Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1640/2003

HOTĂRÂRE
18.03.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1640/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC L. SA Târgu Jiu a chemat în judecată pe pârâta SC N.L. SRL Târgu Jiu, pentru a fi obligată la plata sumei de 74.256.000 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin folosirea fără drept a unui spațiu comercial. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a existat un contract de închiriere a unui spațiu comercial situat la parterul magazinului P. din Târgu Jiu, care a încetat la 31 decembrie 1998, iar pârâta a refuzat să elibereze spațiul, folosindu-l fără acordul reclamantei. Instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, care a stabilit, pe baza valorii medii a chiriei percepute pentru spațiile din același loc, suma de 38.809.596 lei.

Prin sentința nr. 137 din 6 aprilie 2001, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 38.809.596 lei, reprezentând chiria calculată până la data de 27 martie 2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că este proprietara spațiului comercial închiriat și a fost stabilită chiria la 150 dolari S.U.A., prin hotărârea Consiliului de Administrație, astfel că este greșit criteriul avut în vedere de expertiză, și anume, media chiriilor percepute pentru alte spații comerciale din magazinul P. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a obligat pârâta și la plata sumei de 35.406.404 lei, reprezentând daune pentru lipsirea de folosință a spațiului de 8,88 mp, pronunțând decizia nr. 803 din 27 august 2001. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, la data de 1 ianuarie 1999, a expirat contractul de închiriere, pârâta a fost notificată să elibereze spațiul, a fost evacuată forțat, iar pentru folosirea abuzivă a spațiului, pârâta datorează despăgubiri.

Pârâta, SC L.S. SA Târgu Jiu, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 803 din 27 august 2001 a Curții de Apel Craiova, solicitând modificarea deciziei, în sensul că nu datorează despăgubiri, în sumă de 35.406.404 lei, având în vedere că, prin expertiză s-a stabilit suma de 38.809.596 lei, și a susținut că reclamanta nu a înștiințat-o cu privire la chiria de 150 dolari S.U.A., aplicabilă începând cu 1 ianuarie 1999. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - contractul de închiriere nr. 685/1996 a încetat la data de 31 decembrie 1998, prin expirarea termenului pentru care a fost încheiat. - prin adresa nr. 5 din 4 ianuarie 1999, SC L.S. SA Târgu Jiu a comunicat pârâtei, SC N.L.

SRL Târgu Jiu, că nu este de acord cu prelungirea contractului de închiriere și îi pune în vedere să elibereze spațiul în termen de 24 ore. - SC L.S. SA Târgu Jiu a chemat în judecată pe SC N.L. SRL Târgu Jiu, pentru a fi evacuată forțat din spațiul de 8,88 mp, pe care aceasta l-a folosit abuziv, după data de 1 ianuarie 1999. - despăgubirile care au fost calculate de reclamantă, în raport cu chiria lunară de 100 dolari S.U.A. și nu de 150 dolari S.U.A., stabilită prin hotărârea Consiliului de Administrație al SC L.S. SA Târgu Jiu, sunt datorate de pârâtă pentru folosirea abuzivă a spațiului de 8,88 mp, după încetarea contractului de închiriere. Față de cele de mai sus, recursul declarat în cauză, fiind nefondat, urmează a fi respins.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta, SC N.L. SRL Târgu-Jiu, împotriva deciziei nr. 803 din 27 august 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-27
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4701/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 380 din 14 iulie 2000, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta D.S.C. Tg. Jiu, privind o
ÎCCJ 2008-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 67/2011
le) reclamanta și-a întregit acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe pârâta B.S.G., precizând că în cursul judecății cauzei a aflat că spațiul în litigiu s-a vândut acestei pârâte, situație în care solicită și anularea actului subs
ÎCCJ 2003-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4850/2003
nțarea unei noi decizii, din care să rezulte că S.C. F. SRL Giurgiu datorează reclamantei S.C. M. S.A. Giurgiu suma de 25.620.000 lei. Recurenta pârâtă susține astfel că a achitat chiria datorată exact până la data expirării contractului, r
ÎCCJ 1999-08-30
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1565/2003
Asupra recursului de față constată: Prin sentința civilă nr. 379 din 14 iulie 2000, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, Direcția de Servicii Comunale Târgu Jiu împotriva pârâtei SC H.T. SRL Târgu Jiu.
ÎCCJ 2003-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4274/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. T. SRL Brașov a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. A. S.A. Ghimbav, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 79.064.864 lei reprez
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă