ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1978/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamanta M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Sălaj, anularea hotărârii din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că

din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta

trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să

beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să

părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a

fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la

Viena.

Pârâta, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr.

557/2009 din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat

hotărârea din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei

calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 15 martie 1943 - 06 martie 1945

și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000,

începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Pentru a adopta

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din declarațiile

martorilor audiați în instanță, martorei care astfel cum au declarat și au și

dovedit, sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu

înscrisurile prezentate în probațiune, rezultă că reclamanta, împreună cu mama

acesteia au părăsit localitatea de domiciliu Cerisa, jud. Sălaj, și s-au

refugiat în localitatea 10 hotare, jud. Bihor, ca urmare a persecuțiilor etnice

și a cedării Ardealului de Nord, în urma Diktatului de la Viena.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivare, s-a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea

la notar cu martori în vederea obținerii calității de refugiat și obținerea de

indemnizații în valoare de până la 500 de lei, așadar a unor acte juridice cu o

valoare de peste 0,025 lei.

Recurenta

mai susține că refugiul nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar fi exercitat

asupra reclamantei, ci de teama ca persecuțiile ce se exercitau în acea vreme

asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că

declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost

refugiată pe criterii etnice, deci aceasta nu poate beneficia de drepturile pe

care le prevede Legea nr. 189/2000.

Comisia

pentru

aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000,

modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte

documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se

stabili calitatea de refugiat a reclamantei.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art.

6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă

și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu

înscrisuri și a celei cu martori.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamanta.

Or, din declarațiile

notariale ale martorilor A.T. și S.G. (filele 17-18 dosar fond), ei înșiși

beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, audiați și

nemijlocit de instanța de judecată (filele 34-36 - dosar fond), rezultă

într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de

etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta

și familia sa s-au refugiat, în luna martie 1943, din localitatea Cerisa, în

care își aveau domiciliul, în localitatea 10 Hotare, reîntorcându-se în

localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945.

În cauză, dovada

refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în

mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască și să-i

acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

Pe de altă parte, nu

există dispoziții legale potrivit cărora declarațiile de martori sunt nule în

funcție de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispozițiile

art. 1191 C. civ. nu sunt incidente în speță, pe de o parte pentru că proba

îndeplinirii condițiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu

dispozițiile expuse și limitative ale art. 4 din Legea specială și pe de altă

parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul

dispozițiilor de mai sus C. civ.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.J.P. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 557 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2010.