ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2759/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor clin dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iulie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.O.T. și M.I. Pentru a dispune în acest sens, judecătorul instanței de fond: 1. în primul rând, a făcut o largă expunere a situației de fapt, astfel cum aceasta rezultă din actul de acuzare (rechizitoriul procurorului), inclusiv cu referire la probele care au justificat - în opinia acuzării - trimiterea în judecată a inculpaților (pag. 3-9 a încheierii), conform încadrărilor juridice menționate (pag. 10 a încheierii); 2. în al doilea rând, judecătorul primei instanțe a menționat aspectele de drept și evoluția procesuală a cauzei sub aspectul luării, prelungirii și menținerii stării de arest a inculpaților (pag.

10-11 din încheiere); 3. a examinat condițiile prevăzute de lege pentru admiterea pe fond a cererilor de liberare sub control judiciar (pag. 11-12 ale încheierii). Sub acest ultim aspect, au fost reținute următoarele aspecte: În ceea ce privește cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații M.I. și C.O.T., examinând conținutul acestora, curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea m principiu a cererilor, conform dispoz.art. 160 C. proc. pen. A apreciat curtea de apel însă că, totuși, condițiile prev. de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., nu privesc admisibilitatea în principiu a cererilor, astfel cum greșit au invocat apărătorii inculpaților, ci temeinicia acestora, astfel încât - trecând la soluționarea pe fond a cererilor formulate de inculpați - a constatat că dispozițiile cuprinse în articolul susmenționat stabilesc o condiție pozitivă și una negativă de acordare a liberării provizorii sub control judiciar, referitoare atât la faptă, cât și la persoana inculpaților. În opinia Curții de Apel, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, și a apreciat că, în prezenta cauză, temeiurile care au stat la baza arestării inițiale a inculpaților nu s-au modificat, ci subzistă în continuare, iar în favoarea inculpaților nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea lor în stare de libertate.

Aceasta, deoarece - a apreciat curtea de apel - îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, nu conferă persoanei arestate un drept, ci o vocație, liberarea provizorie fiind facultativă, acordarea ei fiind lăsată la aprecierea judecătorului, ceea ce implică dreptul la apreciere al acestuia asupra cererii, în raport de probele administrate in cauză, precum și cu verificarea îndeplinirii condiției prev. de art. 136 alin. (2) C. proc. pen. În cauză, s-a apreciat că faptele inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor de corupție, iar calitatea acestora la momentul faptelor presupus a fi fost săvârșite implică o reacție adecvată din partea autorităților statului față de comiterea lor.

împrejurarea că inculpații, anterior comiterii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, au avut o comportare bună în societate și și-au exercitat în bune condiții atribuțiile de serviciu, precum și aceea vizând recunoașterea faptelor penale reținute in sarcina lor prin actul de acuzare, nu poate constitui temei pentru admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, clar nici nu poate conduce la concluzia că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpați, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică.

În final, curtea de apel a apreciat, de asemenea, că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat atât prin raportare la elementele ce țin strict de persoana inculpaților - respectiv calitatea pe care au avut-o în momentul comiterii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și instrumentarea cauzei penale - cât și prin motivarea inexistenței posibilității de influențare a probelor ca urmare a terminării urmăririi penale și a recunoașterii faptelor, dar și prin prisma naturii infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată, pentru ca reacția societății să fie de natură a descuraja orice alte posibile acțiuni similare ale celorlalți membrii ai săi.

În raport de aceste împrejurări, curtea de apel a concluzionat că nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpaților măsura arestării preventive. Împotriva încheierii, cei 2 inculpați au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei. Recursurile inculpaților C.O.T. și M.I. vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta: Înalta Curte apreciază că nu impune reluarea aspectelor menționate în încheierea atacată, aspecte la care s-a făcut anterior referire la pct. 1 și 2 (cu trimitere la paginile hotărârii judecătorești).

Se constată că, inițial, măsurile preventive privative de libertate au fost luate față de cei 2 inculpați prin ordonanțele procurorului și prin încheierea judecătorului Curții de Apel Craiova, cu începere din 05 mai 2010. Ulterior, măsura arestării inculpaților a fost prelungită în cursul urmăririi penale cu 30 de zile, până la data de 03 iulie 2010 inclusiv, prin încheierea judecătorului Curții de Apel Craiova. Legalitatea și temeinicia acestor măsuri luate în cursul urmăririi penale au fost supuse controlului judiciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, recursurile inculpaților fiind respinse ca nefondate. Prin rechizitoriul nr. 39/P/2010 din 28 iunie 2010, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova, înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 29 iunie 2010, sub nr. 1957/54/2010, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații M.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.L.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 și D.M.B. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. Conform art. 300 1 C. proc.

pen., la primirea dosarului, Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin încheierea judecătorului din Camera de Consiliu din 29 iunie 2010, a menținut starea de arest a inculpaților M.I. (avocat), A.L.T. (judecător la Tribunalul Dolj), C.O.T. (avocat) și D.M.B. (judecător la Tribunalul Dolj). Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate (obligarea de a nu părăsi țara). Legalitatea și temeinicia menținerii stării de arest a inculpaților a fost supusă controlului judiciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, recursurile acestora fiind respinse ca nefondate. La 2 zile (8 iulie 2010), respectiv, la 3 zile (9 iulie 2010) de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri cu privire la starea de arest (6 iulie 2010), inculpații au formulat prezentele cereri de liberare provizorie sub control judiciar, cereri respinse prin încheierea recurată.

Este adevărat că inculpatul poate solicita, oricând m cursul procesului penal, punerea sa în libertate prin intermediul uneia dintre instituțiile ele drept procesual specifice acestei materii (cererea de revocare a arestării, cererea de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cererea de constatare a încetării de drept a arestării, cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune), legea neprevăzând expres un interval temporal între datele formulării acestor cereri. Cu toate acestea, este acceptat jurispruclențial că, în materia măsurilor preventive, sunt supuse permanent examinării apariția ori dispariția/încetarea unor condiții, împrejurări de fapt sau de drept, care pot impune adoptarea unei soluții contrare, chiar la intervale scurte de timp.

Această concluzie rezultă din obligația verificării periodice, în raport cu situația de fapt și de drept existentă Ia data respectivă, clacă subzistă temeiurile arestării ori clacă au apărut temeiuri noi, cu consecința necesității continuării privării de libertate a acuzatului sau, dimpotrivă, cu consecința necesității punerii în libertate a acestuia. Ca atare, un aspect ce trebuie examinat, periodic, este cel referitor la eventualele modificări, de fapt ori de drept, ale situației fiecărui acuzat privat de libertate. Un alt aspect al examinării este legat de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor condiții prevăzute de lege în cazul formulării fiecărei cereri dintre cele specifice privării de libertate (cererea de revocare a arestării, cererea de înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cererea de constatare a încetării de drept a arestării, cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune).

Astfel, potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. „Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvărșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte". Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate argumentele judecătorului Curții de Apel cu privire la condițiile acordării liberării provizorii sub control judiciar. Conform art. 136 alin. (2) C. proc.

pen., scopul măsurilor preventive (astfel cum acesta este menționat în alin. (1) al aceluiași articol), poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, În consecință, pe de o parte, acordarea liberării provizorii nu este obligatorie (conform exprimării legiuitorului „poate"), iar pe de altă parte, este posibilă numai dacă în acest fel este realizat, într-un mod adecvat, scopul măsurilor preventive: buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată. În sfârșit, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea măsurii preventive se face în temeiul unor criterii pe care legiuitorul le prevede într-o anumită ordine, prioritare fiind scopul acesteia și gradul de pericol social al infracțiunii.

În acord cu judecătorul curții de apel, Înalta Curte apreciază că, în acest stadiu incipient al judecării cauzei în primă instanță, pentru buna desfășurare a procesului penal, apare ca justificată continuarea privării de libertate a inculpaților, chiar în condițiile în care - conform susținerilor acestora, confirmate de către procurorul care a efectuat urmărirea penală - au făcut declarații sincere, prin care au ajutat la aflarea adevărului. Este neîntemeiată critica apărării referitoare la depășirea duratei rezonabile a arestării. Așa cum rezultă din actele dosarului, privarea de libertate a inculpaților s-a produs cu începere de la 05 mai 2010, până în prezent această durată nefiind susceptibilă de apreciere ca excesivă ori nerezonabilă in contextul calității profesionale celor 4 inculpați, a complexității cauzei și a specificului faptelor presupus a fi fost săvârșite de aceștia (presupuse infracțiuni de corupție in sistemul judiciar).

De asemenea este neîntemeiată și critica referitoare la nejustifioarea continuării privării de libertate a inculpaților în condițiile în care chiar procurorul, prin rechizitoriu, a propus reținerea în favoarea cei doi inculpați-avocați a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (pag. 31 din rechizitoriu - „prin conduita adoptată în cursul urmăririi penale au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor care au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați"). Art. 19 clin O.U.G. nr. 43/2002 nu face parte clin noțiunea de „încadrare juridică a faptei" și constituie un caz de reducere obligatorie a pedepsei („beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege"), iar nu un caz de inaplicabilitate a dispozițiilor legale în materia măsurilor preventive.

În consecință, față de cele arătate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile inculpaților. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații ducă O.T. și M.I. împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată in Dosarul nr. 1937/54/2010. Obligă recurentul inculpat C.O.T. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat M.I. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iulie 2010.