ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1978/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea hotărârii din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 deoarece a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 557/2009 din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat hotărârea din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 15 martie 1943 - 06 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 ianuarie 2009. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din declarațiile martorilor audiați în instanță, martorei care astfel cum au declarat și au și dovedit, sunt la rândul lor beneficiari ai Legii nr. 189/2000, coroborate cu înscrisurile prezentate în probațiune, rezultă că reclamanta, împreună cu mama acesteia au părăsit localitatea de domiciliu Cerisa, jud. Sălaj, și s-au refugiat în localitatea 10 hotare, jud. Bihor, ca urmare a persecuțiilor etnice și a cedării Ardealului de Nord, în urma Diktatului de la Viena.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare, s-a susținut că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obținerii calității de refugiat și obținerea de indemnizații în valoare de până la 500 de lei, așadar a unor acte juridice cu o valoare de peste 0,025 lei. Recurenta mai susține că refugiul nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama ca persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice, deci aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000.

Comisia pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată și completată, a considerat necesar a fi prezentate și alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuție pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Or, din declarațiile notariale ale martorilor A.T. și S.G. (filele 17-18 dosar fond), ei înșiși beneficiari ai drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, audiați și nemijlocit de instanța de judecată (filele 34-36 - dosar fond), rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în luna martie 1943, din localitatea Cerisa, în care își aveau domiciliul, în localitatea 10 Hotare, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în primăvara anului 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască și să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999. Pe de altă parte, nu există dispoziții legale potrivit cărora declarațiile de martori sunt nule în funcție de intervalul scurs de la data evenimentelor relatate, iar dispozițiile art. 1191 C. civ.

nu sunt incidente în speță, pe de o parte pentru că proba îndeplinirii condițiilor Legii nr. 189/200 se face în conformitate cu dispozițiile expuse și limitative ale art. 4 din Legea specială și pe de altă parte deoarece obiectul cauzei nu îl reprezintă un act juridic în sensul dispozițiilor de mai sus C. civ. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj, împotriva sentinței civile nr. 557 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefundat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.