ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2102/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul C.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii din 30 mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2009. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că împreună cu familia s-a refugiat din motive etnice în luna noiembrie 1940 din satul Peceiu, comuna Bănișor, județul Sălaj în localitatea Turda, județul Cluj, revenind din refugiu în localitatea de domiciliu în luna aprilie 1945. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor P.V.

și T.G. din care a rezultat că aceasta, împreună cu familia, s-a refugiat din Sălaj în Cluj, deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice. La dosar au fost depuse Hotărârile din 27 martie 2003 și din 7 martie 2004 prin care li s-a stabilit calitatea de persoană refugiată martorilor reclamantului. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința civilă nr. 483 din 20 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea din 30 mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată, în perioada martie 1941 - 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2009. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, fiind refugiat pe motive etnice împreună cu familia sa. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obținerii calității de refugiat și obținerea de indemnizații în valoare de până la 500 RON, deci aceste acte juridice au o valoare de peste 0,025 RON. De asemenea, recurenta solicită aplicarea prevederilor art. 4 alin. (8 1 ) din O.G. nr. 105/1999, coroborat cu prevederile art. 5, art. 1169 și art. 1191 C. civ. având în vedere practica judiciară atât în fața organelor de cercetare penală și instanțelor de judecată, privind declarațiile mincinoase.

Recurenta mai arată că în mod constant Înalta Curte de Casație și Justiție în practica recentă a reținut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea Statului Român într-un teritoriu aflat sub autoritatea Statului Român în condițiile în care Statul Român nu și-a persecutat cetățenii, indiferent de etnia acestora și ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive de război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000 fiind de necontestat că persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele nefavorabile ale situației de refugiat dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii și acestor categorii de persoane.

De asemenea, referitor la motivele refugiului s-a mai reținut că acesta nu a fost determinat de persecuții etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantului, ci de teama ca persecuțiile ce se exercitau în acea vreme asupra țiganilor și evreilor ar putea să se exercite și asupra sa, astfel că, declarațiile date în cauză nu stabilesc fără putință de tăgadă că reclamantul a fost refugiat pe criterii etnice astfel că acesta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimatul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, în cauză au fost depuse hotărârile din care rezultă că martorii reclamantului s-au aflat în aceeași situație cu aceasta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege, iar situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice. Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamantul a fost nevoit să se refugieze din motive etnice cu familia sa, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile reclamantei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva Sentinței civile nr. 483 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.