ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2102/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul C.N. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii din 30 mai 2009,

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și,

totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada martie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2009.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că împreună cu familia s-a refugiat din motive etnice în

luna noiembrie 1940 din satul Peceiu, comuna Bănișor, județul Sălaj în

localitatea Turda, județul Cluj, revenind din refugiu în localitatea de

domiciliu în luna aprilie 1945.

În susținerea

acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care

acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor P.V. și T.G.

din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din Sălaj în

Cluj, deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu, ca urmare a

persecuțiilor etnice.

La dosar au fost

depuse Hotărârile din 27 martie 2003 și din 7 martie 2004 prin care li s-a

stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantului.

Pârâta, prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința civilă

nr. 483 din 20 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat

Hotărârea din 30 mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască

reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada martie 1941 - 6

martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr.

189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009.

Pentru a adopta

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut

dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile

prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, fiind refugiat pe motive etnice

împreună cu familia sa.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs

se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în cauză fiind vorba de acte

juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obținerii calității de

refugiat și obținerea de indemnizații în valoare de până la 500 RON, deci

aceste acte juridice au o valoare de peste 0,025 RON.

De asemenea,

recurenta solicită aplicarea prevederilor art. 4 alin. (8

1

) din O.G.

nr. 105/1999, coroborat cu prevederile art. 5, art. 1169 și art. 1191 C. civ.

având în vedere practica judiciară atât în fața organelor de cercetare penală

și instanțelor de judecată, privind declarațiile mincinoase.

Recurenta mai arată

că în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție în practica recentă a

reținut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea

Statului Român într-un teritoriu aflat sub autoritatea Statului Român în

condițiile în care Statul Român nu și-a persecutat cetățenii, indiferent de

etnia acestora și ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive de

război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 fiind de necontestat

că persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor

evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației

de refugiat dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde

drepturi compensatorii și acestor categorii de persoane.

De asemenea,

referitor la motivele refugiului s-a mai reținut că acesta nu a fost determinat

de persecuții etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantului, ci de teama ca

persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar

putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu

stabilesc fără putință de tăgadă că reclamantul a fost refugiat pe criterii

etnice astfel că acesta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede

Legea nr. 189/2000.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii precum și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile

acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit

persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit

art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant

și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri

și a celei cu martori.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză au fost

depuse hotărârile din care rezultă că martorii reclamantului s-au aflat în

aceeași situație cu aceasta.

Așadar, înscrisurile

și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea

hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege, iar situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice.

Cum în cauză s-a

făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul a fost nevoit să se

refugieze din motive etnice cu familia sa, în mod corect instanța de fond a reținut

că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este

îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile reclamantei sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.J.P. Sălaj împotriva Sentinței civile nr. 483 din 20 octombrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.