ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2759/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2759/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor clin dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 iulie

2010, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins ca neîntemeiate cererile

de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.O.T. și M.I.

Pentru a

dispune în acest sens, judecătorul instanței de fond:

rând, a făcut o largă expunere a situației de fapt, astfel cum aceasta rezultă

din actul de acuzare (rechizitoriul procurorului), inclusiv cu referire la

probele care au justificat - în opinia acuzării - trimiterea în judecată a

inculpaților (pag. 3-9 a încheierii), conform încadrărilor juridice menționate

(pag. 10 a încheierii);

doilea rând, judecătorul primei instanțe a menționat aspectele de drept și

evoluția procesuală a cauzei sub aspectul luării, prelungirii și menținerii

stării de arest a inculpaților (pag. 10-11 din încheiere);

condițiile prevăzute de lege pentru admiterea pe fond a cererilor de liberare

sub control judiciar (pag. 11-12 ale încheierii).

Sub acest

ultim aspect, au fost reținute următoarele aspecte:

În ceea ce

privește cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații M.I. și C.O.T., examinând conținutul acestora, curtea de apel a

constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

admisibilitatea m principiu a cererilor, conform dispoz.art. 160 C. proc. pen.

A apreciat

curtea de apel însă că, totuși, condițiile prev. de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., nu privesc admisibilitatea în principiu a cererilor,

astfel cum greșit au invocat apărătorii inculpaților, ci temeinicia acestora,

astfel încât - trecând la soluționarea pe fond a cererilor formulate de

inculpați - a constatat că dispozițiile cuprinse în articolul susmenționat

stabilesc o condiție pozitivă și una negativă de acordare a liberării

provizorii sub control judiciar, referitoare atât la faptă, cât și la persoana

inculpaților.

În opinia Curții

de Apel, liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză,

menținerea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,

și a apreciat că, în prezenta cauză, temeiurile care au stat la baza arestării

inițiale a inculpaților nu s-au modificat, ci subzistă în continuare, iar în

favoarea inculpaților nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să

justifice judecarea lor în stare de libertate. Aceasta, deoarece - a apreciat

curtea de apel - îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, nu conferă persoanei

arestate un drept, ci o vocație, liberarea provizorie fiind facultativă,

acordarea ei fiind lăsată la aprecierea judecătorului, ceea ce implică dreptul

la apreciere al acestuia asupra cererii, în raport de probele administrate in

cauză, precum și cu verificarea îndeplinirii condiției prev. de art. 136 alin.

(2) C. proc. pen.

În cauză, s-a

apreciat că faptele inculpaților se încadrează în categoria infracțiunilor de

corupție, iar calitatea acestora la momentul faptelor presupus a fi fost

săvârșite implică o reacție adecvată din partea autorităților statului față de

comiterea lor. împrejurarea că inculpații, anterior comiterii faptelor pentru

care au fost trimiși în judecată, au avut o comportare bună în societate și

și-au exercitat în bune condiții atribuțiile de serviciu, precum și aceea

vizând recunoașterea faptelor penale reținute in sarcina lor prin actul de

acuzare, nu poate constitui temei pentru admiterea cererilor de liberare

provizorie sub control judiciar, clar nici nu poate conduce la concluzia că

acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar satisface

scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive față de inculpați,

respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice

noțiunii de ordine publică.

În final,

curtea de apel a apreciat, de asemenea, că lăsarea în libertate a inculpaților

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat atât prin

raportare la elementele ce țin strict de persoana inculpaților - respectiv

calitatea pe care au avut-o în momentul comiterii faptelor pentru care au fost

trimiși în judecată și instrumentarea cauzei penale - cât și prin motivarea

inexistenței posibilității de influențare a probelor ca urmare a terminării

urmăririi penale și a recunoașterii faptelor, dar și prin prisma naturii

infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată, pentru ca reacția

societății să fie de natură a descuraja orice alte posibile acțiuni similare

ale celorlalți membrii ai săi.

În raport de

aceste împrejurări, curtea de apel a concluzionat că nu sunt suficiente

elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea

provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a

fost aplicată inculpaților măsura arestării preventive.

Împotriva

încheierii, cei 2 inculpați au declarat prezentele recursuri, motivele fiind

menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursurile

inculpaților C.O.T. și M.I. vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se

vor arăta:

Înalta Curte

apreciază că nu impune reluarea aspectelor menționate în încheierea atacată,

aspecte la care s-a făcut anterior referire la pct. 1 și 2 (cu trimitere la

paginile hotărârii judecătorești).

Se constată

că, inițial, măsurile preventive privative de libertate au fost luate față de

cei 2 inculpați prin ordonanțele procurorului și prin încheierea judecătorului

Curții de Apel Craiova, cu începere din 05 mai 2010.

Ulterior,

măsura arestării inculpaților a fost prelungită în cursul urmăririi penale cu

30 de zile, până la data de 03 iulie 2010 inclusiv, prin încheierea judecătorului

Curții de Apel Craiova.

Legalitatea

și temeinicia acestor măsuri luate în cursul urmăririi penale au fost supuse

controlului judiciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, recursurile

inculpaților fiind respinse ca nefondate.

Prin

rechizitoriul nr. 39/P/2010 din 28 iunie 2010, emis de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A.- Serviciul Teritorial Craiova,

înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 29 iunie 2010, sub nr. 1957/54/2010,

au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații M.I. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb.

cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, C.O.T. pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., comb. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000,

A.L.T. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257

C. pen., comb. cu art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la

infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 254 C.

pen., comb. cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2001 și D.M.B. pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., comb. cu art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 300

1

C. proc. pen., la primirea dosarului, Curtea de Apel Craiova, secția penală,

prin încheierea judecătorului din Camera de Consiliu din 29 iunie 2010, a

menținut starea de arest a inculpaților M.I. (avocat), A.L.T. (judecător la

Tribunalul Dolj), C.O.T. (avocat) și D.M.B. (judecător la Tribunalul Dolj).

Prin aceeași încheiere au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii

arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate (obligarea de a

nu părăsi țara).

Legalitatea

și temeinicia menținerii stării de arest a inculpaților a fost supusă

controlului judiciar la Înalta Curte de Casație și Justiție, recursurile

acestora fiind respinse ca nefondate.

La 2 zile (8

iulie 2010), respectiv, la 3 zile (9 iulie 2010) de la rămânerea definitivă a

ultimei hotărâri cu privire la starea de arest (6 iulie 2010), inculpații au

formulat prezentele cereri de liberare provizorie sub control judiciar, cereri

respinse prin încheierea recurată.

Este adevărat

că inculpatul poate solicita, oricând m cursul procesului penal, punerea sa în

libertate prin intermediul uneia dintre instituțiile ele drept procesual

specifice acestei materii (cererea de revocare a arestării, cererea de

înlocuire a măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de

libertate, cererea de constatare a încetării de drept a arestării, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune), legea neprevăzând

expres un interval temporal între datele formulării acestor cereri.

Cu toate

acestea, este acceptat jurispruclențial că, în materia măsurilor preventive, sunt

supuse permanent examinării apariția ori dispariția/încetarea unor condiții,

împrejurări de fapt sau de drept, care pot impune adoptarea unei soluții

contrare, chiar la intervale scurte de timp. Această concluzie rezultă din

obligația verificării periodice, în raport cu situația de fapt și de drept

existentă Ia data respectivă, clacă subzistă temeiurile arestării ori clacă au

apărut temeiuri noi, cu consecința necesității continuării privării de

libertate a acuzatului sau, dimpotrivă, cu consecința necesității punerii în

libertate a acestuia.

Ca atare, un

aspect ce trebuie examinat, periodic, este cel referitor la eventualele

modificări, de fapt ori de drept, ale situației fiecărui acuzat privat de

libertate.

Un alt aspect

al examinării este legat de îndeplinirea sau neîndeplinirea unor condiții

prevăzute de lege în cazul formulării fiecărei cereri dintre cele specifice

privării de libertate (cererea de revocare a arestării, cererea de înlocuire a

măsurii arestării cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate, cererea

de constatare a încetării de drept a arestării, cererea de liberare provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune).

Astfel,

potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. „Liberarea provizorie sub

control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă

necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvărșească alte

infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin

influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".

Înalta Curte

apreciază ca fiind întemeiate argumentele judecătorului Curții de Apel cu

privire la condițiile acordării liberării provizorii sub control judiciar.

Conform art. 136

alin. (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive (astfel cum acesta este

menționat în alin. (1) al aceluiași articol), poate fi realizat și prin

liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune,

În

consecință, pe de o parte, acordarea liberării provizorii nu este obligatorie

(conform exprimării legiuitorului „poate"), iar pe de altă parte, este

posibilă numai dacă în acest fel este realizat, într-un mod adecvat, scopul

măsurilor preventive: buna desfășurare a procesului penal ori împiedicarea

sustragerii inculpatului de la judecată.

În sfârșit, conform

art. 136 alin. (8) C. proc. pen., alegerea măsurii preventive se face în

temeiul unor criterii pe care legiuitorul le prevede într-o anumită ordine,

prioritare fiind scopul acesteia și gradul de pericol social al infracțiunii.

În acord cu

judecătorul curții de apel, Înalta Curte apreciază că, în acest stadiu

incipient al judecării cauzei în primă instanță, pentru buna desfășurare a

procesului penal, apare ca justificată continuarea privării de libertate a

inculpaților, chiar în condițiile în care - conform susținerilor acestora,

confirmate de către procurorul care a efectuat urmărirea penală - au făcut

declarații sincere, prin care au ajutat la aflarea adevărului.

Este

neîntemeiată critica apărării referitoare la depășirea duratei rezonabile a

arestării. Așa cum rezultă din actele dosarului, privarea de libertate a inculpaților

s-a produs cu începere de la 05 mai 2010, până în prezent această durată

nefiind susceptibilă de apreciere ca excesivă ori nerezonabilă in contextul

calității profesionale celor 4 inculpați, a complexității cauzei și a

specificului faptelor presupus a fi fost săvârșite de aceștia (presupuse

infracțiuni de corupție in sistemul judiciar).

De asemenea

este neîntemeiată și critica referitoare la nejustifioarea continuării privării

de libertate a inculpaților în condițiile în care chiar procurorul, prin

rechizitoriu, a propus reținerea în favoarea cei doi inculpați-avocați a cauzei

de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (pag. 31 din

rechizitoriu - „prin conduita adoptată în cursul urmăririi penale au facilitat

identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor care au

săvârșit faptele pentru care sunt cercetați").

Art. 19 clin

O.U.G. nr. 43/2002 nu face parte clin noțiunea de „încadrare juridică a

faptei" și constituie un caz de reducere obligatorie a pedepsei

(„beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de

lege"), iar nu un caz de inaplicabilitate a dispozițiilor legale în

materia măsurilor preventive.

În

consecință, față de cele arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile

inculpaților.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații ducă O.T. și M.I. împotriva

încheierii din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru

cauze cu minori, pronunțată in Dosarul nr. 1937/54/2010.

Obligă

recurentul inculpat C.O.T. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Obligă

recurentul inculpat M.I. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 21 iulie 2010.