ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2092/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 405/CA din 21 octombrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatorul B.I. împotriva deciziei civile nr. 158/CA din 17 martie 2008. Pentru a pronunța această soluție instanța a constatat că la data de 31 martie 2008 B.I. formulează în contradictoriu cu intimata S.N. C.F.R.M. Constanța contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) și alin. (2) cu referire la art. 318 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 158/CA din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 3164/36/2005, decizie prin care s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de B.I.

împotriva încheierii nr. 152/CA din 30 mai 2005 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 101/C A/2003. La termenul de judecată din data de 21 mai 2008, constatând îndeplinită procedura de citare, instanța dispune, prin încheiere, suspendarea judecății cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților. Ulterior, la data de 14 mai 2009, contestatorul formulează cerere de repunere pe rol a cauzei, fără însă a solicita judecata în lipsă. Deși legal citate, pentru termenul de judecată din data de 24 iunie 2009, în vederea soluționării cererii de repunere pe rol a cauzei, părțile nu au înțeles să se prezinte în fața instanței și nu au solicitat judecata în lipsă, astfel că instanța a respins cererea contestatorului prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Fiind împlinit termenul legal de un an de la data întocmirii ultimului act de procedură, la data de 17 iulie 2009, în conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., s-a întocmit referat pentru constatarea perimării, iar în data de 21 octombrie 2009, prin decizia nr. 405 s-a constatat perimată contestația în anulare formulată în cauză. Împotriva acestei decizii contestatorul B.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că decizia recurată este neconstituțională, încălcând prevederile Constituției României respectiv art. 11, art. 16, art. 20, art. 22, art. 28, art. 38, art. 43, art. 47 și art. 48. Recurentul mai arată că membrii completului de judecată au dovedit abuz de putere, rea credință, grave neglijențe, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, susținând că s-a înscris în fals împotriva tuturor judecătorilor Curții de Apel Constanța.

Se mai precizează că pricina nu este perimată, deoarece dosarul a fost suspendat la 21 mai 2008, iar referatul de perimare este fals. Recurentul mai consideră că prin Încheierea din 24 iunie 2009 a fost întrerupt termenul de prescripție, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare. Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an” iar potrivit art. 249 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes. Conform art. 250 alin. (1) C. proc. civ.: „cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se și timpul scurs înaintea suspendării”.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea, astfel cum sunt prevăzute în art. 249-251 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că instanța, în mod corect a constatat perimată contestația în anulare. De asemenea, Înalta Curte constată că toate susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva deciziei nr. 405/CA din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.