ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și printre alții, de către recurentul inculpat T.C.A., a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. S-au reținut, în esență, următoarele: Instanța a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat și nici nu s-au schimbat. S-a motivat că, în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, în anul 2007-2009, o parte din martorii cu identitate protejată și-au manifestat în continuare temerea cu privire la prezența în libertate a celor doi inculpați, în acest sens, martorii B.C.

și G.C. arătând că singurul mod de existență a grupării T. a fost comiterea de infracțiuni. De asemenea, inculpatul S.I., a cerut instanței de fond, la data de 3 noiembrie 2008, să solicite dovezi de la Poliție referitoare la faptul că de teama inculpaților arestați și a celorlalți membri ai grupării din care fac parte, a fost nevoit să doarmă la postul de poliție sau să fie păzit la domiciliu ori la prezentarea la Tribunalul Sibiu de polițiști, deoarece ar fi făcut declarații defavorabile inculpaților, susținerile inculpatului fiind confirmate de I.P.J. Sibiu și de mesaje telefonice de amenințare. Totodată, D.I.I.C.O.T. Sibiu a învederat instanței de fond că cinci martori cu identitate protejată refuză să se prezinte la instanță de teama inculpaților.

În raport cu aceste dovezi certe, instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului poate zădărnici aflarea adevărului prin influențarea nu numai a martorilor, dar și a unora din inculpați, aflați în stare de libertate, chiar dacă de la data privării lor de libertate a trecut o perioadă mare de timp. În același sens, s-a reținut că se poate explica și revenirea de la o declarație clară la una echivocă a părții vătămate T.I., revenire ce a survenit după ce acesta a fost încarcerat în același penitenciar cu inculpatul. Pentru aceste motive, instanța a apreciat că și cererea de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara este neîntemeiată. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul T.C.A., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la dosar.

Recursul inculpatului nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect prima instanță și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate. Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. Î n cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, al cărei lider era inculpatul T., de tentativă la omor calificat pentru inculpatul T.C.A., săvârșite în concurs cu alte infracțiuni contra autorității sau care aduc atingere relațiilor privind conviețuirea socială, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca acesta să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (în calitate de lider al unui grup format cu alți 8 inculpați, prin constrângere și agresiuni asupra patronilor unor baruri și personalului din acestea, a perceput în mod indirect adevărate "taxe de protecție" și a comis tentativa la omor calificat, aplicând o lovitură cu sabia spre zona capului părții vătămate, creând panică, frică și indignare în rândul personalului, a pacienților și a persoanelor aflate în curtea spitalului) și antecedentele inculpatului (recidivist), relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestuia, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Î n ce privește rezonanța socială deosebit de puternică generată de faptele și atitudinea inculpatului, fac dovadă deplină declarațiile martorilor ascultați în cursul urmăririi penale, cu un comportament violent și care au creat o stare de insecuritate, de natură să intimideze participarea acestora în cadrul procesului penal, climat care s-a perpetuat și asupra martorilor în cursul cercetării judecătorești, așa cum a reținut instanța de apel. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestuia în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția sa și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților care au acționat ca o structură organizată, precum și de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat T.C.A. împotriva încheierii din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 2844/54/2009 să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.C.A. împotriva încheierii din 23 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosar nr. 2844/54/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.