C.V.R. a lovit cu cuțitul în zona abdominală, secționându-i ficatul și vasele sanguine, pe partea vătămată A.M.C., cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. S-a reținut că în drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, consecințele acesteia și persoana inculpatului, apreciindu-se că în raport cu datele ce îl caracterizează, se justifică reținerea circumstanțelor atenuate în favoarea acestuia.

Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul C.V.R. În dezvoltarea motivelor de apel procurorul a susținut că sentința este netemeinică întrucât au fost reținute nejustificat circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, iar pedeapsa aplicată acestuia este prea redusă. Inculpatul a susținut că a fost condamnat greșit deoarece nu el este persoana care a lovit-o pe partea vătămată. Prin Decizia penală nr. 152/ A din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Galați, secția penală, a admis apelurile, a desființat în parte sentința și rejudecând, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

în complicitate la infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., infracțiune pentru care a condamnat pe inculpatul C.V.R. la o pedeapsă de 4 ani închisoare reținând circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 1 și art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare și a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani stabilit în baza art. 86 2 C. pen. Conform art. 86 3 C. pen. s-au stabilit măsurile de supraveghere cărora trebuie să li se supună inculpatul pe durata termenului de încercare.

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța de apel a constatat că prin sentința atacată s-a dat faptei o încadrare juridică greșită și de asemenea nu a fost just individualizată modalitatea de executare a pedepsei. În acest sens s-a reținut că la dosar nu există nicio probă certă din care să rezulte că inculpatul C.V.R. este cel care l-a lovit cu cuțitul pe A.M.C. Din probe rezultă că, după ce între cei doi a avut loc un prim conflict în barul J., inculpatul s-a dus acasă și i-a cooptat pe martorii C.V. (fratele său), G.N., T.D. și G.G., convingându-i să meargă la bar pentru a aplica părții vătămate o corecție fizică.

Instanța de apel a reținut că, în acest scop, susnumiții s-au înarmat cu obiecte contondente, iar inculpatul a luat din casă și un cuțit de bucătărie, pe care l-a dat martorului G.N. pentru a-l folosi în agresiune ce urma a fi comisă. S-a avut în vedere că, deși martorul G.N. a negat că a luat de la inculpat cuțitul, martorii C.V. și T.D. confirmă această împrejurare, iar martorul G.G., ca de altfel și ceilalți participanți, a arătat că inculpatul avea în mână doar o bâtă. S-a mai reținut că niciuna dintre persoanele implicate în conflict nu a văzut momentul lovirii părții vătămate cu cuțitul, dar martorul O.V.N. a arătat că lângă inculpat se mai afla un tânăr. Martorii din grupul inculpatului nu au văzut nici ei cine a lovit, dar au relatat că după conflict, când a aflat că partea vătămată a fost înjunghiată, martorul G.N.

s-a lăudat că „i-a făcut inculpatului un bine". De asemenea martorul G.C.G., audiat de instanță, a arătat că la 3-4 zile, după conflict, martorul G.N. i-a spus că el a lovit cu cuțitul și că, în momentul în care partea vătămată a spus că a fost tăiată, inculpatul se afla la 7 metri de aceasta. În concluzie instanța de apel a reținut că există suficiente dovezi care atestă că partea vătămată a fost lovită cu cuțitul de altă persoană din grupul inculpatului, posibil de către martorul G.N., așa încât nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului în calitate de autor al infracțiunii de tentativă la omor.

S-a reținut însă că acesta se face vinovat de complicitate la infracțiunea de tentativă la omor calificat deoarece a inițiat conflictul cu partea vătămată, a determinat alte patru persoane să participe la agresiunea ulterioară, a dat uneia dintre acestea cuțitul pentru a fi folosit în agresiune și a agresat cu o bâtă pe partea vătămată și pe cei din grupul acesteia, înlesnind activitatea infracțională a autorului. S-a apreciat că, în raport cu comportarea anterioară a inculpatului și comportarea pe parcursul procesului, se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea acestuia și că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia. Decizia a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și de inculpat.

Recursul declarat de procuror a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și, respectiv, 14 C. proc. pen. În motivarea recursului s-a argumentat că instanța de apel a dat faptei comise de inculpat o greșită încadrare juridică reținând, contrar celor ce rezultă din probele administrate în cauză, că inculpatul este complice și nu autor al infracțiunii de tentativă la omor. De asemenea s-a susținut că nejustificat au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Recursul declarat de inculpat a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susținându-se că s-a comis o gravă eroare de fapt întrucât tentativa de omor a fost comisă de altă persoană, iar la comiterea acesteia inculpatul nu a avut nicio participare, instanța de apel reținând greșit că a fost complice la săvârșirea infracțiunii.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte reține următoarele : Primul motiv de recurs invocat de procuror este fondat și, din aceleași considerente, nu este fondat recursul declarat de inculpat. Din coroborarea materialului probator aflat la dosar Înalta Curte reține că, în noaptea de 30/31 iulie 2005, inculpatul C.V.R. și partea vătămată A.M.C. au avut o altercație pe terasa cafe-barului Jardani din Galați, unde partea vătămată se afla la o masă împreună cu mai mulți prieteni. După acest incident inculpatul a discutat puțin timp cu martora A.S.A., barman la localul respectiv, care era prietena sa după care a plecat acasă. Aici le-a povestit fratelui său C.V. și martorului T.D.

despre incidentul avut și le-a propus să meargă la bar pentru a aplica o corecție părții vătămate, iar aceștia au fost de acord. La plecare martorul C.V. s-a înarmat cu o secure, iar inculpatul cu o bucată de șipcă (băț) și un cuțit de bucătărie. Martorul T.D. a rămas puțin în urmă pentru că s-a întâlnit cu mama sa, iar la ieșirea din bloc a constatat că li se alăturase și martorul G.N. Toți patru s-au îndreptat spre bar și, pe drum, inculpatul a rupt șipca în două și i-a dat o bucată martorului T.D. Când au ajuns la bar inculpatul a intrat pe terasă și a lovit cu bucata de șipcă în masa părții vătămate, moment în care aceasta și prietenii săi s-au ridicat și înarmați cu sticle au ieșit în stradă, unde, la distanță se aflau și martorii C.V., T.D.

și G.N. Membrii grupului părții vătămate s-au împărțit și au avut loc violențe între parte dintre aceștia și inculpat, pe de o parte, și fiecare dintre martori C.V. și T.D., pe de altă parte. Potrivit declarațiilor date în faza de urmărire penală de martorii C.V., J.D. și O.V. și chiar celor afirmate de inculpat, partea vătămată s-a aflat printre cei care s-au îndreptat spre acesta din urmă și chiar l-au lovit. Inculpatul, fratele său și T.D. au reușit să fugă, iar partea vătămată, care sângera, a fost dusă la spital. Din raportul de constatare medico-legală rezultă că, potrivit foii de observație, partea vătămată prezenta la internare „plagă înjunghiată hipocondru drept penetrantă cu leziune de lob hepatic drept și hemiperitoneu secundar; plagă înjunghiată braț stâng" și că s-a intervenit operator.

Actul medico-legal concluzionează că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată au putut fi produse prin acțiunea unor corpuri cu vârfuri și margini ascuțite, necesită pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie deoarece au interesat peretele abdominal, ficatul și vasele sanguine, cauzând desterilizarea cavității peritoneale și hemoragie internă și externă. Niciuna dintre persoanele care au participat sau care au văzut incidentul nu a observat momentul în care a fost înjunghiată partea vătămată și nici nu a văzut cuțit în mâna vreunuia din cei implicați în confruntarea violentă. Există însă probe indirecte care duc la concluzia că fapta a fost comisă de inculpat.

Din coroborarea declarațiilor martorilor oculari rezultă că inculpatul a fost singurul din grupul său care s-a aflat in imediata apropiere a părții vătămate atât pe terasă cât și la ieșirea în stradă și în timpul violențelor. Se impune precizarea că declarația martorului G.G., audiat în apel la cererea inculpatului, urmează a fi înlăturată întrucât niciun moment martorii C.V., T.D. și G.N., care au afirmat constant că l-au însoțit până la bar pe inculpat, nu au declarat că și martorul a fost împreună cu ei. În același sens sunt și declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală. Abia în fața instanței inculpatul l-a enumerat pe G.G. printre cei care l-au însoțit la bar, fără să explice în nici un fel de ce nu a amintit anterior de prezența acestuia la conflict.

De asemenea din probe rezultă că, la plecarea din casă inculpatul s-a înarmat cu un cuțit. Înalta Curte reține că nu s-a dovedit că ulterior inculpatul ar fi înmânat cuțitul martorului G.N., că acesta ar fi avut vreo participare efectivă în conflictul violent și cu atât mai puțin că ar fi înjunghiat pe partea vătămată. Se constată că între declarațiile date pe parcursul procesului de martorii C.V. și T.D. cu privire la acest aspect există contradicții esențiale, de natură a demonstra nesinceritatea martorilor. Astfel, dacă în faza de urmărire penală martorul T.D. a declarat că nu a văzut cuțit la martorul G.N. și că acesta nu s-a implicat cu ceva în conflict, afirmând că a plecat, în declarația dată în faza de cercetare judecătorească, fără nici o explicație, martorul susține că la plecarea de acasă inculpatul avea în mână un cuțit pe care i l-a dat lui G.N.

și că după conflict acesta i-ar fi spus inculpatului „că ce am făcut pentru ca în faza de urmărire penală martorul C.V. a declarat inițial (1 iulie 2005 f. 92) că în timp ce se deplasau spre bar a văzut cuțitul lor în mâna lui G.N. înainte de a fi ajunși din urmă de martorul T.D., pentru ca în declarațiile ulterioare (2 septembrie 2005 - f. 87 și 91, 8 februarie 2007 - f. 89 verso) să declare că inculpatul i-a spus, a doua zi după conflict, că i-a dat cuțitul lui G.N., dar el nu l-a văzut la acesta. în aceste din urmă declarații martorul a afirmat că atunci când partea vătămată și prietenii săi au ieșit în stradă, martorul se afla la distanță de terasă și chiar de el, la 10 m în lateral. A mai precizat că G. nu a fost lovit de cei din grupul părții vătămate și că acesta i-a spus că nici el nu a lovit pe nimeni.

În fața instanței martorul și-a schimbat total afirmațiile cu privire la acest aspect, susținând că inculpatul a luat cuțitul pentru autoapărare și i l-a dat lui G.N., care a stat lângă inculpat și după finalizarea conflictului i-a spus că el a lovit pe partea vătămată cu cuțitul. Martorul nu a explicat în niciun fel această modificare a declarațiilor. Se reține de asemenea că în faza de cercetare judecătorească a fost audiat, la cererea inculpatului, și martorul G.C. (f. 91 dosar primă instanță). Acesta a declarat că nu a fost prezent la conflict, dar a susținut că ulterior, în prezența martorilor T.D. și M.G., martorul G.N. i-a spus că inculpatul i-a dat cuțitul și că el a lovit partea vătămată „uite ce bine am făcut pentru inculpat". Declarația martorului nu poate fi însă avută în vedere întrucât martorii T. și M. nu confirmă în declarațiile lor aceste susțineri.

Înalta Curte reține de asemenea că martora A.S.A., prietena inculpatului, a arătat în declarația dată în fața procurorului (f. 39-40) că inculpatul i-a spus că a avut cuțit asupra sa. Din coroborarea declarațiilor date în faza de urmărire penală de martorii T.D. și C.V. cu cele date constant de martorul G.N. rezultă că acesta din urmă a rămas în stradă și când partea vătămată și prietenii săi au ieșit de pe terasă a plecat, nefiind implicat cu nimic în incidentul violent care a urmat. De asemenea din probe rezultă că martorul G. (ca de altfel nici altă persoană din grupul inculpatului) nu s-a aflat niciun moment în apropierea părții vătămate.

Fiind cert dovedită starea conflictuală dintre partea vătămată și inculpat, împrejurarea că în partea a doua a conflictului acesta din urmă avea asupra sa cuțit și s-a aflat în apropierea părții vătămate pe terasă cât și după ieșirea în stradă, și având în vedere și leziunile suferite de partea vătămată prin înjunghiere, se reține că inculpatul este cel care a lovit partea vătămată cu cuțitul. Așa fiind încadrarea juridică corectă a faptei este cea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen. și nu complicitate la această infracțiune. Având în vedere cele expuse, se reține că susținerea inculpatului că fapta a fost comisă de altă persoană este infirmată de probele administrate.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica procurorului vizând cuantumul pedepsei, dar este întemeiată cea referitoare la modalitatea de executare. Astfel, infracțiunea comisă este gravă, prezintă un pericol social concret ridicat ce impune, pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. executarea acesteia într-un loc de deținere. Față de toate considerentele expuse se va admite recursul procurorului și conform art. 385 15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va casa decizia atacată și se va menține sentința. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge recursul inculpatului ca nefondat. În temeiul art. 192 alin.(2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 152/ A din 3 decembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, privind pe inculpatul C.R.V. Casează decizia atacată și menține sentința penală nr. 135 din 28 martie 2008 a Tribunalului Galați, secția penală Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.R. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2009.