ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4976/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.F. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii nr. 5539/2008

emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea

calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și plata drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că

din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor, pârâta trebuia să

rețină calitatea sa de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile

Legii nr. 189/2000, întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de

domiciliu Cerișa, comuna Halmășd și să se refugieze în localitatea Beiuș,

datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care

s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea contestației, motivat de faptul că la baza recunoașterii statutului

de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declarațiile

notariale a doi martori, iar în cauza de fată, se manifestă rezerve fată de

declarațiile martorilor S.G. și M.G., care până în prezent au dat declarații în

favoarea mai multor petenți, cu situații diferite.

Prin sentința civilă nr. 194 din 29 aprilie 2009,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta O.F., în contradictoriu cu C.J.P. Sălaj,

a anulat hotărârea nr. 5539 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în

perioada 15 noiembrie 1940 - 15 noiembrie 1944 și să-i acorde drepturile

bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând

cu data de 01 septembrie 2008.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, următoarele:

În raport cu dispozițiile art. l din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, din probele administrate:

actele de stare civilă ale reclamantei și declarațiile martorilor S.G. și M.G.,

audiați de instanță, rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în noiembrie

1940 din localitatea de domiciliu Cerișa, comuna Halmășd, județul Bihor, ca

urmare a persecuțiilor din motive etnice.

Instanța a apreciat declarațiile martorilor

ca fiind pertinente și concludente, întrucât relatează detalii ale refugiului

familiei reclamantei, prin prezentarea unor fapte pe care martorii le-au

cunoscut în mod direct.

Împotriva sentinței civile pronunțate de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ. și art. 1191 alin. (l) C. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă C.J.P.

Sălaj invocă, pe de-o parte, incidența prevederilor art. 1191 alin. (l) C. civ.

și susține că, în speța de față, valoarea obiectului este calitatea de

„refugiat” care dă dreptul la o indemnizație lunară de până la 500 Ron, pe

lângă celelalte drepturi, în această situație, dovada actelor juridice al căror

obiect are o valoarea ce depășește suma de 250 lei vechi, neputându-se face

decât prin act autentic sau prin înscris sub semnătură privată.

Pe de altă parte, susține că instanța de fond

în mod greșit a acordat reclamantei drepturile solicitate, întrucât Comisia

pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și

alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție, pentru a se

stabili calitatea de refugiat a reclamantei.

Or, în cauza de față, documentele solicitate

și prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de contestatoare.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a

precizat că întrunește condițiile legale de încadrare în categoria de refugiat

și a descris pe scurt situația grea prin care a trecut în perioada refugiului.

A depus în sprijinul celor susținute, în

copie xerox, câteva extrase din lucrarea „Administrația Horthystă în

nord-vestul României", pentru a demonstra martirajul românesc suferit în

anii terorii horthyste și hitleriste din timpul ocupației fasciste, 1940-1944.

Analizând cauza prin prisma motivelor de

recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu jurisprudența în

materie a Instanței Supreme, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu privire la primul motiv de recurs, privind

incidența prevederilor art. 1191 alin. (l) C. civ., instanța de control

judiciar apreciază ca este o chestiune fără relevanță juridică concretă în

speța de față, actul normativ incident speței fiind legea specială, respectiv,

O.G. nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, și nu Codul civil, motiv pentru care urmează a fi

înlăturat.

Cu privire la al doilea motiv de recurs,

potrivit art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român,

care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind

„refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art. 4 alin. (l) și (2) din Normele

de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002 „dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. l din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată

prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele competente”, iar „în lipsa actelor oficiale

dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.”

Aceste dispoziții sunt date în aplicarea art.

6

1

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face

de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege”.

Potrivit dispozițiilor susmenționate, dovada

încadrării în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menționate

la art. 4 alin. (l) din Norme, fie prin declarații de martori în situația în

care lipsesc actele oficiale.

În cauză, instanța de fond a realizat o

corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispozițiilor legale

incidente.

Este de reținut faptul că, în mod constant,

în jurisprudența Curții Constituționale, chiar cu referire la dispozițiile O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului

dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de

persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de

aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești” (Decizia

Curții Constituționale nr. 558/2005).

În speță, reclamanta a depus diligente

necesare pentru a obține acte oficiale de la organele competente enumerate la

art. 4 alin. (l) din Normele metodologice, așa cum rezultă din adeverința

eliberată de D.J.B.A.N.

Astfel fiind, instanța, cu respectarea

dispozițiilor citate, a avut în vedere declarațiile martorilor S.G. și M.G.,

audiați de instanță, sub prestare de jurământ, din care rezultă, cu caracter

unitar, că familia reclamantei s-a refugiat în noiembrie 1940, din cauza

persecuțiilor din motive etnice.

Întemeiat, instanța a avut în vedere și

faptul că ambilor martori le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai

Legii nr. 189/2000, în calitate de refugiați.

În ceea ce privește persecuțiile din motive

etnice, înalta Curte reține că, din extrasele lucrării „Administrația Horthystă

în nord-vestul României”, precum și din declarațiile martorilor, rezultă cu

evidență faptul că locuitorii comunei Halmășd, județul Sălaj au fost supuși la

persecuții din motive etnice de către trupele de ocupație, acest fapt fiind pe

deplin confirmat de autorii lucrării: „ceea ce au săvârșit horthyștii la

Treznea, la Nușfalău, Mureșenii de Câmpie .. la Halmășd .. și în alte sute de

localități, masacrele colective împotriva unei populații pașnice, neapărate,

într-un teritoriu nebeligerant, atrocitatea bestială, lipsită de orice element

de legitimitate, sub o administrație militară, nu sunt altceva decât crime la

adresa umanității”.

În consecință, Înalta Curte constată că

instanța fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat,

stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza art. l

lit. c), reglementată prin prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Astfel fiind, instanța de fond a pronunțat o

hotărâre temeinică și legală cu respectarea cadrului legal instituit de O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și în raport cu

jurisprudența Instanței Supreme, precum și a normelor și principiilor de

procedură civilă referitoare la administrarea și analiza mijloacelor de probă.

Fată de cele arătate, Înalta Curte constată

că sentința civilă atacată este legală și temeinică și, în temeiul art. 312

alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de C.J.P. Sălaj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj

împotriva sentinței civile nr. 194 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

noiembrie 2009.