ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2010

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, investită cu

soluționarea

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Dolj și printre

alții, de către recurentul inculpat T.C.A., a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Instanța a constatat că temeiurile care au

determinat luarea

măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu

s-au schimbat.

S-a

motivat că, în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, în anul

2007-2009, o parte din martorii cu identitate protejată și-au manifestat în

continuare temerea cu privire la

prezența în

libertate a celor doi inculpați, în acest sens, martorii B.C.

și G.C.

arătând că singurul mod de existență a grupării T. a fost comiterea de

infracțiuni.

De

asemenea, inculpatul S.I., a cerut instanței de fond, la data de 3 noiembrie

2008, să solicite dovezi de la Poliție referitoare la faptul că de teama

inculpaților arestați și a celorlalți membri ai grupării din care fac parte, a

fost nevoit să doarmă la postul de poliție sau să fie păzit la domiciliu ori la

prezentarea la Tribunalul Sibiu de polițiști, deoarece ar fi făcut declarații defavorabile

inculpaților, susținerile inculpatului fiind confirmate de I.P.J. Sibiu și de

mesaje telefonice de amenințare.

Totodată, D.I.I.C.O.T. Sibiu a învederat

instanței de fond că

cinci martori cu identitate protejată refuză să se

prezinte la instanță de teama inculpaților.

În

raport cu aceste dovezi certe, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a

inculpatului poate zădărnici aflarea adevărului prin influențarea nu numai a

martorilor, dar și a unora din inculpați, aflați în stare de libertate, chiar

dacă de la data privării lor de libertate a trecut o perioadă mare de timp.

În

același sens, s-a reținut că se poate explica și revenirea de la o declarație

clară la una echivocă a părții vătămate T.I., revenire ce a survenit după ce

acesta a fost încarcerat în același penitenciar cu inculpatul.

Pentru

aceste motive, instanța a apreciat că și cererea de înlocuire a arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara este neîntemeiată.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul T.C.A., pentru motivele

expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la dosar.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut

în mod corect prima instanță și există temeiuri noi care justifică și impun în

continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Î

n

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite,

cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit

infracțiuni

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O.,

s-a stabilit că

menținerea detenției este justificată

atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul

dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare

caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport

de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de

constituire și aderare la un grup infracțional organizat, în scopul comiterii

infracțiunilor de șantaj, al cărei lider era inculpatul T., de tentativă la

omor calificat pentru inculpatul T.C.A., săvârșite în concurs cu alte

infracțiuni contra autorității sau care aduc atingere relațiilor privind

conviețuirea socială, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de prima

instanță la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, lăsarea inculpatului în

libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum

și ca acesta să repete asemenea fapte.

Pe de

altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor

sus-menționate (în calitate de lider al unui grup format cu alți 8 inculpați,

prin constrângere și agresiuni asupra patronilor unor baruri și personalului

din acestea, a perceput în mod indirect adevărate "taxe de protecție"

și a comis tentativa la omor calificat, aplicând o lovitură cu sabia spre zona

capului părții vătămate, creând panică, frică și indignare în rândul

personalului, a pacienților și a persoanelor aflate în curtea spitalului) și

antecedentele inculpatului (recidivist), relevă nu

doar o periculozitate

infracțională dată și de perseverența acestuia,

dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar

putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment

de insecuritate în ordinea publică.

Î

n ce

privește rezonanța socială deosebit de puternică generată de faptele și

atitudinea inculpatului, fac dovadă deplină declarațiile martorilor ascultați

în cursul urmăririi penale, cu un comportament violent și care au creat o stare

de insecuritate, de natură să intimideze participarea acestora în cadrul

procesului penal, climat care s-a perpetuat și asupra martorilor în cursul

cercetării judecătorești, așa cum a reținut instanța de apel.

Așa

fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării

preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea

măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea

acestuia

în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care

subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția sa și

constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de

altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților

care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți,

simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât

aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a

părților

și durata procedurilor în fața instanței.

Așa

fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare,

întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru

buna desfășurare a procesului penal.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat T.C.A.

împotriva încheierii din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 2844/54/2009 să fie respins,

ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat T.C.A. împotriva încheierii din 23 februarie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosar nr. 2844/54/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 martie 2010.