ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1643/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea hotărârii nr. 8827 din 31 martie 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor, din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din satul natal A., județul Sălaj în satul S., deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. La dosar au fost depuse hotărârile nr. 16976 și 8278 din 28 martie 2005 și respectiv 12 martie 2003, prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantei. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 438 din 6 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5827 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, și totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul decembrie 1940 – 6 martie 1945. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P.

Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că declarațiile martorilor sunt nule, pentru că aceștia în perioada 1940-1945 erau copii, nu aveau discernământ, și de la acea perioadă au trecut peste 60 de ani. Recurenta mai arată că s-au constatat fapte de asociere în declararea de fapte neadevărate în fața notarului iar, ulterior, în fața instanței nu au fost recunoscute, ceea ce duce la concluzia că aceste dosare de "refugiați" se fac cu încălcarea prevederilor art. 5 C. civ. și ale art. 4 alin. (1) din Ordonanța nr. 105/1999 fiind fapte constatate de organele de cercetare penală, respectiv: declarații mincinoase în fața notarului. Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Or, în cauză au fost depuse hotărârile nr. 16976 și 8278 din care a rezultat că martorii reclamantei s-au aflat în aceeași situație cu aceasta. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 438 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.