ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1032/2010

Prin sentința civilă nr. 3776 din 4 noiembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC G. SA

și în consecință, pârâta a fost obligată pârâta să

transmită reclamantei, dosarul de privatizare a societății

comerciale (anexa 1 și 2) care să cuprindă documentele

menționate în respectivele anexe, parafate și semnate în original,

completate cu date corecte și reale, inclusiv cu informații privind

situația terenurilor deținute de societate și a majorării

capitalului social al societății cu valoarea acestora, la ultimul

trimestru și la ultima balanță încheiată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, reclamanta A.V.A.S. București,

deține acțiuni, reprezentând 3,4724% din capitalul social al pârâtei SC

G. SA Baia Mare.

Deși reclamanta prin adresa din

28 iunie 2007 și din 8 octombrie 2007, a solicitat pârâtei, trimiterea în

regim de urgență a dosarului de privatizare al societății

comerciale (anexa 1 și 2) aceasta nu a transmis documentele solicitate,

împiedicând declanșarea procesului de privatizare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului -

A.V.A.S București, solicitând în temeiul art. 282 alin. (1) C. proc. civ.,

admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței atacate cu

consecința admiterii în totalitate a cererii formulate de A.V.A.S. și

în privința obligării pârâtei la plata unei amenzi civile în

cuantumul stabilit de instanță.

Prin decizia civilă nr. 57 din 9

aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, apelul reclamantei a fost respins ca

nefondat, în considerentele deciziei reținându-se următoarele:

Cu toate că prima

instanță a omis să se pronunțe asupra amenzilor civile,

deși a admis acțiunea, acest viciu nu conduce la reținerea ca

nelegală și netemeinică a sentinței, iar această omisiune,

dat fiind miza litigiului și soluția dată capătului

principal, poate fi îndreptată și de către instanța de

apel, având în vedere caracterul devolutiv al apelului.

Aplicarea unei amenzi civile

cominatorii conform art. 5803 C. proc. civ., nu poate fi făcută decât

în situația în care creditorul deține un titlu executoriu ce

conține o obligație de a face intuitu personae pentru debitor și

totodată se demonstrează refuzul acestuia de a o îndeplini în

termenul de 10 zile de la primirea somației.

Pe de altă parte, această

sancțiune nu poate fi aplicată de instanța care adoptă

hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu ci de

către instanța de executare așa cum reiese expres din

prevederile textelor legale mai sus analizate.

Or, conform prevederilor art. 373 alin.

(2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în

care legea dispune altfel.

Așa fiind, în lipsa unei

dispoziții legale speciale, tribunalul nu avea competența

materială pentru a statua direct asupra sancțiunii amenzii civile în

titlul executoriu.

Împotriva deciziei reclamanta a

declarat recurs, solicitând, temeiul art. 312 alin. (3) prima teză,

coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acțiunii,

modificarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii apelului,

schimbarea în parte a sentinței civile nr. 3776/2008 a Tribunalului

Maramureș și prin urmare, admiterea în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului reclamanta

arată următoarele:

În primul rând, așa cum s-a

pronunțat instanța de apel, capătul de cerere privind amenzile

civile a rămas în continuare nesoluționat, neavând

relevanță faptul că în considerentele deciziei instanța

apreciază asupra aplicabilității ori nu a dispozițiilor art.

5803 C. proc. civ.

În ceea ce privește temeinicia

cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata amenzii civile, recurenta

arată că dispozițiile legale aplicabile permit ca debitorul unei

obligații de a face sau de a nu face să fie constrâns să îndeplinească

acea obligație fie el însuși, fie alte persoane pe cheltuiala sa.

Astfel, amenda civilă

reprezintă o sancțiune pecuniara, ce se aplica de instanțele de

judecata în vederea asigurării executării unei obligații de a

face sau de a nu face, determinată prin hotărâre

judecătorească.

Rațiunea acordării unor

astfel de amenzi civile o constituie exercitarea efectului lor de constrângere

asupra debitorului care persista în neexecutarea obligației.

Având în vedere dispozițiile art.

7208 din Codul de procedura civilă, potrivit cărora hotărârile

date în primă instanță privind cererile în materie

comercială sunt executorii, recurenta consideră că în cauză

sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 5803 în sensul că

instanța poate obliga debitorul obligației de a face să

plătească, în favoarea statului, o amendă civilă

stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute

in titlul executoriu.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate se vor reține următoarele:

Omisiunea primei instanțe de a

se pronunța pe cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata amenzii

civile prevăzut de art. 5803 C. proc. civ. a fost analizată și

soluționată de instanța de apel, prin decizia criticată, în

baza principiului efectului devolutiv al apelului, stabilindu-se asupra

netemeiniciei unei atari cereri, pentru considerentele expuse pe larg, în fapt

și în drept.

Conform art. 5803 C. proc. civ.,

„dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă

persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei,

prin aplicarea unei amenzi civile”, menționându-se în continuare că

„instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin

încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să

plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 200.000

lei la 500.000 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea

obligației prevăzute în titlu executoriu”.

Prin urmare, aplicarea amenzii

civile cominatorii nu poate fi făcută decât în situația în care

creditorul deține un titlu executoriu ce conține o obligație de

a face intuitu personae pentru debitor și totodată se

demonstrează refuzul acestuia de a o îndeplini în termenul de 10 zile de

la primirea somației.

Instanța competentă

material să aplice această sancțiune este instanța de

executare, iar nu cea care adoptă titlul executoriu.

Astfel se reține că

soluția instanței de apel este legală și a fost

pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a

dispozițiilor legale în materie, recursul fiind în consecință

nefondat, urmând a fi respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului București,

împotriva deciziei nr. 57/2009 din 9 aprilie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 martie 2010.